Postări similare
Iosua 14:6-13 (BTF2015)
6 Atunci copiii lui Iuda au venit la Iosua în Ghilgal; și Caleb, fiul lui Iefune chenezitul, i-a spus: Tu știi lucrul pe care l-a spus DOMNUL lui Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine și despre tine, în Cades-Barnea.
7 Eu eram de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, servitorul DOMNULUI, din Cades-Barnea să spionez țara; și i-am adus știre așa cum era în inima mea.
8 Totuși, frații mei care se urcaseră cu mine, au făcut să se topească inima poporului, dar eu l-am urmat pe deplin pe DOMNUL Dumnezeul meu.
9 Și Moise a jurat în ziua aceea, spunând: Negreșit, pământul pe care ți-a călcat piciorul va fi moștenirea ta și a copiilor tăi pentru totdeauna, pentru că l-ai urmat pe deplin pe DOMNUL Dumnezeul meu.
10 Și acum, iată, DOMNUL m-a păstrat viu, așa cum a spus, acești patruzeci și cinci de ani, de când a spus DOMNUL cuvântul acesta către Moise, când umbla Israel prin pustiu; și acum, iată, astăzi sunt de optzeci și cinci de ani.
11 Sunt încă tot așa de tare astăzi ca și în ziua în care m-a trimis Moise; cum era tăria mea atunci, așa este tăria mea acum, pentru război, de asemenea pentru a ieși și pentru a intra.
12 Și acum, dă-mi muntele acesta, despre care a vorbit DOMNUL în ziua aceea; fiindcă ai auzit în ziua aceea cum anachimii erau acolo și că cetățile erau mari și întărite. Dacă este așa, că DOMNUL este cu mine, atunci îi voi alunga, așa cum a spus DOMNUL.
13 Și Iosua l-a binecuvântat și a dat Hebronul ca moștenire lui Caleb, fiul lui Iefune.
Trecuseră 45 de ani de când Caleb primise o promisiune de la Dumnezeu, prin gura lui Moise și de când lupta alături de frații lui ca să ocupe teritoriul Canaanului, astfel încât fiecare seminție a lui Israel să se așeze la locul ei. În toți acești ani Caleb era concentrat la un singur lucru: Dumnezeu îi spusese, lui personal, că îi va da Hebronul, și asta trebuia să se întâmple! Pas cu pas, fiecare inamic era învins și fiecare palmă de pământ era cucerită, pentru că Dumnezeu era Cel care lupta pentru Israel. El dăduse o promisiune generală poporului evreu, dar lui Caleb i-a dat un cuvânt specific, viu, foarte puternic, un cuvânt rhema pe care el l-a crezut, l-a primit, la care s-a gândit, s-a “hrănit” cu el așezându-l în centrul ființei lui, urmărind și așteptând cu încredere împlinirea în lumea vizibilă. Când își revendică moștenirea, Caleb menționează de patru ori “ziua aceea”, pentru că aceasta fusese atât de intensă, marcându-l pentru totdeauna, încât el “s-a oprit” “în ziua aceea”, ca soarele deasupra Gabaonului la porunca lui Iosua!
Această promisiune specifică era legată direct de destinul lui și al urmașilor lui, era ceva ce ținea de viață și de moarte pentru că cei ce nu au crezut cuvintele lui Dumnezeu au murit călătorind prin deșert. Credința în cuvântul viu primit era atât de puternică în Caleb, încât eu cred că asta l-a energizat, l-a ținut viguros și puternic chiar și la 85 de ani (primii 40 de ani din viață i-a petrecut călătorind prin deșert cu părinții lui, iar următorii 45 de ani au fost marcați de război!). El avea o misiune, el știa că trebuie să ajungă într-un loc anume care să fie al lui. Mental nu putea concepe altfel. Dumnezeu a promis, deci așa trebuia să fie, iar el vibra de putere și viață știind că într-o zi va vedea cu ochii naturali tot ce “vedea” deja în duhul lui. Imaginea binecuvântării era deja conturată, prin creativitatea stârnită în el de cuvintele lui Dumnezeu, “Domnul va fi cu mine deci voi face ceea ce Dumnezeu a promis că El va face” (Iosua 14:12, parafrazat).
Caleb știa că Hebronul era un loc foarte prețios în istoria patriarhilor poporului evreu: acolo și-a așezat cortul Avram, cand s-a despărțit de Lot, și a zidit un altar Domnului (Gen. 13:18), acolo a fost locul unde trei bărbați (îngerii Domnului) au venit la Avram și l-au înștiințat că vor distruge Sodoma, și au promis că într-un an de zile Sara va naște lui Avraam fiul mult așteptat (Gen. 18:1-15), tot acolo a locuit și Isaac (Gen. 35:27) și tot acolo “în peștera de pe ogorul lui Mahpela, care se afla la răsărit de Mamre, adică Hebron, în țara Canaan” au fost înmormântați Avraam și Sara, Isaac și Rebeca, Iacov și Lea (Gen. 49:31). Cu adevărat, un loc deosebit pentru un om deosebit! Caleb cunoștea valoarea unei astfel de moșteniri și din ziua în care el a intrat în Hebron (Numeri 13:22), teritoriul acela era deja al lui prin credință, hotărârea dată asupra fiilor lui Anac era deja decretată, restul a fost doar o chestiune de timp, conform planului și voii lui Dumnezeu. “Și Hebronul l-au dat lui Caleb, precum spusese Moise, iar el i-a alungat de acolo pe cei trei fii ai lui Anac” (Judecători 1:20, BTF2015).
Caleb a trăit în perioada Vechiului Testament, când oamenii se puteau apropia de Dumnezeu doar dacă faptele lor erau bune, iar comunicarea cu El era numai prin intermediul profeților. Astăzi, datorită jertfei lui Cristos, noi putem avea o relație cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, în care noi Îi vorbim și El ne vorbește, pentru că am fost aleși, prin har, ca și fii moștenitori (Efeseni 1:11). Această moștenire divină este foarte cuprinzătoare, dar creștinii afirmă prin credință că “toate promisiunile lui Dumnezeu sunt DA și AMIN” (2 Corinteni 1:20).
Toată Scriptura este Adevărul absolut, logosul, cuvântul scris, revelația generală pentru toți oamenii, dar rhema este cuvântul profetic prin Duhul Sfânt, vorbit și revelat special pentru cel ce are o relație personală cu Tatăl. Oamenii care cred cu sinceritate logosul, pot primi ușor cuvintele rhema, pentru că cele două se validează una pe alta întotdeauna și au aceeași Sursă. Cuvântul rhema îți schimbă mentalitatea, aduce bucurie, entuziasm și încredere pentru că vine direct din gura lui Dumnezeu și este numai al tău! “Duhul este Cel Ce dă viață; carnea nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le‑am spus sunt duh și viață” ne spune Domnul Isus în Ioan 6:63.
Poate ai primit un astfel de cuvânt divin și te întrebi ca Maria “cum se va întâmpla lucrul acesta?” (Luca 1:34). Ce ți s-a promis este omenește imposibil, este ca un vis, dar așa-i Dumnezeul nostru, ceea ce spune El e bazat pe măsura puterii Lui și nu pe abilitatea noastră de a face ceva! El începe, El continuă și tot El duce la un final bun, prin Duhul Sfânt care locuiește în credincios. Vorbirea lui Dumnezeu este așezată în centrul personalității noastre, în inimă, ca o sămânță. Acolo, ea crește, se maturizează, devenind o viziune și o concepție care tot timpul vorbește și mustră ca minciună toată lumea vizibilă care încearcă să contrazică lucrarea lui Dumnezeu. Noi nu negăm realitatea vizibilă, ci o supunem unei realități superioare, de factură spirituală, astfel încât ne concentrăm atenția pe ceea ce este mai mare, mai puternic și mai important decât ce vedem cu ochii naturali. Un fiu de Dumnezeu învață să vadă, să perceapă, să discearnă, să comenteaze și să valorifice diferit factorii și evenimentele vieții, decât alți oameni, pentru că filtrul Scripturii și al Duhului Sfânt este definitoriu.
Datorită jertfei lui Cristos de la cruce noi trăim astăzi timpul de har și chiar în perioade dificile, de îndoială și descurajare, când pare că nu se mișcă nimic, suntem slăbiți sau uităm promisiunile, Duhul Sfânt ne reamintește, ne împrospătează și ne crește în credință. Dependența de El este un semn al maturității spirituale, încrederea nu stă în credincioșia noastră față de El, ci în credincioșia Lui față de noi! Dumnezeu este Cel credincios, “Acela Care a început în voi o bună lucrare, o va termina până în ziua lui Cristos Isus” (Filipeni 1:6, NTR).
“Lui Caleb, fiul lui Iefune, i s‑a dat un teritoriu care era în mijlocul fiilor lui Iuda, potrivit celor spuse de Domnul lui Iosua, și anume Chiriat-Arba (Hebron), – Arba fusese tatăl lui Anac” (Iosua 15:13, NTR), “…Facă‑mi‑se după cuvântul Tău!” spune Maria (Luca 1:38), “Fericită este cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i‑au fost spuse de Domnul!” spune Elisabeta (Luca 1:45), iar in Romani 4:18 ni se amintește despre Avraam că “… a crezut cu speranță că va deveni tatăl multor neamuri, potrivit cu ceea ce i‑a fost spus: „Așa va fi sămânța ta!“
“Eu sunt ce Cuvântul spune că sunt în Cristos, eu am ce Cuvântul spune că am în Cristos, eu pot să fac tot ce Cuvântul spune că pot să fac în Cristos și tot ce îmi dă Domnul îmi aparține”, spun versurile unui cântec creștin.
Cei care primesc, prin Duhul, cuvinte specifice pentru viața lor, fie pe termen scurt, legate de călăuzire zilnică, fie pe termen lung, legate de chemare, destin, daruri sau slujire, pot să spună cu încredere „…Nu prin putere și nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oștirilor” (Zaharia 4:6, NTR).
