Psalmii 136:1 (NTR)

1 Mulțumiți Domnului căci este bun! Căci în veac ține îndurarea Lui!

-Dumnezeu este bun și milos, cum poți să crezi asta?! Privește la ce se întâmplă în jurul tău: oamenii buni se îmbolnăvesc și mor, celor răi le merge bine și sfidează orice moralitate, au loc cutremure și catastrofe naturale în care mor copii nevinovați, guvernele sunt corupte și legile strâmbe, ce spui tu de bunătatea lui Dumnezeu, dacă e așa, de ce nu oprește toate lucrurile astea? Și o fi bun cu alții dar nu prea pare că e bun cu tine sau că îi pasă de problemele tale, uite cum nu se mai rezolvă încurcătura aia de la servici și încă te rogi să ai și tu o casă a ta (deși muncești mult dar pe bani puțini) și viața e grea, cu zile dificile, tu chiar crezi în bunătatea lui Dumnezeu? Și El vrea ca tu să fii mulțumitor în toate necazurile astea?

Efeseni 2:8-9 (NTR)

8Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu;

9 nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

-Ei, salvarea nu poate fi atât de simplă, cu siguranță trebuie să ai și tu o parte de făcut, nu se poate ca toate faptele tale bune să nu aibă nicio valoare, să nu tragă ceva greutate la cântar, adică tu nu ești bun de nimic? Dumnezeu e crud și nedrept, pe tine te-au costat faptele alea morale, ai făcut niște sacrificii ca să fii mai bun ca ceilalți! Și acum îți spune că te-ai străduit degeaba? De ce ți-ar face El un astfel de cadou gratuit, ca să nu mai zic că ar trebui să îl și meriți pe deplin, totuși chiar crezi că ești vrednic de așa ceva?

Faptele Apostolilor 10:43 (NTR)

43Toţi profeţii depun mărturie despre El (Isus Hristos), afirmând că oricine crede în El primeşte, prin Numele Lui, iertarea de păcate.

-Adică vrea să spună aici că “oricine”? E prea de tot, hai să analizăm puțin, un criminal în serie, dacă își pune încrederea în El, poate să fie iertat de faptele lui groaznice? E absurd, cred că nu chiar “oricine”, asta nu-i drept, nu-i corect, oare Dumnezeu nu vrea să facă deosebire între oamenii buni și oamenii răi? Atunci ce rost are să mai fii evlavios, poți doar să “crezi” și să faci ce vrei, că până la urmă ești iertat!

Faptele Apostolilor 4:12 (NTR)

12În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți!

-În nimeni altul, niciun alt nume decât Isus Hristos? Cuvintele astea sunt extremiste și cu toleranță zero față de diferite alte credințe. Deci toți ceilalți sunt greșiți și numai voi sunteți pe drumul bun?! Mai gândește-te la asta, de fapt, toate drumurile duc la Dumnezeu, nu contează pe ce parte a muntelui urci, că tot în vârf ajungi. Toate religiile lumii cred într-o divinitate doar că I-au pus alt nume dar în esență e același lucru, Dumnezeu ne-a creat pe toți și ne va mântui pe toți, nu scrie în Biblie că El e dragoste? Și nu scrie că El se uită la inima omului, de unde știi tu ce crede fiecare cu adevărat? Ești prea radical, las-o mai moale!

Efeseni 1:7 (NTR)

7 În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său.

-E destul de discutabil! Care și câte păcate? De când și până când? Poate te iartă dar nu prea cred că le și uită, odată și-odată tot ai să plătești pentru ele, știi vorba aia “du-te înainte că păcatele te ajung din urmă”. Iar cu cele pe care nu le cunoști, plus cele pe care le faci de acum încolo, ce se întâmplă? Și chestia asta cu “sângele” sună așa de sectant, nici măcar nu se poate explica rațional, este inacceptabil pentru un om cu mintea lucidă, probabil că voi sunteți “spălați pe creier”, îndoctrinați, și nu mai puteți gândi normal!

Ioan 6:47 (NTR)

47 Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede în Mine are viață veșnică.

-Până la veșnicie e drum lung, ai de gând să te ții până la capăt de ceva ce nu e clar demonstrat de știință? Cam riscant, viața e aici și acum, nu câștigi nimic cu credința ta, ba mai mult pierzi, în jurul tău oamenii își văd de viața normală și nimeni nu știe ce e dincolo de moarte. Și nu vezi că mulți, care au fost printre voi, au renunțat și s-au întors înapoi să trăiască la fel ca toată lumea? Ei au fost destul de inteligenți să își dea seama că standardul lui Dumnezeu e prea înalt, că nu vor rezista, că nu merită efortul… Tu cât ai să mai lupți, n-ai obosit?

