Postări similare
Cartea Exod, cap.21, vers.1-7 (BVA): „Acestea sunt legile pe care trebuie să le prezinți înaintea lor: «Dacă vei cumpăra un sclav evreu, el să te slujească pe o perioadă de șase ani; dar în al șaptelea an, să îl eliberezi fără să îți plătească nimic. Dacă venise singur, va putea să plece singur. Dacă era căsătorit, să plece și soția lui împreună cu el. Dacă stăpânul lui i-a dat o soție care i-a născut fii sau fiice, soția și copiii ei să rămână proprietatea stăpânului; iar el (poate) să plece singur.» Dar este posibil ca sclavul să zică: «Îmi iubesc stăpânul, soția și copiii. Nu doresc să plec (doar) ca să fiu liber.» Atunci stăpânul să îl apropie de ușă sau de tocul acesteia; și în prezența judecătorilor, să îi găurească lobul urechii cu un obiect ascuțit. Astfel, el va sluji (acelui stăpân) toată viața lui.” Acest text este plin de semnificații pentru că ceea ce a fost scris în Vechiul Testament este o umbră a lucrurilor care urmau să vină, simboluri ale lui Hristos care urma să aducă mântuire oamenilor.
Deuteronom 15.16,17 ne reamintește: „Dar este posibil ca el să îți zică: «Nu doresc să plec de la tine». Dacă va proceda așa pentru că te iubește pe tine și îți iubește și familia, plăcându-i viața pe care o trăiește împreună cu voi, atunci să iei o andrea și să îi perforezi lobul urechii pe tocul de la ușă. Astfel, va rămâne sclavul tău pentru tot restul vieții lui. La fel să procedezi și cu sclava ta.”
Să ne gândim că un sclav este… un sclav, adică muncește mult, nu are drepturi, execută întocmai ordinele stăpânului fără să comenteze sau să le pună la îndoială, este tot timpul la dispoziție, de fapt, el este total în posesia altcuiva, cu sufletul, trupul, timpul și energia lui. Un sclav nu mai are nimic pentru el însuși, totul este dat stăpânului. Ce îl poate face pe un astfel de om să aleagă să rămână în aceeași stare, în loc să fie liber? Este o ocazie unică, nu se va mai întâlni cu ea niciodată, alegerea este pentru toată viața, fără cale de întoarcere! Vedem din text că o asemenea decizie este un răspuns la faptul că traiul în casa stăpânului este plăcut, frumos și bun, de nepărăsit, că modul în care acesta își tratează slujitorii este nepărtinitor, corect și respectuos. Dar exact la un timp anume, legea trebuie să fie aplicată, nu modificată, negociată sau amânată, deci sclavul poate să ia propria decizie, așa cum dorește inima lui, de bunăvoie și fără nicio influență exterioară. Și pentru că el este foarte mulțumit, nedorindu-și altceva, alege loialitatea, ascultarea deplină și credincioșia pentru totdeauna, adică până la moarte. Ca urmare, stăpânul marchează acest acord major cu sclavul său prin faptul că îi străpunge acestuia urechea, cu o andrea, pe tocul ușii. De ce urechea? Pentru că ea este un simbol al ascultării, Isaia 50.5 (un capitol profetic despre Domnul Isus), ne spune: „Stăpânul Mi-a deschis urechea; iar eu nu m-am opus, nu L-am ignorat.” De ce la o ușă? Pentru că Ioan 10.9 ne spune că Domnul Isus este ușa mântuirii, numai prin El un om poate fi salvat. Biblia ne spune despre El în Filipeni 2.7,8: „Ci atunci când a devenit asemănător unui om, a renunțat la aceste drepturi personale și a fost de acord să trăiască în condițiile unui sclav! Fiind om, El S-a smerit și a acceptat să trăiască în ascultare chiar și atunci când aceasta a însemnat moarte – și nu una normală, ci prin crucificare…” Așa cum sângele sclavului credincios a curs pe tocul ușii, tot așa sângele lui Hristos a curs pe crucea de lemn. Un legământ sigilat, cu valoare eternă, oferit fiecărui om, din orice generație și din orice națiune.
Să ne uităm din nou la pasajul din Exod! Robul care nu a vrut să plece liber, a rămas nu numai pentru stăpân, ci și pentru că își iubea soția pe care i-a dat-o stăpânul. De asemenea, își iubea și copii, rodul relației lor intime, fructul uniunii dintre ei.
Cine este soția Celui ce S-a făcut rob pentru noi, din dragoste și ascultare față de Tatăl? Citim în Efeseni 5.25 și Apocalipsa 19.7-9 că va fi o nuntă a Mielului și că Mireasa Lui este Biserica. Iar cel ce se unește, aici pe pământ, cu Hristos, devenind un singur duh cu El, în mod natural, rodește! „Cel care rămâne în Mine și în care rămân Eu aduce mult rod”, ne spune Ioan în cap.15.
Dacă faci parte din Biserica lui Hristos îți propun un exercițiu de imaginație: să presupunem că într-o zi, soția acelui rob are gânduri de îndoială. Oare soțul meu mă mai iubește? Oare îi mai place de mine și mai dorește să fim împreună? Nu ar vrea să mă părăsească? Pot să fiu sigură pe dragostea lui? Ea nu trebuie să facă decât un singur lucru: să privească la urechea străpunsă și la urma lăsată pe lemn de sângele lui, ca să își amintească de prețul pe care el l-a plătit din dragoste pentru ea și deopotrivă semnul angajamentului total și definitiv pe care el și l-a asumat. Fie că îl simte pe soțul ei lângă ea, fie că nu, ceea ce s-a întâmplat în ziua acelui legământ a rămas adevărat și de necontestat. Atunci a fost suferință și durere dar acum relația lor e vie și puternică, stabilă și în siguranță.
Ce a făcut ea ca să merite asta?! A depins de comportamentul ei bun, de calitățile sau abilitățile ei, de faptul că îl iubea pe soțul ei? Biblia ne spune că vrednicia ei este cea care l-a convins pe soț să rămână? Nu! Viața pe care a primit-o a fost numai datorită a ceea ce a făcut el, pentru ea a fost doar har, o favoare pe care a acceptat-o și pe care s-a bazat apoi toată relația dintre ei. Ea a fost inclusă și a beneficiat pe deplin de legământul etern dintre stăpân și soțul ei.
„Când s-a arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, El ne-a mântuit, nu datorită faptelor pe care le-am făcut noi în dreptate, ci potrivit cu mila Lui, prin spălarea adusă de nașterea din nou și prin înnoirea realizată de Duhul Sfânt, pe Care L-a turnat peste noi din belșug, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru” ne spune Tit 3.4-6.
„Astfel, frați sfinți care beneficiați de chemarea venită din cer, concentrați-vă gândirea la Cel care este Apostolul și Marele preot al credinței pe care o mărturisim, adică la Isus.” ne spune cartea Evrei 3.1, iar la 12.2 citim: „Să privim țintă la Isus, Inițiatorul credinței și Cel Ce desăvârșește credința…”
