Obiecții împotriva mântuirii eterne (partea III)

Galateni 5:19–21 (Practicarea faptelor firești)

Galateni 5:19–21 (NTR)

¹⁹ Faptele firii pământești sunt evidente și sunt acestea: preacurvia, necurăția, depravarea,

²⁰ idolatria, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, invidia, furiile, ambițiile egoiste, neînțelegerile, dezbinările,

²¹ geloziile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri precum acestea. Vă avertizez, așa cum am făcut-o și înainte, că toți cei ce practică astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

Unii predicatori folosesc acest pasaj pentru a-i amenința pe creștini că, dacă practică în mod obișnuit faptele firii pământești descrise în text, își pot pierde oricând mântuirea fără să știe. În primul rând, așa cum am demonstrat în secțiunea anterioară, a moșteni Împărăția echivalează cu a fi mântuit. În al doilea rând, Pavel nu spune că acei oameni care practică faptele firii pământești vor fi dezmoșteniți dintr-o stare de moștenitori, ci că ei nu vor moșteni nimic de la bun început. În al treilea rând, el nu specifică o succesiune cronologică clară sau un număr de abateri după care cei care practică faptele firii își vor pierde mântuirea.

În al patrulea rând, dacă privim cu atenție la context (câteva versete înainte și câteva versete după pasajul nostru), putem descoperi imediat că apostolul Pavel ilustrează un contrast absolut între fire și Duh și între faptele firii și roadele Duhului: „Vă spun deci: umblați prin Duhul și, astfel, nu veți împlini nicidecum pofta firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pământești, fiindcă acestea se împotrivesc una alteia, pentru ca voi să nu puteți face ceea ce vreți” (Galateni 5:16-17). El doar le pune una lângă alta pentru comparație și instruire dumnezeiască către credincioși. După ce enumeră toate faptele cărnii, el începe versetul 22 cu prepoziția „DAR”, care începe enumerarea roadelor Duhului. El conchide în versetul 24 că cei care sunt ai lui Cristos (care sunt diferiți de cei care practică faptele firii și nu vor moșteni Împărăția) și-au răstignit deja firea cu pasiunile și poftele ei. Așadar, el îi încurajează pe credincioși să trăiască conform adevărului despre natura lor schimbată deja. De fapt, în versetul 25, el spune așa: dacă ești în Duhul, trăiești în El și aparții lui Dumnezeu, atunci și umblă și poartă-te în Duhul sau în conformitate cu El. Tema este în mod clar reînnoirea minții credincioșilor în Cristos și nu pierderea mântuirii lor.

 

Efeseni 5:5–6 (Fiii neascultării, partea 1)

Efeseni 5:5–6 (NTR)

⁵ Căci să știți sigur că niciun om imoral sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.

⁶ Nimeni să nu vă înșele cu vorbe goale, căci din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.

Acest text, care este adesea folosit ca obiecție la salvarea eternă, este foarte asemănător cu alte două scripturi din secțiunile anterioare, cu o nouă adăugare: „mânia lui Dumnezeu vine asupra fiilor neascultării”. Implicația este că credincioșii în Cristos, care sunt fii ai lui Dumnezeu și nu ascultă de El făcând oricare dintre lucrurile rușinoase enumerate, vor intra, după un anumit punct, sub mânia lui Dumnezeu. Totuși, despre ce fel de neascultare vorbește Pavel aici? Este neascultarea credinței, nu neascultarea de Lege. El mai spune în Romani 1:5 că prin Isus am primit harul și apostolia de a duce „ascultarea credinței” la toate națiunile. Fiii ascultării sunt cei care își pun credința în Cristos, în timp ce fiii neascultării sunt cei fără Cristos.

