Postări similare
Într-una din zilele existenței Sale pe pământ, Domnul Isus vindecă un orb din naștere, redându-i vederea (Ioan 9.1- 41), prilej pentru o mulțime de discuții, păreri, controverse, argumente, deducții și certuri, toți cei din jurul lui încercând să înțeleagă cum a fost posibil ca un om care a fost născut orb, ajuns la o vârstă matură și care trăia din cerșit, să vadă dintr-o dată lumina soarelui. Este uimitor să observăm răspunsul oamenilor la ceea ce s-a întâmplat, cine și câți s-au bucurat că ochii unui orb au primit vederea și ce a stârnit această minune în mijlocul comunității. Inima fiecăruia s-a manifestat prin cuvinte, atitudini și reacții.
Mulțimea de oameni care-l cunoștea pe fostul orb era confuză și dezbinată căutând să lămurească această extraordinară întâmplare. Totul era atât de neașteptat și ciudat, nu mai văzuseră, ba chiar nici nu mai auziseră niciodată așa ceva! “Vecinii și cei care‑l văzuseră mai înainte, pe când era cerșetor, se întrebau: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?!“ Unii ziceau: „El este!“ Alții ziceau: „Nu, dar seamănă cu el!“ Iar el zicea: „Eu sunt!“(Ioan 9. 8,9 NTR).
Părinții lui, de frica iudeilor, nu au vrut să recunoască vindecarea și implicit, au refuzat să ia parte la bucuria descoperiri vieții în lumină, la noul început al fiului lor, pentru ei fiind mult mai important locul în sinagogă și frica de a fi priviți ca niște proscriși de către semenii lor. Își iubeau fiul dar, la urma urmei, se obișnuiseră cu starea lui, se resemnaseră, era un capitol închis, de ce să mai tulburăm lucrurile? ne este bine așa rău cum e, schimbarea cere curaj și efort, o adaptare serioasă, un alt mod de gândire, o altă atitudine, iar noi stăm confortabil în ce avem acum, nu vrem ceva nou chiar dacă e cu mult mai bun! Fiul nostru se poate descurca singur, ce contează că trăia din mila oamenilor, dependent și neputincios iar acum este un om întreg, fericit că vede pentru prima dată în viața lui ceea ce până atunci doar atinsese sau își imaginase! Noi alegem să fim acceptați în comunitate ca oameni care “nu fac valuri”, oameni pașnici și împăciuitori, mulțumiți cu ce li se dă și cu ce li se spune, neutri și echilibrați! De ce să ne implicăm, locul nostru e călduț și nu vrem să ne mișcăm de pe el! Uite cum toți vorbesc despre fiul nostru, de ce să ne stricăm relațiile? treaba asta cu miracolele e cam dubioasă și sună destul de periculos, să-i lăsăm pe alții să cerceteze și, dacă e cazul, să deschidă ei drumuri noi și să suporte consecințele, oricum Isus ăsta, un om, nu merită efortul!
Scriptura nu ne spune ce s-a mai întâmplat cu acești părinți, îmi place să gândesc că nu au rămas în mediocritatea lor, ci au primit curajul de a crede în Cel ce le-a binecuvântat familia și că au intrat în destinul pe care-l avea Dumnezeu pentru ei.
Pe de altă parte, fariseii erau siguri ce ceea ce știau “…Noi știm că Omul Acesta este păcătos”(Ioan 9.24 NTR), “Noi știm că lui Moise i‑a vorbit Dumnezeu, dar Acesta nu știm de unde este!”(Ioan 9.29 NTR), noi știm și o știm sigur și bine, nu avem nevoie să ne învețe nimeni, am studiat, am făcut școli speciale pentru asta, avem diplome, facem parte din elita religioasă, suntem recunoscuți oficial, cine ești tu, om simplu, un fost cerșetor, să ne înveți?! Și acest Isus cine e?! Un răzvrătit care ne strică obiceiurile și buna rânduială, parcă intenționat face tot felul de lucruri tocmai în ziua de Sabat, ca să ne provoace! Noi știm mai bine (și nu vom recunoaște niciodată că lucrurile deosebite care se întâmplă, de fapt ne sperie și ne fac să ne simțim nesiguri), cu siguranță e o înșelătorie la mijloc, tot ce iese din tiparele noastre e o minciună, e fals, ce știm noi e literă de lege și ai face bine să renunți la mărturisirea ta și să recunoști că ești un șarlatan sau, de fapt, nu vezi, ești tot orb! Trebuie să fie o șmecherie la mijloc pentru că noi nu înțelegem și deci nu poate fi adevărat! Ne vom ține strâns de obiceiurile noastre, moștenite de la părinți și nu vom lăsa pe nimeni să ne tulbure viața religioasă, avem autoritate și putere, noi controlăm și dictăm ce este bine ce nu, iar ceilalți trebuie să fie ascultători și supuși. Totul trebuie să se alinieze la ceea ce cunoaștem noi, nu credem că ar mai fi ceva în plus de atât “Ei au răspuns și i‑au zis: “– Tu ai fost născut cu totul în păcat și tu ne înveți pe noi?! Și l‑au dat afară”(Ioan 9.34 NTR).
