Postări similare
Naaman era comandant al armatei Aramului (2 Regi 5:1-19), un om important și foarte respectat în țara lui, un luptător viteaz care câștiga războaie dar care avea totuși o problemă personală pe care nu reușea să o învingă: suferea de o boală de piele, incurabilă omenește.
În casa lui, ca slujitoare a soției, era o tânără prinsă captivă de la israeliți. Luată cu forța, separată de țara și cultura ei și, poate, de familia ei, aflată într-un loc străin, putea să fie indiferentă sau chiar să se bucure de boala celui ce o ținea ca sclavă dar ea a zis stăpânei că în Samaria este un profet care, cu siguranță, îl poate vindeca pe Naaman. Îl cunoștea pe Dumnezeul ei, știa că este bun și vindecă fără să facă diferențe între oameni. Credința din inimă a făcut-o să spună această veste bună unor oameni pentru care nu era decât o slujitoare, iar Naaman, disperat după vindecare, consideră cuvintele sclavei ca o opțiune care trebuie testată. De ce să nu încerce și asta?! Hotărât să meargă în Samaria, se duce la regele lui cerând o scrisoare de recomandare. El era un om cu vază, din elita societății, nu putea trata ca de la egal la egal cu un om obișnuit chiar dacă se zice că e profet și are putere, el voia să rezolve problema la nivel înalt, ca de la rege la rege. Și cu această gândire de superioritate și aroganță, ajunge la regele lui Israel și îi dă scrisoarea care poruncește să fie vindecat. Și iată un lider al poporului lui Dumnezeu care intră în panică, speriat, și căruia nici prin cap nu îi trece să îl trimită pe Naaman la profetul Elisei. O tânără prizonieră de război, căreia Scriptura nici măcar nu îi spune numele, știa și credea ce poate face Dumnezeu printr-un om al Lui dar acest rege nu poate să vadă in situația asta decât amenințare și moarte. Reacția a fost conform fricii și necredinței din inima lui.
Nu știm cum ar fi decurs evenimentele dacă Dumnezeu nu ar fi făcut ca Elisei să afle ce s-a întâmplat! El spune regelui să nu se teamă, să îl trimită pe Naaman la el cu tot alaiul lui de cai și însoțitori, iar când acesta ajunge la poarta lui, îi transmite printr-un mesager că, dacă vrea să fie vindecat, să se ducă să se spele în Iordan de șapte ori. E momentul în care Naaman se enervează foarte tare și vrea să plece acasă. El este un strateg militar, a făcut deja scenarii și planuri în mintea lui, credea că lucrurile se vor derula într-un anumit fel, conform poziției lui importante, era plin de mânie pentru că nu a fost onorat și respectat așa cum credea el că trebuie să fie și totodată era disprețuitor față de tratamentul acordat, crezând că apele în sine erau cele ce vindecau. Pentru ce a făcut atâta drum?! Se simțea desconsiderat și, în același timp, dezamăgit că nu primise vindecarea mult dorită. Da, Naaman era un om mândru de rațiunea și educația lui strict militară, nu putea crede că ceva atât de simplu, care nu corespundea deloc sistemului de gândire pe care-l avea, ar putea să îl vindece. Dar se pare că acest om avea o calitate care l-a salvat: știa să asculte sfaturile. La fel ca și sclava soției, slujitorilor lui (pentru că nu a fost doar unul singur) nu le-a fost teamă să se apropie de el, să îi vorbească și să încerce să îl înduplece chiar în timp ce stăpânul lor era plin de furie. Felul cum i se adresează, cu apelativul de “părinte” mă face să mă gândesc că Naaman se purta frumos cu cei pe care îi avea în subordine. Scriptura nu ne spune mai mult decât că el a fost dispus să cedeze la orgoliul lui, să se smerească și să se spele de șapte ori în Iordan. Poate vindecarea s-a întâmplat treptat, cu fiecare cufundare sau poate a fost deodată, după a șaptea, nu știm, dar acest om a avut credința ca un copil, să meargă până la capăt, să nu renunțe ci să facă exact ce i-a spus omul lui Dumnezeu. Mai mult dacât atât, văzându-se cu problema rezolvată, putea să plece acasă, la urma urmei nici măcar nu îl întâlnise personal pe Elisei, de ce să se mai întoarcă la el?! Dar Naaman avea deja o gândire schimbată și voia să recunoască asta în mod public. Acest militar care îngenunchea popoare, lua prizonieri, ucidea oameni si distrugea cetăți, a lăsat deoparte ambițiile, părerile și prejudecățile lui și a hotărât să se închine numai Dumnezeului lui Israel. S-a smerit în fața lui Elisei, pe care acum îl recunoaște ca autoritate spirituală, considerându-se a fi slujitorul său. Naaman, stăpânul de sclavi, s-a făcut pe sine însuși rob celui ce i-a cucerit inima.
Ce putem învăța din viața acestui om, noi, creștinii născuți din Dumnezeu, sigilați cu Duhul Sfânt, vii spiritual în Hristos?