Din nou, aici principalul răspuns la această obiecție este că apostolul Pavel descrie comportamentul celor care nu vor moșteni niciodată Împărăția lui Dumnezeu și sunt sub mânia Lui, cu scopul de a-i învăța pe credincioși cum să nu trăiască. El începe în Efeseni 4:17 spunând: „Să nu mai umblați așa cum umblă restul neamurilor” și continuă cu acest contrast în capitolele 4 și 5. În Efeseni 5:1, Pavel îi încurajează pe credincioșii din biserica din Efes să devină imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii iubiți, iar în versetul 7 din același capitol, el îi îndrumă să nu fie părtași cu fiii neascultării. În versetul 8, Pavel clarifică și mai mult că ei au fost cândva întuneric, dar acum sunt lumină în Domnul, așa că ar trebui să umble conform acelei lumini din interiorul lor. Așa că ei nu sunt cei care vor fi dezmoșteniți dacă persistă suficient de mult în comportamente păcătoase. Expresia „mânia lui Dumnezeu” este menită să sublinieze gravitatea păcatului. Deși Isus Cristos a înlăturat orice păcat și condamnare la momentul mântuirii, asta nu înseamnă că Dumnezeu a devenit mai blând cu păcatul și că putem fi relaxați în privința aceasta. Ar trebui să ne străduim să ne diferențiem de întuneric și să trăim conform standardelor Împărăției pe care am moștenit-o.

 

Coloseni 3:5–11 (Fiii neascultării, partea 2)

Coloseni 3:5–11 (NTR)

⁵ De aceea, dați la moarte tot ce este firesc în trupul vostru pământesc: preacurvia, necurăția, dorința rușinoasă, pofta rea și lăcomia, care este idolatrie.

⁶ Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.

⁷ În acestea ați trăit și voi cândva, când trăiați între ei.

⁸ Însă acum, lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de furie, de răutate, de blasfemie, de vorbirea murdară care v-ar putea ieși din gură.

⁹ Nu vă mințiți unul pe altul, pentru că v-ați dezbrăcat de omul cel vechi și de faptele lui

¹⁰ și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care este înnoit în cunoaștere, după chipul Creatorului său.

11 Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci Cristos este totul și în toți.

Acest pasaj este identic cu Efeseni 5:5–6, pe care l-am explicat deja. Totuși, am vrut să-l includ separat pentru repetiție și pentru a acoperi toate obiecțiile posibile pe care oamenii le-ar putea aduce cu privire la mântuirea veșnică a noii creații. Pe baza contextului pasajului, putem observa repede din nou contrastul pe care Pavel îl face clar între cei nemântuiți (fiii neascultării) și cei mântuiți care ar putea încă să facă lucruri păcătoase. Tocmai acesta este motivul unei astfel de comparații, deoarece creștinii încă mai fac lucruri păcătoase în procesul de reînnoire a minții și de sfințire. Versetul 5 începe cu prepoziția „de aceea”, care introduce rezultatul a ceea ce s-a întâmplat deja. Pentru că ați murit împreună cu Cristos (Coloseni 3:3) și ați înviat împreună cu Cristos (Coloseni 3:1), de aceea dați la moarte lucrurile pământești precum curvia, necurăția, poftele rele, etc. Versetul 7 continuă la timpul trecut: „În acestea ați trăit și voi cândva, când trăiați între ei”. În cele din urmă, versetul 8 spune: DAR ACUM, lăsați deoparte toate aceste lucruri: mânia, furia, răutatea, etc.

Deci, Pavel nu spune că creștinii din biserica din Colose ar putea deveni fii ai neascultării prin faptele lor păcătoase și astfel să vină sub mânie, ci că ar trebui să-și schimbe modul de viață acum că au moștenit Împărăția lui Dumnezeu și nu mai sunt sub mânia Lui.

 

Apocalipsa 21:8 (Pedeapsa celei de-a doua morți)

Apocalipsa 21:8 (BTF2015)

⁸ Dar fricoșii și cei care nu cred și scârboșii și ucigașii și curvarii și vrăjitorii și idolatrii și toți mincinoșii vor avea partea lor în lacul care arde cu foc și pucioasă, care este a doua moarte.

Unii creștini din trupul lui Cristos folosesc acest verset pentru a susține că credincioșii care nu duc o viață suficient de sfântă conform standardelor morale decente ar putea ajunge în iazul de foc care este moartea a doua. Dacă vrei să crezi această interpretare, nimeni nu te poate opri. Însă, dacă suntem cu adevărat interesați să cunoaștem intenția și adevărul versetului în contextul întregii scripturi, le putem vedea clar. În primul rând, observăm că apostolul Ioan nu spune că cei în Cristos care se poartă ca lași, necredincioși, scârboși sau ucigași vor suferi a doua moarte. În schimb, el îi numește după natura și identitatea lor, care nu este în Cristos. Mai mult decât atât, el începe versetul 8 cu prepoziția „dar”, delimitând clar pe cei care vor birui și care vor moșteni lucrurile lui Dumnezeu din versetul 7 de mincinoșii și de oamenii imorali sexual care vor merge în lacul de foc. Pe lângă asta, așa cum am menționat anterior, Biblia nu identifică niciodată poporul neprihănit al lui Dumnezeu cu acele denumiri păcătoase descrise în Apocalipsa 21:8.

