
- În ciuda atitudinii lui refractare, Dumnezeu nu a renunțat deloc la Iona. Ar fi putut să transmită mesajul prin oricine altcineva (la un moment dat în istorie a „vorbit” și printr-o măgăriță) dar oricât de încăpățânat a fost Iona, Dumnezeu l-a iubit atât de mult încât „s-a ținut” de el. La un refuz atât de îndârjit, ar fi putut să-l omoare, dar Iona avea nevoie să învețe că ceea ce știa în teorie despre Dumnezeu nu se potrivea cu atitudinea inimii lui. El nu era răzvrătit cu totul, a recunoscut în fața marinarilor că fugea de Domnul și că furtuna era din cauza lui, cred că doar nu înțelegea de ce „păcătoșilor” de niniveni li s-ar da posibilitatea să fie salvați.
- Iona a transmis mesajul celor din Ninive fără niciun pic de dragoste sau milă pentru ei. A spus doar niște cuvinte pe care i le-a dat Dumnezeu, adică și-a făcut slujba de profet dintr-o ascultare formală, exterioară. Și totuși, Duhul lui Dumnezeu, în bunătatea Lui pentru toți oamenii, a mișcat puternic inima celor din Ninive!
- Când a stat trei zile în pântecele peștelui, Iona a strigat disperat la Dumnezeu după ajutor, și l-a primit! Dar această îndurare divină a vrut-o numai pentru el, nu și pentru alții, pentru că se considera „un evreu pios” care merită bunăvoința divină. El le răspunsese marinarilor păgâni: „Sunt evreu și mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea și uscatul!”(Iona 1.9 NTR). Mentalitatea aceasta de superioritate, „Dumnezeu să fie bun și îndurător cu mine iar pe ceilalți să îi pedepsească după păcatele lor”, o regăsim în oamenii religioși care se cred mai buni decât ceilalți prin ceva anume (originea, strămoșii, faptele bune, studiile sau poziția socială, abilitățile, etc.). Iona avea o îndreptățire bazată pe faptul că era născut în poporul ales de Dumnezeu. El știa că evreii, și numai evreii, sunt binecuvântați și favorizați. De asemenea el știa caracterul lui Dumnezeu dar nu îl accepta decât în interes personal. De aceea, este scos total din zona lui de confort și înțelegere, și trimis la oameni care, din perspectiva unui profet israelit, nu meritau decât să fie nimiciți. De asemenea și mândria lui de profet a fost smerită, pentru că a dus în Ninive un mesaj de moarte care a fost transformat apoi, prin pocăință, în salvare, iar oamenii puteau crede despre el că e un profet mincinos. Iona avea nevoie să învețe că e un simplu slujitor al lui Dumnezeu, că viața oamenilor este în mâna Lui și El are întotdeauna ultimul cuvânt!
- În timpul furtunii marinarii au strigat „fiecare la dumnezeul lui” (Iona 1.9) dar au descoperit că există un Dumnezeu viu, adevărat, care este bun și drept și nu îi omoară din cauza neascultării lui Iona. Ca urmare, „…bărbații aceia s-au temut foarte tare de Domnul. Ei I-au adus Domnului o jertfă și au făcut jurăminte.”(Iona 1.16 NTR).
- Ninive, capitala imperiului asirian, era un centru al nelegiuirii, descrisă ca fiind „o cetate vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de jaf și care nu renunță la jaf”(Naum 3.1 NTR). Locuitorii se închinau lui Dagon și erau caracterizați ca oameni cruzi și lacomi „… cine n-a fost afectat de răutatea ta continuă?” întreabă Naum la finalul cărții lui. De fapt, mesajul lui Iona pentru niniveni a fost: „Vă avertizez, peste patruzeci de zile va fi o consecință a păcatelor voastre, vă veți primi pedeapsa!” Dar în pragul distrugerii, ninivenii au descoperit un Dumnezeu plin de îndurare, care a luat aminte la smerirea lor drastică și foarte rapidă. „Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu pânză de sac, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, și-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu o pânză de sac și s-a așezat în cenușă. El a trimis să se vestească în Ninive: „Din porunca regelui și a nobililor săi, se cer următoarele:«Oamenii și animalele, cirezile și turmele, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! Atât oamenii, cât și vitele să fie acoperiți cu pânză de sac. Oamenii să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile! Cine știe? Poate că Dumnezeu Se va răzgândi, Îi va părea rău, Își va retrage mânia și, astfel, nu vom pieri!»“. Dumnezeu a văzut faptele lor și cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu a regretat răul pe care zisese că-l va face acestora și nu l-a mai făcut.” (Iona 3.5-10 NTR). Ce i-a determinat pe cei din Ninive, când au auzit mesajul, să acționeze atât de radical? Ce „au crezut” ei? Că Dumnezeu este iertător și milos!
