Eduard Serediuc, MTS

Eduard Serediuc, MTS

Învățător al Bibliei și pastor de închinare

Eduard Serediuc s-a născut în Iași, România în 1981 într-o familie creștină și și-a predat viața lui Cristos la vârsta de 14 ani. Încă din copilărie, el a avut privilegiul de a fi pregătit și implicat în slujire într-o biserică locală nondenominațională plantată și păstorită de tatăl său. Aici, pe parcursul câtorva ani, el a slujit atât în calitate de învățător la Școala Duminicală, cât și ca pastor de tineret, pastor de închinare, predicator și învățător al Cuvântului. În anul 2010 prin circumstanțe providențiale, Eduard împreună cu soția lui Natalia au fost călăuziți de Duhul Sfânt să imigreze în Statele Unite ale Americii, unde au trăit în diferite state timp de 6 ani și acolo și-au finalizat educația. În anul 2016 conduși de Duhul Sfânt ei s-au mutat în Padova, Italia pentru 2 ani și acolo au făcut parte din echipa de conducere a bisericii International Christian Fellowship – Eduard, ca și lider de închinare și învățător al Cuvântului, iar Natalia, ca și administratoare a bisericii.

Eduard a absolvit Facultatea de Informatică din Iași din cadrul Universității “Al. I. Cuza”, Facultatea de Teologie “Grace College of Divinity” din Fayetteville, statul Carolina de Nord, USA, institutul biblic “JGLM Dominion Bible Institute” din Dallas, statul Texas, USA, institutul biblic “Acts Ministries International” (biserica Southland) din Anaheim, statul California, USA, precum și programul de ucenicizare “Operation Solid Lives” (biserica The Rock) din Anaheim, statul California, USA. El deține de asemenea și un Master în Studii Teologice de la Universitatea “Regent” din Virginia Beach, statul Virginia, USA. Din anul 2004 el lucrează în domeniul IT ca și programator și administrator de baze de date. Pentru scurt timp, el a și predat ca profesor Teologie Sistematică (prin programul de învățământ la distanță) la Facultatea de Teologie de unde a absolvit, “Grace College of Divinity”, din Fayetteville, statul Carolina de Nord.

Eduard și soția lui, Natalia, sunt căsătoriți din 2007. Ei locuiesc acum în Irvine California și au doi copii. Eduard are pe inimă să vadă cum credincioșii născuți din nou dobândesc o înțelegere profundă a evangheliei Harului și cum aceștia umblă în plinătatea lui Cristos în viața de zi cu zi. El dorește să îi vadă pe credincioși trăind: (1) liberi de orice condamnare (Romani 8:1); (2) plini de roadele (Galateni 5:22-23) și de darurile Duhului Sfânt (Romani 12:3-8; 1 Corinteni 12:4-11); (3) și slujind alți oameni prin vindecarea bolnavilor, învierea morților și scoaterea demonilor (Matei 10:8). El este plin de pasiune în a da învățătură din Cuvântul lui Dumnezeu și  a conduce poporul Lui spre o închinare în duh și adevăr (Ioan 4:23).

Prince John, PhD

Prince John, PhD

Învățător al Bibliei, pastor de închinare și compozitor

Prince John este originar din sudul Indiei. S-a născut într-o familie creștină și a venit la credința salvatoare la nouă ani. El a fost parte integrantă în biserica sa din sudul Indiei și încuraja trupul lui Cristos (sau comunitatea de creștini), chiar la o vârstă fragedă, din Cuvântul lui Dumnezeu.​ În ce privește educația sa, în 2014, Prince s-a mutat în Padova, Italia, timp de aproximativ 4 ani, iar el și soția sa au făcut parte din conducerea bisericii Internațional Christian Fellowship de acolo. Pe lângă aceasta, Prince a fost și coordonatorul slujirii de închinare și coordonatorul lucrării de tineri, iar Aneesha a fost coordonatorul lucrării de copii.

Prince deține o diplomă de doctorat în științe statistice, o diplomă de master și licență în matematică și îi place conectarea ideilor din matematică și statistică cu teologia. Pe lângă acestea, Prince deține și o diplomă în Biblie și Doctrină de la Global University, Springfield, Missouri. El lucrează ca și instructor de matematică și statistică în Vancouver de când s-a mutat în Canada.

Prince și Aneesha au o căsnicie fericită din 2015 și locuiesc în Vancouver, British Columbia din Canada, din 2019. Ei se bucură de viață împreună și adoră să vadă oamenii impactați de Cuvântul lui Dumnezeu și primind dragostea lui Dumnezeu.

Anca Chireac

Anca Chireac

Anca Chireac s-a născut în Iași, România, în 1964, într-o familie care nu cunoștea și nu trăia după Scriptură. Ea a devenit creștină la vârsta de 27 de ani, când a avut o întâlnire personală cu Domnul Isus Hristos și a fost regenerată de Duhul Lui. De atunci, inima Ancăi este pasionată de Cuvântul lui Dumnezeu și de a fi o voce care aduce viață, încurajare, putere, în dragoste și adevăr. Este integrată într-o biserică locală și iubește comunitățile creștine, indiferent de denominație. Dorința ei este ca fii si fiicele lui Dumnezeu să cunoască și să trăiască viața din abundență promisă de Domnul Isus.

Anca locuiește în continuare în Iași, este căsătorită cu Viorel din 1985 și are două fete.

Ține legătura

Selectează liste de notificare:

* Formularul de mai sus nu creează un cont pentru dvs., dar vă abonează doar la notificări automate prin e-mail ori de câte ori este postat un nou conținut pe site-ul web.

* Puteți accesa toate funcțiile site-ului web fără a crea un cont. Crearea contului îmbunătățește doar experiența din zona de comentarii a paginilor de blog și articole.

Noi folosim cookies pentru a îți oferi cea mai bună experiență posibilă pe site-ul nostru. Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord să folosești cookie-urile noastre.
Accept
Resping
Politică de confidențialitate