de Chireac Anca | 29 apr. 2020 | Credință, Noua creație, Viață creștină practică |
“Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și ia de la ei câte un toiag, potrivit caselor părinților lor, adică douăsprezece toiege de la toți conducătorii. Scrie numele fiecărui om pe toiagul său și scrie numele lui Aaron pe toiagul lui Levi.…
de Chireac Anca | 25 sept. 2019 | Duhul Sfânt, Noua creație |
„Exista un om care se numea Nicodim. El era un lider al iudeilor și provenea din grupul fariseilor. 2Acesta a venit noaptea la Isus și I-a zis: „Învățătorule, știm că Tu ești venit de la Dumnezeu; pentru că niciun alt învățător nu poate să facă aceste minuni ca Tine, da…
de Chireac Anca | 18 sept. 2019 | Neprihănire, Noua creație, Siguranța mântuirii |
“În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea nelegiuirilor, după bogăția harului Său” (Efes.1.7 trad.NTR)
„În El beneficiem de răscumpărare; și datorită sângelui Său, avem posibilitatea iertării păcatelor”(Efes.1.7 trad.BVA)
“El ne a eliberat de sub autoritatea…
de Chireac Anca | 7 aug. 2019 | Noua creație |
„Noi toţi, cu feţe neacoperite, reflectăm slava Domnului, ca într-o oglindă, şi suntem transformaţi în asemănarea Sa din slavă în slavă; aceasta vine de la Domnul, care este Duhul”. (2 Corinteni 3:18)
De unde știi cum arată fața ta? Ai putut vreodată să-ți vezi chipul c…
Comentarii recente