Pentru că a fost mai ușor să respingă ceea ce nu se potrivea cu gândirea lor decât să fie învățabili, l-au dat afară! Se petrecuse un miracol, Dumnezeu Își arătase mila și puterea față de nevoia unui om, Împărăția Celui Preaînalt se apropiase de ei, revelația lui Hristos Mesia era acolo, la un pas distanță, iar ei au respins totul nevrând să treacă dincolo de mândria și prejudecățile lor.
În mijlocul tuturor stătea omul vindecat, asaltat de oameni cu întrebări, examinat cu amănunțime, expus privirilor și părerilor, încă privind cu nesaț și încântare frumusețea a tot ce vedea în jurul lui. Deci așa arată culoarea roșie, deci ăsta e un fir de iarbă, cerul e albastru, senin, soarele e galben-roșcat… ce splendoare! se simțea ca un nou-născut, proaspăt, fericit…Toți anii de beznă, de neputință și chin, s-au dus, nu a mai rămas nimic, acum totul e nou și viu, va trăi cu adevărat! Ce atâtea întrebări, de ce trebuie să fie o explicație logică și rațională, pentru el totul e simplu “…Eu una știu: eram orb, iar acum văd”(Ioan 9.25 NTR) “Omul a răspuns și le‑a zis:– Dar tocmai aceasta mă uimește, că voi nu știți de unde este și totuși El mi‑a deschis ochii. Știm că Dumnezeu nu‑i ascultă pe păcătoși, dar dacă cineva este temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când e lumea nu s‑a auzit să deschidă cineva ochii unuia care s‑a născut orb. Dacă Acesta nu era de la Dumnezeu, n‑ar fi putut face nimic”(Ioan 9.30-33 NTR). Voi nu știți de unde este și totuși El m-a vindecat, El m-a făcut un om întreg, El m-a eliberat, El mi-a deschis ochii și inima să cred, El mi-a schimbat viața, mi-a dat valoare și m-a prețuit suficient de mult ca să dea sens și scop trăirii mele pe pământ. Voi sunteți liberi să credeți ce vreți, eu una știu și e de ajuns pentru mine: am trăit în întuneric iar acum trăiesc în lumină datorită Lui!
Un miracol nu poate fi explicat rațional, el depășește orice putere de înțelegere a minții omenești, nu este ceva natural, obișnuit, căruia omul să îi facă o analiză logică. El poate fi acceptat numai prin credință, numai prin încrederea că este Cineva mai presus de noi, Care ne iubește și Căruia Ii pasă de toate lucrurile care ne afectează. Minuni de vindecare au loc și acum pentru că “Isus Hristos este Același ieri, astăzi și în veci!” (Evrei 13.8 NTR). Oamenii sunt însănătoșiți de suferințe cronice, le cresc membre ale trupului, sunt eliberați de boli și dureri pentru care niciun medic nu a putut găsi tratament, și în toate colțurile pământului, în orașele mari sau în cătunele de țară, oameni săraci sau înstăriți, de orice vârstă, își primesc, prin credință, vindecarea de la Duhul Sfant.
Dacă ai fi martor la o astfel de lucrare supranaturală, tu ce ai gândi în inima ta și cum ai reacționa? Ochii inimii tale ar fi deschiși să vadă puterea manifestată a dragostei lui Dumnezeu sau ai găsi tot felul de motive și explicații omenești? Poate crezi că vindecările divine au avut loc doar în timpul Domnului Isus și a apostolilor sau poate pentru că nu ai văzut fizic niciun astfel de miracol, ai hotărât că nu există? Ești suficient de smerit ca să înțelegi că pe Dumnezeu nu Îl putem închide într-o cutiuță a minții noastre, că nu este sănătos să rămânem blocați spiritual și că toată viața Duhul Sfânt caută să ne descopere tot mai mult din inima Tatălui? Sau poate frica de oameni nu-ți dă voie să recunoști că unul din numele lui Dumnezeu este IEHOVA-RAFA: „Domnul care vindecă” (Exodul 15.26)? Este alegerea ta din ce categorie de oameni vrei să faci parte, totul depinde de ceea ce crezi în adâncul inimii tale dar adevăratul răspuns, care te conectează la adevărata viață, este unul singur: “…– Cred, Doamne! Și I s‑a închinat”(Ioan 9.38 NTR)