1 Petru 2:9 (NTR)

9 Însă voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, o națiune sfântă, un popor care-I aparține Lui, ca să vestiți faptele mărețe ale Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

-Asta e de-a dreptul aroganță, fiți mai umili, mai cu capul plecat, cine vă credeți de vă considerați așa de grozavi? Voi, ăștia cu Isus, vă socotiți ca fiind superiori și deținători ai adevărului, chiar vă închipuiți că tot ce scrie în Scriptură e adevărat? Prea o luați în serios!

1 Petru 2:24 (NTR)

24 El a purtat păcatele noastre în trupul Lui, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile Lui ați fost vindecați.

-Sigur ești mort față de păcat? Adică vrei să spui că ești neprihănit, că ai rezolvat problema păcatului? Dacă tu chiar crezi asta, ești cam ipocrit! Așa o fi teoria dar nu se potrivește deloc cu practica, adineaori ai avut un gând rău, azi dimineață ai spus o vorbă nepotrivită, ieri ai bârfit o vecină și dacă mă gândesc și că relația ta cu șeful nu e chiar ok și obiceiul acela urât de care te chinui să scapi… Eu zic să renunți la viața asta cu Dumnezeu că e prea grea, nu e pentru cei ca tine, El are pretenții prea mari, îți cere ceva imposibil în viața de zi cu zi. Iar în privința vindecării, să nu exagerăm, pentru că realitatea pe teren nu e chiar așa! Cunoști și tu o mulțime de credincioși pentru care te-ai rugat și apoi au murit. Și chiar tu însuți ai simptomele acelea de durere de atâta timp și încă nu vezi nici măcar o ameliorare, s-ar putea ca Dumnezeu să vrea să te învețe ceva cu asta, nu prea I-ai fost supus în ultima vreme, mai bine nu mai îndrăzni să te rogi pentru vindecare, nu vezi că nu funcționează întotdeauna? Probabil că Dumnezeu vindecă doar pe unii, are El niște favoriți, ceea ce spune nu e valabil pentru toți. Versetul ăsta e cam idealist pentru viața reală, poate doar unii oameni, mai aleși, mai deosebiți, mai privilegiați, pot să ajungă la un nivel mai înalt de spiritualitate, pot să fie mai aproape de El, să aibă experiențe mai sfinte, cred că ei se roagă mai mult, postesc mai mult, cu siguranță sunt mai ascultători și mai supuși lui Dumnezeu și de asta El îi iubește și îi binecuvântează mai mult … dar oricum, nu e cazul tău!