 

Matei 24:3–14 (Mulți se vor poticni)

Matei 24:3–14 (NTR / BTF2015 / EDCR)

³ Apoi S-a așezat pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii au venit la El, deoparte, și L-au întrebat:‒ Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului?

⁴ Isus, răspunzând, le-a zis:‒ Aveți grijă să nu vă ducă în rătăcire cineva!

⁵ Căci vor veni mulți în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Cristosul!“, și-i vor duce în rătăcire pe mulți.

⁶ Veți auzi de războaie și vești de războaie. Vedeți să nu vă tulburați, căci acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârșitul.

⁷ O națiune se va ridica împotriva altei națiuni, și o împărăție împotriva altei împărății. Și vor fi foamete, molime și cutremure în diverse locuri.

⁸ Dar toate acestea vor fi doar începutul durerilor nașterii.

⁹ Atunci vă vor da să fiți chinuiți, vă vor ucide și veți fi urâți de toate națiunile din cauza Numelui Meu.

¹⁰ Atunci mulți se vor poticni, se vor trăda unii pe alții și se vor urî unii pe alții.

¹¹ Se vor ridica mulți profeți falși și-i vor duce în rătăcire pe mulți.

¹² Și din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mulți se va răci.

¹³ Dar cel ce va îndura până la sfârșit va fi salvat.

¹⁴ Această Evanghelie a Împărăției va fi proclamată întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate națiunile. Și atunci va veni sfârșitul.

Aici, Isus vorbește despre o perioadă dificilă de timp pentru creștini în viitor, caracterizată prin înșelăciune, războaie, foamete, cutremure, trădări și fărădelege. În funcție de perspectiva ta asupra vremurilor de sfârșit, acest sezon provocator s-ar putea să se fi întâmplat deja în anul 70 d.Hr. doar pentru evreii creștini, atunci când Titus a distrus Templul, sau se poate referi la timpul apropiat celei de-a doua veniri a lui Isus (așa-numita răpire), sau se poate referi la perioada Marelui Necaz. Însă, sfârșitul timpurilor nu este subiectul acestei cărți. Ideea este că Isus descrie o perioadă grea în care creștinii vor fi pe pământ. Mulți creștini cred că acest text se referă la credincioșii adevărați care trăiesc în acele vremuri și care își vor pierde mântuirea din cauza încercărilor. Ei susțin această interpretare din cauza expresiilor „mulți se vor poticni” din versetul 10, „dragostea celor mai mulți se va răci” din versetul 12 și „cine va îndura până la sfârșit va fi salvat” din versetul 13. Ei înțeleg cuvântul „salvat” din versetul 13 ca referindu-se la mântuirea veșnică și concluzionează că, din moment ce numai cei care vor răbda până la sfârșit vor fi mântuiți, atunci trebuie să fie și unii care nu vor rezista până la sfârșit și astfel nu vor fi mântuiți. Totuși, contextul întregului pasaj nu este mântuirea veșnică; nu despre asta este vorba aici, ci mai degrabă despre necazuri fizice și persecuții pe pământ din cauza Numelui lui Isus în timpul vremurilor de sfârșit.

Fraza ”mulți se vor poticni” din versetul 10, care este tradusă mai corect în Biblia în limba engleză New King James ca și „mulți vor fi ofensați”, se referă la darea înapoi în credință pentru un timp și nu neapărat la pierderea mântuirii veșnice. Știm aceasta pentru că următoarele versete descriu în ce fel acei mulți se vor ofensa sau se vor poticni: ei se vor trăda și se vor urî unul pe altul, iar dragostea lor se va răci din cauza fărădelegii. Toate aceste fapte denotă o lipsă de credință în Isus și Evanghelie pentru această viață prezentă și nu o lipsă de credință în Evanghelie pentru viața viitoare. De ce ar trăda credincioșii pe alți oameni? Ar fi de frica unei amenințări sau pentru a obține un beneficiu în acele momente dificile. Ce ne arată aceasta? Necredință că Evanghelia le va asigura nevoile lor fizice, și nu necredință pentru iertarea păcatelor lor. De ce s-ar răci iubirea la unii credincioși în acele vremuri? Din cauza fărădelegii din jurul lor, toți vor deveni mai egoiști și vor avea grijă doar de ei înșiși, vremurile vor fi dificile, Dumnezeu nu va părea să intervină în favoarea lor și își vor pierde treptat conștientizarea iubirii și a purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru ei, așa că vor începe să-și piardă și dragostea față de ceilalți oameni. Cam așa se întâmplă astăzi în lumea noastră. Aceasta nu înseamnă că acei credincioși sunt pierduți pentru totdeauna; înseamnă doar că ei sunt temporar mai slabi în credință în ceea ce privește lucrurile din această viață. Dragostea lor nu va dispărea complet; se va răci pentru o vreme.

Cuvântul grecesc folosit în versetul 10 pentru „a se poticni” sau „a fi ofensat” este skandalizo, care înseamnă a se împiedica. Isus folosește același cuvânt grecesc în Matei 26:31–33 când le spune ucenicilor Săi că TOȚI se vor poticni din cauza Lui în noaptea trădării Sale. Să citim acel pasaj:

Matei 26:31–33 (BTF2015)

³¹ Atunci Isus le-a spus: Voi toți vă veți poticni din cauza Mea în această noapte; fiindcă este scris: Voi bate păstorul și oile turmei vor fi împrăștiate.

³² Dar după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea.

³³ Petru a răspuns și i-a zis: Chiar dacă toți se vor poticni din cauza Ta, totuși niciodată eu nu mă voi poticni.

Traducerea NTR redă această cădere sau poticnire și mai frumos. Citim astfel:

Matei 26:31–33 (NTR)

³¹ Atunci Isus le-a zis:‒ În noaptea aceasta toți veți avea îndoieli cu privire la Mine, pentru că este scris:„Voi lovi păstorul, și oile turmei vor fi risipite!“.

³² Dar, după învierea Mea, voi merge înaintea voastră în Galileea.

³³ Petru, răspunzând, I-a zis:‒ Chiar dacă toți vor avea îndoieli cu privire la Tine, eu niciodată nu voi avea!

Când Isus le-a spus ucenicilor Săi că toți se vor poticni în acea noapte din cauza Lui, El nu vorbea despre ei că își vor pierde mântuirea, ci mai degrabă că încrederea lor în Isus va fi slăbită temporar. Nici măcar nu erau salvați încă în acel moment, așa că nu aveau o mântuire pe care să o piardă pentru că Isus nu murise încă pentru ei și nu fusese încă înviat. Mai mult, știm că mai târziu, majoritatea ucenicilor, cu excepția lui Iuda Iscarioteanul, au fost mântuiți și chiar martirizați pentru Evanghelie. De asemenea, să ne gândim la Petru pentru o clipă. Chiar dacă i-a spus lui Isus că nu se va poticni și îndoi niciodată, el a căzut când L-a trădat de trei ori, dar aceasta a fost o poticnire temporară. El s-a rugat după aceea și a fost readus la credință.

Acum să ne întoarcem la Matei 24:13. Acolo spune: „Cel ce va îndura până la sfârșit, va fi salvat”. După cum am spus mai devreme, contextul întregului pasaj nu este mântuirea veșnică, ci necazul și persecuția pentru numele lui Isus. Când izbucnește această persecuție, creștinii au două opțiuni. Una din ele este să fie discreți și să nu iasă în evidență, nefiind atât de vocali în privința credinței lor sau chiar mințind despre asta. Cealaltă opțiune este să rămână fermi, indiferent de ce se întâmplă, până la capăt. Cuvântul „salvat” aici nu se referă la a fi mântuiți de iad, ci la a fi salvați de persecuție în sensul de a fi cruțați și protejați în mijlocul acesteia. În Matei 5, în Predica de pe Munte, Isus le spune oamenilor să se bucure când vine persecuția. Este un lucru nobil și drept să acceptăm și să îndurăm persecuția pentru Isus și chiar moartea de dragul Numelui Său. Însă, dacă creștinii decid că vor să fie feriți de persecuție, ei pot fi salvați de aceasta prin credință.

De-a lungul Vechiului Testament, Dumnezeu a intervenit întotdeauna pentru a-și salva poporul de persecuție atunci când ei au rămas fermi în credință și au apărat reputația Lui. Dumnezeu i-a apărat.

Gândește-te la cei trei tineri din cuptorul de foc, Şadrac, Meşac și Abed-Nego. Nu și-au plecat genunchiul în fața altor zei nici măcar cu prețul vieții lor, dar Dumnezeu a intervenit și i-a protejat. Nu numai atât, dar, ca rezultat, Dumnezeu a fost glorificat în toată împărăția. Gândește-te la Daniel în groapa cu lei. El a ales să-L slujească pe Dumnezeu și să se roage Lui așa cum obișnuia, știind despre decretul regelui, care a poruncit închinare numai lui însuși. El știa că oamenii răi stăteau la pândă să-l omoare pentru credința lui. Era gata să moară pentru Dumnezeul său. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a salvat pe Daniel de lei și, ca urmare, El a fost onorat și glorificat în toată acea împărăție. Dar ce să mai spunem de regina Estera și Mardoheu? Toți evreii din vremea aceea erau programați să fie uciși pentru credința lor. Cu toate acestea, doi oameni au rămas fermi în credință și, ca urmare, tot poporul lor a fost mântuit de la moarte și Dumnezeu a fost glorificat.

Ei vor dovedi Cuvântul lui Dumnezeu în viețile lor. Dumnezeu le va salva viețile, le va asigura traiul chiar și în vremuri dificile și aceasta va fi o mărturie puternică pentru alți oameni. Drept urmare, oamenii îl vor slăvi pe Dumnezeu.

 

Marcu 13:13 (Răbdare până la sfârșit)

Marcu 13:13 (NTR)

¹³ Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit.

În Biblie sunt mai multe pasaje paralele legate de acesta (Matei 10:22, Matei 24:13 și Luca 21:16–19), care au, toate, același context și același înțeles. Cel din Luca este deosebit de relevant pentru că oferă mai multă lumină asupra naturii acestei răbdări și mântuiri:

Luca 21:16–19 (NTR)

¹⁶ Veți fi trădați chiar și de părinți, de frați, de rude și de prieteni, iar pe unii dintre voi îi vor omorî.

¹⁷ Și veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu.

¹⁸ Dar niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde.

¹⁹ Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele.

Aceste pasaje sunt adesea folosite pentru a argumenta că numai cei care continuă în credință și fapte bune până la sfârșitul vieții vor primi mântuire sau vor dovedi că au fost salvați cu adevărat de la început. Însă, aceste versete nu pot fi înțelese în mod adecvat, în afara contextului. Este clar că ele vorbesc despre starea lucrurilor într-o perioadă dificilă de timp, probabil chiar înainte de întoarcerea lui Isus Cristos. Felul în care este folosit cuvântul „sfârșit” în oricare dintre aceste pasaje paralele demonstrează că ele nu au în vedere finalul vieții cuiva. Începând cu întrebarea ucenicilor despre „sfârșitul veacului” din Marcu 13:4, Matei 24:3 și Luca 21:7, Isus oferă informații despre acesta, menționându-l în Marcu 13:7 și Matei 24:6, 14. Este clar că Isus se referă la timpul dinainte de sfârșitul veacului. Deși unii s-ar putea să fie uciși, cei care vor supraviețui și vor îndura aceste primejdii până la sfârșit, vor fi eliberați („mântuiți”) de dușmanii lor, care sunt națiunile ce îi urăsc. Aceasta este pur și simplu o ocazie în care cuvântul „mântuit” se referă la eliberarea din pericol, nu la eliberarea din iad. Iadul nici măcar nu este menționat în vreunul dintre pasaje și ar fi în afara contextului. Textul din Luca 21:19 demonstrează acest fapt într-un mod și mai relevant, specificând clar protejarea trupului fizic în acele timpuri în expresii precum „niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde” și „prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele (sau viețile) voastre.”

Perseverența despre care se vorbește în Marcu 13:13 se referă la statornicia în credință în acea perioadă de suferințe severe și persecuții. Cei care stau fermi și trăiesc până la sfârșit vor vedea o „salvare” glorioasă.

 

Ascultă / Vizionează / Descarcă

Puteți asculta mesajul audio al acestui articol, puteți urmări mesajul video sau îl puteți descărca în diferite formate (mp3 / mp4 / pdf) de pe următorul link:

Sesiunea 5 – Mulți se vor poticni (Seria “Salvați pentru eternitate”) – 27 octombrie 2023