“Apoi era o sărbătoare a iudeilor. În timpul ei, Isus S-a dus în Ierusalim. 2Acolo, lângă „Poarta Oilor”, exista un bazin numit în limba aramaică „Betezda”. El avea cinci culoare acoperite. 3Pe aceste culoare zăceau foarte mulți bolnavi: orbi, ologi și paralitici. Ei așteptau mișcarea apei; 4pentru că din când în când venea un înger al lui Iahve și tulbura apa din bazin. Apoi, bolnavul care cobora primul în apă după ce ea era tulburată, devenea sănătos, indiferent de boala pe care o avusese. 5Acolo exista un om bolnav de treizeci și opt de ani. 6Isus l-a văzut zăcând; și știind despre el că era bolnav de mult timp, i-a zis: „Vrei să fii sănătos?” 7Bolnavul I-a răspuns: „Domnule, nu am pe nimeni care să mă bage în bazin atunci când apa lui este tulburată; și până să ajung în ea (cu forțele mele), intră altul (acolo) înaintea mea…” 8Isus i-a zis: „Ridică-te, ia-ți targa și umblă!” 9Imediat, acel om a devenit sănătos, și-a luat targa și a plecat” (Evanghelia dupa Ioan, cap.5, vers.1-9, trad. BVA)

Omul acesta era dependent de targa pe care zăcea. Aceasta făcea parte din viața lui, ea îl purta și îl ducea, el nu putea să facă nimic cu putere proprie, era pus și dus de alți oameni pe targă. Când Domnul Isus îl întreabă dacă vrea sa fie sănătos, răspunsul lui, în loc să fie un DA mare, arată mulțimea gândurilor lui de rezolvare a problemei: un om care să-l arunce în bazin când îngerul tulbură apa, faptul că era singur și nu avea pe nimeni, cum să fie pregătit când vine îngerul… Dar în mijlocul framântărilor și a metodelor lui, Isus îi spune: “Am ceva mai bun, la care nu te-ai gândit niciodată! Ia-ți targa și umblă!”

Uneori, răspunsul lui Dumnezeu pentru nevoia ta nu seamănă deloc cu ce te-ai gandit, cu ce ai planificat sau cu felul în care te-ai așteptat să fie, dar un lucru e clar: întotdeauna El are pentru tine ceva mai bun!

Omul acesta era condiționat de targa care-l purta, dar acum, vindecat si eliberat, el este cel care duce targa și face ce vrea cu ea. Așa schimba Dumnezeu viețile celor ce se încred în El: îi face să stăpânească peste lucrurile de care înainte erau dependenți!

Și încă ceva la care putem medita: oare ce au gândit și ce au făcut acei “foarte mulți bolnavi” care au văzut cu ochii lor această vindecare și au rămas acolo cu problemele lor nerezolvate?! Tu ce ai fi făcut?

0
Ne-ar place să știm gândurile tale, te rugăm să comentezi.x
Noi folosim cookies pentru a îți oferi cea mai bună experiență posibilă pe site-ul nostru. Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord să folosești cookie-urile noastre.
Accept
Resping
Politică de confidențialitate