Am ales doar câteva versete care stau la temelia creștinismului, am putea continua cu numeroase exemple de felul acesta. Gânduri și vorbe de îndoială, urmate de vinovăție și rușine. Sună cunoscut? Este cea mai veche strategie a diavolului, a avut succes cu ea la Adam și Eva, continuând să o folosească și astăzi la toți aceia ce vor să ia în serios Cuvântul lui Dumnezeu. Însuși Domnul Isus Hristos a fost ispitit de diavol să pună la îndoială sau să dilueze ceea ce I-a spus Tatăl. Să ne întoarcem puțin la înșelarea inițială. Șarpele a spus femeii: “A zis Dumnezeu într-adevăr să nu mâncați din orice pom din grădină?” Oare chiar așa a zis? E o certitudine ceea ce a zis El? De aici începe orice rătăcire de la credința adevărată, orice erezie. De fapt diavolul îi spune Evei să își folosească simțurile, să vadă că pomul e plăcut, să simtă că fructul e gustos, să gândească ea pentru ea însăși, folosindu-și intelectul pentru deducții mentale logice, să nu fie așa de îngustă la minte. Fă-ți un bine Eva și deschide-ți orizontul cu idei și concepții noi, fii deșteaptă, ce spune Dumnezeu e aspru, El nu te iubește, uite ce interdicție ți-a pus ca să te îngrădească, crezi că vrea să-ți fie bine, să fii liberă și fericită? Faptul că începe să aibă o dezbatere teologică cu dușmanul, folosind argumente și explicații, este primul pas al Evei spre îndoială. Apoi ajunge la concluzia că da, ceea ce spune șarpele are sens, la urma urmei nu poate fi așa o mare nenorocire să interpreteze Cuvântul prin prisma a ceea ce simte în sufletul ei, Dumnezeu a spus, e adevărat, DAR poate că nu chiar asta a vrut să spună sau nu e valabil totdeauna sau poate El s-a răzgândit sau poate la ea ar fi o excepție de la regulă că sigur El știe dorința ei sinceră DAR … și din moment ce Cuvântul viu dat de Dumnezeu a devenit negociabil, căderea lui Adam și Eva nu a mai putut fi evitată. Îi putem judeca pentru ce au făcut dar și noi avem astăzi aceeași libertate de a alege, ca și ei, pentru că diavolul folosește  aceeași metodă de înșelare, la nivelul conștinței fiecărui om. Deși nu avem toate răspunsurile și nu înțelegem toate lucrurile (și e normal să fie așa), Scriptura ne spune că noi nu suntem în necunoștință de planurile celui rău (2 Cor. 2.11). Este vorba despre realitatea lumii înconjurătoare versus realitatea superioară a lumii spirituale, revelată de Duhul Sfânt, prin Scriptură, ca fiind Adevărul absolut. Uneori avem de ales să credem între ceea ce experimentăm și ceea ce spune Dumnezeu, prin Duhul, despre situația respectivă. Cobor Cuvântul la nivelul trăirii mele sau aliniez trăirea mea conform Cuvântului? Nu mă refer aici la ceea ce numim “slovă”, ci la cuvintele vii, „rhema”, pe care le primim atunci când, în prezența lui Dumnezeu, El ne vorbește specific și concret despre o anumită situație. Duhul Sfânt, care locuiește în omul regenerat, este credincios să aducă inima Tatălui în inima celui ce dorește să trăiască ca El.

Ca fii de Dumnezeu, ne confruntăm în fiecare zi cu filtrarea a ceea ce trăim, prin prisma a ceea ce spune Tatăl prin Duhul Lui. Dacă uneori avem experiențe negative care nu sunt conform Cuvântului, înseamnă că el minte? În astfel de situații putem alege ce ne convine și restul să spunem că “nu e chiar așa”, sau Îl putem onora pe Dumnezeu ca Dumnezeu.

Psalmii 119:160 (NTR)

160 Temelia Cuvântului Tău este adevărul, și toate legile Tale drepte sunt veșnice!

Matei 24:35 (NTR)

35 Cerul și pământul vor trece, însă cuvintele Mele nicidecum nu vor trece!

Ioan 17:17 (NTR)

17 Cuvântul Tău este adevărul.

Ioan 1:17 (NTR)

17 Fiindcă Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos.

Ioan 18:37-38 (NTR)

37 Atunci Pilat I-a zis: ‒ Deci ești Tu Împărat? Isus a răspuns: ‒ Tu o spui: sunt Împărat! Eu pentru aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă de glasul Meu.

38 Pilat L-a întrebat: ‒ Ce este adevărul? Și zicând aceasta, a ieșit din nou la iudei și le-a zis: ‒ Eu nu găsesc niciun motiv de acuzare în El.

2 Corinteni 4:18 (NTR)

18 Noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd, deoarece cele care se văd sunt trecătoare, dar cele care nu se văd sunt veșnice.

2 Corinteni 5:7 (NTR)

7 Căci noi trăim prin credință, nu prin vedere.

Evrei 11:1 (NTR)

1 Și credința este o convingere cu privire la lucrurile în care sperăm, o siguranță cu privire la lucrurile care nu se văd.

Romani 1:17 (NTR)

17 În ea (evanghelia) este descoperită dreptatea lui Dumnezeu, prin credință spre credință, așa cum este scris: „Însă cel drept prin credință va trăi“.

Ioan 14:15-17 (NTR)

15 Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.

16 Iar Eu Îl voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Apărător, Care să fie cu voi pe veci, și anume

17 Duhul adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nici nu-L vede, nici nu-L cunoaște. Voi Îl cunoașteți, pentru că rămâne cu voi și va fi în voi.

0
Ne-ar place să știm gândurile tale, te rugăm să comentezi.x
Noi folosim cookies pentru a îți oferi cea mai bună experiență posibilă pe site-ul nostru. Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord să folosești cookie-urile noastre.
Accept
Resping
Politică de confidențialitate