Postări similare
Timp de patruzeci de zile, în fiecare dimineață și în fiecare seară, adoptând o poziție de luptă, un bărbat din armata filisteană striga cuvinte de ocară asupra armatei poporului Israel. Capitolul 17 din cartea 1 Samuel ne relatează cum amenințătorul Goliat batjocorea pe evrei cerând un om să se lupte cu el și astfel să se decidă victoria. Acest Goliat era din Gat și avea o înălțime de aprox. 3 metri, pe cap avea un coif de bronz și era îmbrăcat cu o armură din zale de bronz care cântărea aprox. 60 kg. Lemnul suliței lui era ca sulul unui țesător iar vârful ei avea aprox. 7 kg. Arăta înspăimântător iar la vederea lui, toată armata israeliană, toți bărbații, în frunte cu Saul, erau cuprinși de frică.
În țară domnea deja o atmosferă tensionată datorită conducerii nesăbuite a lui Saul! Chiar și Samuel, când Dumnezeu îi spune să plece să îl ungă pe David ca împărat, se teme că va fi ucis, iar bătrânii cetății se așteptau la conflicte, nu la pace (citim asta în cap.16, vers. 2-5). Oamenii erau încordați și nesiguri, iar pe fondul acestei stări de neliniște, filistenii le declară război și îl pun pe Goliat ca reprezentant. Pentru armata lui Israel, acesta era o imagine a terorii și distrugerii.
Tânărul David, trimis de tatăl lui cu hrană la cei trei frați mai mari aflați pe câmpul de luptă, aude cuvintele filisteanului, cere lui Saul să îl înfrunte și îl ucide pe uriaș, aducând astfel victorie poporului lui Dumnezeu.
Să privim puțin mai atent situația în ansamblu! Pe de o parte este frica împrăștiată de Goliat: agresivă, amenințătoare, insistentă și obraznică. Fără niciun pic de respect pentru nimeni. Dominantă, disprețuitoare și arogantă. Nu îți dă nicio șansă de salvare. Pe cealaltă parte sunt efectele fricii primite de poporul lui Israel: i-a făcut să se simtă neputincioși, mici și inferiori. Le-a anihilat încrederea, curajul și inițiativa. I-a împins să se ascundă și să se considere învinși înainte de luptă. Frica i-a transformat într-o pradă ușoară.
De fapt, toată bătălia s-a dat la nivelul minții, între minciună și adevăr, între frică și credință. Saul, reprezentantul bărbaților lui Israel, când David îi spune să nu fie descurajat pentru că-l va învinge pe Goliat, îl contrazice: „Nu poți să mergi împotriva acestui filistean ca să te lupți cu el; pentru că tu ești doar un tânăr, în timp ce el este un luptător (antrenat) încă din tinerețea lui!” Așa vorbește frica: tu nu poți, degeaba spui că Dumnezeu e cu tine, nu poți! Evaluează șansele și ia în calcul toate dezavantajele. Face comparație între lucrurile vizibile: el este foarte mare și tu ești mic, el este un războinic, tu ești un tinerel! Aduce argumente la nivelul a ceea ce se vede, a gândurilor carnale și face analize aparent înțelepte, pe baza realității umane. Prădător nemilos, spiritul de frică îți repetă constant: nu poți, nu vei reuși, nu vei avea succes! Așa caută să te intimideze un om care nu cunoaște inima lui Dumnezeu și care nu își înnoiește mintea după Cuvântul Lui. „Frica de oameni este o capcană care te face să dai înapoi dar când îți pui încrederea în Domnul vei fi așezat și protejat în locuri înalte”, ne spune vers. 25 din cap. 29 al Proverbelor.
Să privim la David, care se raportează la situație din perspectiva unei persoane care îl cunoaște pe Dumnezeu! Atitudinea și acțiunile lui se bazau pe o relație cu El, avea experiențe personale cu El, nu în public ci în privat, în timp ce era credincios zilnic în lucrurile care îi erau încredințate. Toată această relație și credincioșie nu poate să rămână ascunsă multă vreme, ea rodește la timpul potrivit, în situații și în fața oamenilor potriviți.
2 Cor. 10. 3-5 „Deși trăim în această lume, noi nu luptăm adoptând metodele ei. Armele pe care le folosim noi în luptă, nu sunt specifice acestei lumi; ci ele provin de la Dumnezeu și au un mare efect. Cu ele (suntem capabili să) dărâmăm„fortărețele” (intelectuale). Astfel, noi răsturnăm raționamentele, dărâmăm orice obstacol care este pus în drumul cunoașterii lui Dumnezeu și determinăm orice gând să se conformeze ascultării de Cristos.”
