„Noi toţi, cu feţe neacoperite, reflectăm slava Domnului, ca într-o oglindă, şi suntem transformaţi în asemănarea Sa din slavă în slavă; aceasta vine de la Domnul, care este Duhul”. (2 Corinteni 3:18)

De unde știi cum arată fața ta? Ai putut vreodată să-ți vezi chipul cu proprii ochi? Nu, nimeni nu poate! Noi știm cum arătăm datorită unei reflecții, adică ne uităm într-o oglindă. Ai spus vreodată “oglinda asta minte, eu arăt altfel”? Nu, nimeni nu face așa ceva! Când ne privim într-o oglindă clară, noi pur și simplu credem că ceea ce vedem este propria față!

În același fel, daca vrei să știi cum arată sufletul tău (pe care nu-l poți cunoaște prin simțurile tale fizice), trebuie să te uiți în Cuvântul lui Dumnezeu, cu rugăciunea ca Duhul Sfânt să-ți descopere adevărul. Oamenii pot să îți spună că ești într-un fel sau altul, după cum percepe fiecare, dar identitatea ta se află în ceea ce spune Dumnezeu despre tine. El este Singurul care are autoritatea să-ți spună cine ești!

Și dacă lași adevărul Scripturii să intre în inima ta, dacă îl asimilezi făcându-l parte din ființa ta, El te va schimba în domenii în care poate ani de zile te-ai luptat, te va elibera de adicții, îți va aduce vindecare și sănătate, te va restaura în toate aspectele personalității tale, și va face pentru tine mult mai mult decât crezi sau gândești! De fapt, plinătatea vieții lui Dumnezeu va locui în tine!

0
Ne-ar place să știm gândurile tale, te rugăm să comentezi.x
Noi folosim cookies pentru a îți oferi cea mai bună experiență posibilă pe site-ul nostru. Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord să folosești cookie-urile noastre.
Accept
Resping
Politică de confidențialitate