Postări similare
Am văzut în prima parte că mântuirea este lucrarea Duhului Sfânt, perfectă, totală și definitivă. Continuăm să privim la încă o fațetă simbolistică a Cortului Întâlnirii! Îl putem compara, împreună cu traseul pe care îl făcea poporul Israel de la curtea exterioară spre interior, cu procesul de reînnoire a minții unui fiu de Dumnezeu, adică alinierea și aducerea mentalității noastre la ceea ce este deja adevărat în lumea spirituală. Trăirea într-o conștiență permanentă a acestei realități ia timp, dar nu adaugă nimic la mântuire, nu ne face mai vrednici sau mai buni. Prin Cuvântul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt, această schimbare a minții ne ajută pe noi să trăim o viață de calitate aici pe pământ, să extindem Împărăția lui Dumnezeu și să Îl facem cunoscut așa cum este El. Romani 12.2 ne spune: „Să nu vă conformați modelului oferit de lumea acestui secol; ci să vă transformați prin înnoirea modului vostru de gândire, ca să puteți avea abilitatea de a înțelege ce dorește Dumnezeu de la voi. Iar dorința Sa este bună, plăcută și perfectă.”
Intrăm în Împărăția lui Dumnezeu prin Isus Hristos, primind mântuirea odată pentru totdeauna și se poate să fim înăuntru dar să trăim cu o mentalitate de „curte exterioară”. Deși mintea a început deja să se schimbe conform noii realități spirituale, încă putem să gândim la fel ca toți ceilalți oameni și să ne supunem sub autoritatea lucrurilor pământești. Acesta este „locul de sub soare” despre care scrie în cartea Eclesiast. Un loc al muncii grele, al activismului și al lucrurilor făcute prin putere proprie, un loc supus degradării pentru că timpul este măsurat de „luminători”. Consideri că ești un om obișnuit, că „așa este viața pe pământ și nu avem ce face”, grijile și greutățile ne depășesc, e „valea plângerii”, suntem victimele sistemului lumesc până vine eliberarea, adică moartea care să ne ducă în cer, unde nu sunt lacrimi și durere. Salvarea este undeva departe, va fi într-o zi, dar nu acum! Acest tip de gândire este doar o formă de supraviețuire, o trăire conform trupului cu cele cinci simțuri, pentru că prin ele percepem tot ce în jur și judecăm lucrurile după ceea ce se vede. Vorbești lui Dumnezeu, te rogi Lui, dar El este încă Cineva intangibil, impersonal, o Forță, o Putere căruia încă trebuie să Îi câștigăm bunăvoința, poate-poate ne ajută în necazuri. Rugăciunea este un monolog, o plângere, o cerșire de sclav, o amintire continuă a păcatului și o conștiință a neputinței și nevredniciei. Unii o numesc smerenie, dar de fapt este o formă de mândrie și ignoranță. „Ca niște copii nou-născuți, voi să doriți „laptele” spiritual curat, care vă va ajuta să creșteți în lucrurile care sunt specifice salvării de care beneficiați. Desigur, ce am afirmat este valabil doar în cazul în care deja ați gustat din bunătatea Stăpânului” (1 Petru 2. 2,3).
Deci putem crește în cunoașterea lui Dumnezeu și să intrăm, ca preoți, în Sfânta, iar aceasta este o trăire conform sufletului. Îi vorbim lui Dumnezeu, El ne vorbește, iar noi ne exersăm auzul spiritual al cuvintelor Lui. Scriptura devine din ce în ce mai vie, puternică, dătătoare de viață, iar pe măsură ce mintea se înnoiește în fiecare zi, învățăm să trăim din adevărul ei. Înțelegem tot mai mult cine suntem în Hristos, Cine este Tatăl nostru, iar influența asupra oamenilor din jur, crește. Fără ferestre în afară, în Sfânta singura sursă de lumină era sfeșnicul de aur: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119.105), „Și avem cuvântul profetic și mai ferm, la care bine faceți că sunteți atenți, pentru că este precum o candelă care luminează într-un loc întunecos, până când se va face ziuă și steaua de dimineață va răsări în inimile voastre” (2 Petru 1.19). Așa cum Aaron avea grijă ca tot timpul sfeșnicul să fie aprins, tot așa și noi avem grijă să ținem lumina aprinsă. Apostolul Pavel spune în Filipeni cap.2, vers.16: „… în mijlocul unei generații corupte și pervertite, în care străluciți ca niște lumini în lume, ținând sus Cuvântul vieții…” Primim un cuvânt rhema și ne ținem de el, îl credem și îl proclamăm, promisiunea este clară și noi avem încredere că Dumnezeu împlinește tot ce promite (Romani 4.21). Avem revelația că „pârâul” nostru nu seacă niciodată, că Domnul este Sursa inepuizabilă, „paharul nostru este plin de dă peste el” și nu ducem lipsă de nimic (Psalmul 23). Ne vedem viața ca vibrantă, din ce în ce mai puternică și plină de semnificație, ca parte a celei mai mărețe și importante Împărății. Ne dezvoltăm o perspectivă a lucrurilor dinspre cer înspre pământ și ne conturăm percepții divine indiferent de ceea ce se vede cu ochii fizici. Începem să cucerim Goliați, să ne placă gustul de a fi învingători, deasupra circumstanțelor, a sentimentelor mincinoase și a duhurilor răutății. Ne antrenăm în lupta cu autoritate împotriva a tot ce încearcă să se ridice deasupra Adevărului. „Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, Cel Ce-mi deprinde mâinile pentru luptă și degetele pentru război”, spune David în Psalmul 144.1. Învățăm să primim strategiile Duhului Sfânt, când, cum și cu cine să luptăm. Conștiința neprihănirii este din ce în ce mai dominantă în gândire. Trecem de la lipsa de orice fel, la suficiență, și ne îndreptăm spre o viață din belșug. Chiar dacă sunt fluctuații și îndoieli, chiar dacă ne mai întoarcem uneori în curtea exterioară, drumul spre maturizare este stabilit și omul regenerat de Duhul Sfânt merge înainte cu încredere în harul lui Dumnezeu, fără vinovăție și fără frică.
Dar este mai mult decât atât și astfel ajungem în Locul Preasfânt, unde Prezența lui Dumnezeu este deplină. Liniște, odihnă și o bucurie profundă. Doar El, