Postări similare
Se vorbește mult despre lucruri vechi și lucruri noi, cuvântul „schimbare” putând avea atât semnificații pozitive, cât și negative.
Vă invit astăzi să privim în cartea 1 Împărați, cap.17, la o anumită etapă din viața lui Ilie tișbitul, unul din locuitorii Ghiladului, și să ne gândim la schimbările, la lucrurile proaspete pe care Dumnezeu vrea să le aducă în viețile noastre. După ce Ilie declară, pe baza cuvântului din Deuteronom 11.17, că nu va mai fi ploaie din cauza păcatelor poporului, Dumnezeu îi spune să se ducă la pârâul Cherit, din care va bea apă și va fi hrănit de corbi cu pâine și carne. Totul e bine o vreme, dar apoi pârâul începe să sece.
Scriptura nu ne spune ce a gândit Ilie când și-a dat seama că nu va mai avea apă de băut. Să nu uităm că el se ascundea acolo de Ahab și de proorocii Isabelei, plecarea din locul acela însemnând o expunere vulnerabilă, iar apa din pârâu nu a secat dintr-odată, ci treptat, sub ochii lui, era din zi în zi mai puțină. Nu știm cât timp a durat, dar el vedea fizic cum locul în care îl trimisese Dumnezeu nu mai putea să îi împlinească nevoia. Ceea ce era la început o binecuvântare, se transforma treptat în cu totul altceva. Ilie începea să fie însetat, vedem la vers.10 că atunci când o vede pe văduva la care a fost trimis, primul lucru pe care îl face este să îi ceară puțină apă să bea. Poate că eu, dacă eram în situația aceea aș fi gândit: „Doamne, ce înseamnă asta, ce faci cu mine, doar Tu mi-ai spus să vin aici!? Chiar dacă e secetă, Tu poți să faci să am apă și aici, așa cum supranatural am pâine și carne, oare am auzit greșit vocea Ta și sunt în locul nepotrivit?!”
Ilie auzise foarte bine ce îi spusese Dumnezeu și ascultarea lui a fost perfectă, dar timpul în care el trebuia să fie acolo, se sfârșise. Acum trebuia să renunțe la un loc care nu mai era potrivit pentru el și să se lase condus de Dumnezeu spre o etapă nouă. „După o vreme însă, pârâul a secat, pentru că nu mai plouase în țară” (17.7). Și exact atunci, nici mai devreme, nici mai târziu, ci exact la timpul potrivit, Dumnezeu îi dă lui Ilie instrucțiuni pentru noul sezon din viața lui: „Atunci, Cuvântul Domnului i-a vorbit, zicând: „Ridică-te, du-te la Sarepta care aparține de Sidon și locuiește acolo! Iată, i-am poruncit unei văduve de acolo să-ți asigure hrana“ (vers.8,9).
Ilie este ascultător, se duce la Sarepta, iar acolo începe o nouă aventură a încrederii în puterea și dragostea lui Dumnezeu. Dacă la pârâul Cherit era singur, dormea sub cerul liber și era hrănit de corbi, la Sarepta e un nivel superior de îngrijire și slujire. Locuiește într-o casă, binecuvântează pe văduvă și pe fiul ei, care înainte de venirea lui Ilie erau pe moarte, nu mai aveau nicio provizie și nicio speranță. Mai mult decât atât, atunci când fiul femeii se îmbolnăvește grav și moare, el strigă la Dumnezeu cerând viață, iar Acesta îi ascultă rugăciunea și învie copilul. Astfel, Ilie a asigurat viitorul văduvei, pentru că, fără fiul ei, ea ar fi rămas singură și fără niciun sprijin.
Să ne întoarcem la momentul plecării de la pârâul Cherit! Dumnezeu nu i-a spus lui Ilie că va sta acolo doar o vreme, iar apoi îl va trimite la o văduvă din Sarepta, nu i-a spus planul Lui pe termen lung, ci i-a dat câte o instrucțiune pe rând, pas cu pas, la momentul potrivit.
Schimbarea nu este întotdeauna plăcută, ușoară sau comodă, pentru că ne scoate din confortul pe care îl instalează rutina și lucrurile cu care suntem obișnuiți. Ideea de „nou” poate fi destul de înspăimântătoare, iar frica de necunoscut, frica de eșec sau că nu vom putea gestiona noile probleme sau dificultăți pe care le vom întâmpina, ne poate face să opunem rezistență la ceea ce are Dumnezeu în plan pentru viitorul nostru. Sunt oameni care, figurat vorbind, se încăpățânează să rămână lângă pârâul secat, chiar dacă suferă de sete, doar pentru că le este frică de ceea ce ar putea să confrunte într-o nouă etapă a vieții lor. Cei care nu învață să renunțe la control și refuză în mod repetat să accepte că unele lucruri sunt într-o continuă mișcare pozitivă, rămân blocați în trecut, rigizi, rupți de realitatea prezentă, cu o mentalitate care nu le mai este de folos, iar o vorbă românească spune: „are 70 de ani, dar a murit la 45”, te înfioară să auzi asta, nu-i așa? În general, ei devin inflexibili și foarte greu pot să mai aibă relații sănătoase cu alți oameni.
Ilie a fost un om ca și noi, Scriptura ne spune asta în Iacov 5.17, dar faptul că el a trăit în timpul Vechiului Legământ iar noi suntem acum într-o altă perioadă, face o diferență esențială, pentru că jertfa și învierea lui Hristos au schimbat totul! Chiar dacă unii se adaptează mai ușor, iar alții au probleme mai mari cu schimbările făcute de Dumnezeu, noi știm, ca și oameni regenerați de Duhul Sfânt, că răspunsul pozitiv la provocările credinței ne dezvoltă spiritual, ne maturizează, ne învață și ne stabilizează în relația noastră personală cu El. Binecuvântarea unui creștin nu depinde de un loc anume, de un om, de unele circumstanțe sau de un statut social, ci de Domnul Isus Hristos. Duhul lui Dumnezeu ne poate mișca dintr-un loc în altul, poate aduce oameni noi în viața noastră și poate schimba „vremuri și împrejurări” așa cum citim în Daniel 2.21. O minte care se înnoiește constant, înțelege că un fiu de Dumnezeu nu trăiește după o călăuzire veche, așa cum poporul Israel nu putea mânca mana venită din cer cu o zi în urmă. Orice aliment are scris pe el un termen de expirare și dacă un om îl consumă după data respectivă se îmbolnăvește și chiar poate să moară. Dumnezeu a spus clar că mana este „valabilă” numai până la apusul soarelui, iar poporul Israel avea nevoie de hrană zilnică proaspătă. Chiar și când primește porunca să nu culeagă a șaptea zi, ci să mănânce din ce au cules în a șasea, hrana era tot proaspătă, exact ce, și cât aveau nevoie în ziua respectivă. De asemenea, mana din pustie nu a mai fost hrană din ziua în care poporul a intrat în Canaan, iar ei au trebuit să se adapteze la noua realitate.
Un predicator a spus: „Atunci când Dumnezeu schimbă paradigma, El schimbă și metodele prin care lucrează. Isus a spus clar că vinul nou nu poate fi pus în burdufuri vechi. Lucrurile care au funcționat într-un sezon, nu mai funcționează neapărat în sezonul următor. Împărăția lui Dumnezeu înaintează așa cum dorește Împăratul nu cum dorește omul, iar cei care merg înainte cu Domnul, acceptând voia Lui, nu se lasă blocați în lucruri vechi și pot vedea binecuvântările noului sezon.”
Fie că ne place, fie că nu, schimbările vin, ori în familie, ori în trup, ori în relații, societate sau biserică. Nu toate sunt de la Dumnezeu și noi putem avea discernământ, pe care să le acceptăm și pe care să le respingem. Unele sunt mai rapide, altele mai lente, dar cred că cea mai sănătoasă reacție este să înțelegem ce ne spune Dumnezeu, specific, despre ceea ce se întâmplă. Asta nu e o formulă, nimic matematic și nimic ce poate fi copiat de la altcineva! Pentru că suntem unicate, Tata Dumnezeu se raportează și comunică cu fiecare într-un mod diferit. El este Același, nu se schimbă, dar ceea ce diferă este percepția noastră, iar El se apleacă la nivelul fiecăruia de înțelegere ca să-I putem cunoaște călăuzirea. De asemenea, ce este valabil pentru mine, nu neapărat este bun și de dorit pentru alții. Mulțumim Duhule Sfânt, că Tu îi conduci pe cei ce sunt ai Tăi, pe cărări drepte datorită Numelui Tău (așa cum este scris în Ps.23.3)! „Eu, zice Domnul, te voi instrui și te voi învăța calea pe care să mergi. Te voi sfătui, iar ochiul Meu va veghea asupra ta. Să nu fii ca un cal sau ca un catâr fără discernământ, care numai strunit cu un frâu și cu o zăbală se apropie de tine!“, scrie împăratul David în Psalmul 32, ver. 8 și 9, iar profetul Isaia preia, în cap. 48, vers.17: „Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te învață ce este spre binele tău, Care te conduce pe calea pe care trebuie să mergi.”