Goliat a repetat provocator timp de patruzeci de zile: „Batjocoresc în ziua aceasta trupele lui Israel!“ dar David spune în vers. 26: „ … Cine este acest filistean – acest necircumcis – ca să desconsidere armatele Dumnezeului care este viu?” Cine este și cum își permite acest necredincios să jignească poporul ales? Nu știe ce au pățit toți cei ce s-au ridicat împotriva celor protejați de El? Nu cunoaște istoria poporului sfânt? Îndrăzneala și curajul lui David au venit din convingerea că ceea ce spune Dumnezeu, se împlinește întocmai! În cartea Levitic, cap.24, vers.16, citim: „Cine va blasfemia Numele Domnului să fie omorât. Toată adunarea să-l omoare cu pietre. Fie străin, fie băștinaș, când blasfemiază Numele, să fie omorât.” David știa că așa este scris, așa a hotărât Dumnezeu și așa trebuie să se întâmple! Nenegociabil, fără excepții, da și amin, iar aceasta este pentru că Dumnezeu se identifică cu poporul Lui. Cel ce avea să fie apostolul Pavel a descoperit pe drumul Damascului că el nu se lupta împotriva unor oameni oarecare ci împotriva preaiubiților lui Dumnezeu, iar Acesta se identifică cu ei. Deci sentința era deja dată: Goliat trebuie să fie ucis pentru că a defăimat pe aleșii Celui Atotputernic. (Să remarcăm aici că deși armata lui Israel se ascundea, paralizată de frica lui Goliat, David o vede prin ochii lui Dumnezeu – o armată a Lui pe care nimeni nu are dreptul să o desconsidere). Când Saul face comparație între el și Goliat, David îi reamintește puterea lui Dumnezeu, în Numele Căruia pornește la luptă. Apoi, în vers. 45-47, îi spune uriașului: „Tu vii la mine cu o sabie și cu o suliță și cu un scut; dar eu vin la tine în numele DOMNULUI oștirilor, Dumnezeul armatelor lui Israel, pe care L-ai ocărât. În această zi DOMNUL te va da în mâna mea și te voi lovi și îți voi lua capul; și voi da astăzi trupurile moarte ale oștirii filistenilor păsărilor cerului și fiarelor sălbatice ale pământului; și tot pământul va cunoaște că este un Dumnezeu în Israel. Și toată această adunare va cunoaște că DOMNUL salvează nu cu sabie, nici cu suliță, pentru că bătălia este a DOMNULUI și El vă va da în mâinile noastre.” Știu cine ești tu Goliat, știu cine sunt eu și știu cine este Dumnezeul meu! Îl cunosc, El este de partea mea, nu contează cum arăt sau ce simt, nu contează cât ești tu de mare, astăzi te voi ucide! Tu vii împotriva mea cu o sabie făcută de om, eu vin împotriva ta cu cea mai puternică armă, sabia Cuvântului viu!
Fără să fie născut din nou, cu Duhul Sfânt peste el dar nu în el, într-o perioadă în care apropierea de Cel Preaînalt depindea de fapte bune, acest David, un tânăr roșcat frumușel, îl vede pe Goliat prin prisma adevărului Cuvântului lui Dumnezeu, pe care îl crede și e convins că are putere.
„Uriașul” care îți stă în față de ceva vreme, provocându-te să îți fie frică de el și să crezi că nu mai ai scăpare, poate că este imens în ochii oamenilor dar Dumnezeul tău este cu mult mai mare decât el. Răul cu care te confrunți este atât de puternic pe cât crezi tu că este! Privite de jos, de la nivelul pământului, problemele și necazurile pot părea mari dar privite din perspectiva cerului, de sus în jos, ele se micșorează, se fac mai puțin importante și primesc soluții divine de rezolvare.
2 Corinteni 4.18: „… noi nu ne uităm la cele văzute, ci la cele nevăzute, fiindcă cele care sunt văzute sunt trecătoare dar cele nevăzute sunt eterne”. Efeseni 6.12: „Căci noi nu luptăm împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva conducerilor, împotriva autorităților, împotriva puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor răutății din locurile cerești.”
Hristos a învins moartea cu toate formele ei de manifestare!