- Ce a înțeles Iona din faptul că Dumnezeu a iertat de pedeapsa cu moartea mai mult de 120.000 de oameni, chiar și printr-un mesager ostil? Biblia nu ne spune! Nu știm dacă a rămas în încrâncenarea lui sau și-a lăsat inima moale, învățabilă. Profetul, omul cu dar divin, s-a împotrivit harului cât de mult a putut și a fost foarte iritat pe Dumnezeu. Nu am văzut în Biblie un alt om care să fi făcut asta, pur și simplu L-a acuzat că e prea bun cu oamenii, că le acordă prea multă milă! Bunătatea Lui extremă l-a deranjat, ca și cum ar fi fost ceva ce era al lui și trebuia el să gestioneze sau, cumva, a fost el privat de ceva, i s-a „furat” din „porția” de îndurare. Dacă judecăm limpede, acest har, care nu-i aparținea, nu îl afecta în niciun fel chiar dacă Dumnezeu îl oferea oricui voia și cât voia. El rămânea la fel de binecuvântat! Oricum, Iona nu a vrut deloc ca oamenii aceia să fie salvați, iar când acest lucru s-a întâmplat, a preferat să moară el: „Iona s-a supărat însă foarte tare din cauza aceasta și s-a mâniat. El s-a rugat Domnului și a zis: ‒ O, Doamne, nu este aceasta tocmai ce spuneam eu pe când eram în țara mea? De aceea am încercat să fug la Tarșiș, pentru că știam că ești un Dumnezeu binevoitor și milostiv, încet la mânie și plin de îndurare, un Dumnezeu Care regretă răul pe care zice că-l va face. Iar acum, Doamne, Te rog, ia-mi viața, căci este mai bine să mor decât să trăiesc!” (Iona 4.1-3 NTR). De două ori Iona spune că mai bine să moară decât să trăiască. A fost atât de înverșunat în supărarea lui, încât nici nu a mai gândit la teama și respectul față de Cel căruia Îi slujea: „Dumnezeu l-a întrebat pe Iona: ‒ Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului? El a răspuns: ‒ Fac bine că mă mânii, chiar până la moarte!” (Iona 4.9 NTR). La prima întrebare a lui Dumnezeu el nici măcar nu a răspuns (Iona 4.4), ba chiar se așează deoparte, așteptând să vadă ce se întâmplă cu cetatea, poate totuși, până la final, Dumnezeu o va distruge (Iona 4.5).
Îmi place cu ce blândețe se ocupă Duhul lui Dumnezeu de inima îndărătnică a lui Iona (nu-i așa că orice om dorește acest fel de „tratament”, de fiecare dată când greșește?). Ca un tată grijuliu, El face să crească o plantă care să îi dea umbră și să-l „răcorească” din mânia lui intensă (Iona 4.6). Se apleacă la nivelul lui de înțelegere și îi vorbește ca unui copil îmbufnat, explicându-i prin exemple că toți oamenii sunt creația Lui și au șansa să fie salvați. Cei 120.000 de niniveni sunt doar „un mic gust” pentru ceea ce urma! Aprox. 750 de ani mai târziu, în aceeași zonă a Galileii, în Nazaret, Dumnezeu S-a întrupat în pântecele unei fete virgine, a pășit din eternitate în lumea noastră finită, pentru că „după ce Dumnezeu le-a vorbit strămoșilor noștri odinioară, în multe rânduri și în multe feluri, prin profeți, în zilele acestea de pe urmă El ne-a vorbit prin Fiul, pe Care L-a desemnat moștenitor al tuturor lucrurilor și prin Care a creat și lumea. El, Care este oglindirea gloriei Lui și întipărirea Ființei Lui și Care susține toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui, după ce a făcut curățarea de păcate, S-a așezat la dreapta Măreției, în înălțimi…” (Evrei 1.1-3 NTR). Harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. El a folosit Ninive ca exemplu de pocăință pentru evrei „… ei (ninivenii) s-au pocăit la mesajul proclamat de Iona, iar aici iată că este Cineva mai mare decât Iona.” (Matei 12.41 NTR). Dumnezeu dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoașterea adevărului (1 Timotei 2.4).
Iona „s-a luptat” cu favoarea divină nemeritată deși chiar el însuși a beneficiat din plin de ea! Nu a putut să perceapă, la vremea aceea, extravaganta dragoste a lui Dumnezeu, nemărginita și necondiționata Lui îndurare pentru toți oamenii. Dar să nu îl judecăm aspru pe Iona, chiar și astăzi, când lucrarea de răscumpărare a lui Hristos este complet terminată, unii sunt în conflict cu harul. Inima lor nu îl poate primi, nici pentru ei înșiși, nici pentru alții. O astfel de iertare a păcatelor, totală și definitivă, în urma schimbării minții, o consideră ca ceva extremist, de neconceput! Ei nu cred că acest har este disponibil fiecăruia, prin credință nu prin fapte, cu aceeași putere de viață ca la învierea lui Hristos. Am putea să ne gândim că Dumnezeu nu a avut „probleme” cu furtuna, cu valurile, cu marinarii sau cu peștele cel mare, și nici chiar cu ninivenii, cel mai mult „de lucru” a avut cu inima lui Iona.
Dar acum, cu recunoștință mulțumim Duhului Sfânt, Duhului dătător de viață, care dăruiește o inimă nouă tuturor celor ce au primit și acceptat revelația Noului Legământ, a celor ce cred în jertfa salvatoare a lui Isus Hristos!