Oricât de “sus” ai fi (sau crezi că ești) material, social, spiritual, păstrează o inimă smerită! Dumnezeu îți poate vorbi prin oricine, oricât de mic și neînsemnat ar părea în ochii oamenilor. Pășește cu atenție în viață, printre oameni, nici nu știi când Duhul îți dă soluția eliberatoare la o problemă pentru care te rogi, poate, de multă vreme! A fi flexibil și învățabil, atunci când trebuie, este o însușire absolut necesară unei creșteri și dezvoltări sănătoase. Proverbele Bibliei spun că singura diferență dintre un om înțelept și un om nebun (nesăbuit, necugetat, impulsiv, necontrolat, imprudent, prost, încăpățânat) este capacitatea de a asculta instrucțiunile (sfaturile bune, îndrumările corecte, direcționarea Duhului Sfânt, învățătura curată a Scripturii). O persoană care crede că știe totul, se simte ofensată, chiar amenințată, dacă ai sau încerci să îi spui o altă părere și este, de obicei, într-o permanentă stare conflictuală. Personal cred că omul nebun este cel care se crede mai deștept decât Dumnezeu. Este o umilință să te lași convins, să renunți la părerea ta în favoarea cuvintelor divine dar tocmai această supunere duce la descoperirea adevăratei realități. Oamenii suferă în viață pentru că nu cred că El le vorbește din dragoste și le vrea binele.
Naaman s-a hotărât să se închine numai lui Iehova dar a vrut să respecte în continuare pe stăpânul lui care se închina zeului Rimon. Nu disprețui și nu judeca pe cei ce nu sunt ca tine, nu arată ca tine, nu gândesc ca tine sau chiar nu cred în tot ceea ce crezi tu! Doar Dumnezeu cunoaște în întregime ce este în inima cuiva deci nu-i pune pe oameni în tiparele tale. Scriptura ne spune să-i respectăm pe toți pentru că fiecare în parte, creat de Dumnezeu, are valoare. Domnul Isus a plătit același preț de sânge pentru fiecare ființă umană, fără discriminare. Sunt și situații în care trebuie să spunem ferm adevărul Scripturii, să punem limite celor necredincioși, de genul “datorită convingerilor mele eu asta nu pot și nu vreau să fac” pentru că a stima un om nu înseamnă că trebuie să te conformezi la tot ce îți cere dar acestea sunt cazuri specifice în care Duhul Sfânt îți spune într-un mod unic și special cum să acționezi.
Calea prin care lucrează Dumnezeu nu este, de cele mai multe ori, așa cum ne imaginăm sau cum facem noi planul. Putem avea siguranța că El răspunde la rugăciuni, putem avea încredere în bunătatea și dragostea Lui care lucrează pentru noi dar nu știm întotdeauna CUM o va face sau PRIN CINE o va face. Suntem surprinși de multe ori de creativitatea și complexitatea a ceea ce face Duhul Sfânt pentru cei ce se încred în El și ascultă de vocea Lui. Dacă îți spune să faci ceva care pare nebunesc de simplu, copilăresc și irațional, bazat pe certitudinea că El ți-a spus să o faci, fă-o!
Este posibil, uneori, ca o mare binecuvântare să vină învelită, împachetată, în ceva ce ție ți se pare că este o insultă sau cel puțin, un mare disconfort. Și reversul e valabil, totul ar putea “suna” foarte bine, legal și moral dar de fapt să fie o capcană care te-ar duce numai la rău. Duhul Sfânt ne învață să nu judecăm după aparențe pentru că nu întotdeauna felul cum arată lucrurile dezvăluie esența lor. O binecuvântare nu vine cu probleme la pachet și nu este voia lui Dumnezeu să fie urmată de necazuri sau dificultăți. Tot ce este bun, de la început până la sfârșit, vine de la Tatăl care este total bun. Pentru El scopul nu scuză mijloacele, ce e bun rămâne bun și ce e rău rămâne rău! Astfel, conform Noului Legământ bazat pe jertfa Domnului Isus Hristos, vreau să specific aici că boala nu este o metodă prin care Dumnezeu ne învață ceva, nu face parte din categoria “acum e rău și trebuie să accept durerea și suferința dar la final va ieși ceva bun din asta”. Un creștin care cunoaște, progresiv, natura și caracterul Celui ce l-a creat, un fiu care are o relație de dragoste, nu de frică, cu Tatăl lui, învață să dezvolte un discernământ spiritual care îi descoperă ce se află în spatele a ceea ce se vede cu ochii fizici. O deosebire corectă duce la o reacție corectă.
Fii mulțumitor și recunoscător pentru tot ce a făcut Dumnezeu pentru tine! Închină-te Lui și în același timp onorează-i și mulțumește-le oamenilor prin care El lucrează pentru că biserica lui Hristos nu este o organizație ci un Trup viu, noi avem nevoie unii de alții și fiecare slujește după darul care i s-a dat și conform credinței din inima lui.
Viața lui Naaman s-a schimbat de la boală la sănătate, de la mândrie la smerenie, de la Rimon, zeul furtunii și al războiului, la Iehova Rafa, Cel ce vindecă. Acest sirian s-a întors de la omagierea unui zeu dur și crud, care aduce tulburare, haos, teroare și ucidere, la închinarea dedicată unei Persoane divine care i-a adus întregire, armonie și bucurie. Și totul a început de la o tânără prizonieră de război căreia nu i-a fost frică să vorbească despre puterea plină de dragoste a Dumnezeului ei.