Atunci când Dumnezeu este hotărât „să pună punct” la ceva, este bine să fim de acord cu El, să ne supunem și să nu considerăm că este doar „o virgulă”. Sezonul nou este o promovare a caracterului. Transformarea autentică începe în interior, în perspectiva sau lentilele prin care privim lucrurile; aceasta ne determină modul de gândire, mentalitatea, iar mai apoi, comportamentul. În acest proces de creștere al auzirii vocii lui Dumnezeu și al supunerii, se poate întâmpla să facem greșeli, iar apostolul Ioan ne vorbește despre asta, în prima lui carte la cap. 4, vers.18: „În dragoste nu este niciodată frică, pentru că frica este întotdeauna legată de pedeapsă. Dar perfecțiunea iubirii alungă frica de pedeapsă departe de inimile noastre. Cel ce umblă mereu temându-se de pedeapsă nu a ajuns să perceapă perfecțiunea iubirii.”
Încrederea nu stă în capacitatea și credincioșia noastră de a face tot ce ne spune El, ci în caracterul, în inima Lui de Tată iubitor, iar pe măsură ce ne lăsăm învățați de Duhul Sfânt, descoperim din ce în ce mai mult că voia Lui este bună, plăcută și desăvârșită (Rom.12.2). Stabilitatea noastră nu este nici măcar în rapiditatea cu care învățăm, ci în Persoana Celui ce ne-a făcut o creație nouă, una cu El.
Hristos a început să Își trăiască Viața în mine cu o lună înainte să împlinesc 27 de ani, iar acum am 62; ca și femeie româncă, am trecut de multe ori prin perioade în care am văzut cum „pârâul seacă” sub ochii mei. Unele schimbări au fost majore, altele minore, dar pot să spun că nu a fost simplu sau ușor, ci toate au fost provocatoare pentru sufletul meu. M-am confruntat cu întrebări, confuzie, tulburare și durere, simțeam cum lucrurile se clatină și nu mai am siguranța pe care, o vreme, mă așezasem confortabil, simțeam că Dumnezeu mă întinde dincolo de limitele mele și totul e un haos. Cu cât mă zbăteam mai mult, cu atât îmi era mai greu, și numai Duhul Sfânt mi-a dat harul, de fiecare dată, să-mi adun toată concentrarea pe dragostea, puterea și călăuzirea Lui. A trebuit să-mi reamintesc care sunt principiile de nezdruncinat pe care este zidită viața mea și să înțeleg care sunt lucrurile pe care Duhul Sfânt vrea să le ajusteze, să le corecteze sau de care vrea să fiu liberă. Această decantare făcută cu dragoste, fără vinovăție, condamnare sau rușine, este atât de benefică! De fiecare dată când mă uit în urmă, Îi mulțumesc lui Dumnezeu cu recunoștință pentru toate aceste treceri de la un sezon la altul, pentru harul pe care mi l-a dat să le depășesc, să învăț lucruri pe care altfel nu le-aș fi învățat, să cresc în cunoașterea Lui care îmi aduce odihnă și stabilitate. Și știu că El nu se oprește aici, în continuare sunt într-o călătorie plină de har, iar pentru anii care-mi stau în față, privesc la credincioșia și bunătatea Lui pentru mine.
Dacă ești într-o perioadă de schimbări treptate sau rapide, nu te teme, Duhul Sfânt te cheamă la un sezon nou și totul este deja pregătit! El te va învăța dacă e nevoie să faci un pas mare în credință sau să mergi câte puțin, pas cu pas, atât cât ai siguranță și pace în duhul tău. Sau poate îți spune să ai răbdare, să mai aștepți și să nu te grăbești să iei o decizie. Nu te îngrijora pentru lucrurile pe care nu le poți controla, lasă-le Celui Preaînalt, dă-le drumul, scutură-te de ele! Ești în siguranță, ești iubit de Tata Dumnezeu într-un mod perfect, care întrece orice pricepere umană; El are grijă de tine și nu te va dezamăgi niciodată.
Poate că „pârâul”, orice ar însemna asta pentru tine, seacă sub ochii tăi, dar dragostea și puterea lui Dumnezeu nu seacă niciodată, dimpotrivă, este inepuizabilă și mereu proaspătă. 2 Corinteni, cap.4, vers.18: „Noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd, deoarece cele care se văd sunt trecătoare, dar cele care nu se văd sunt veșnice.” Amin.
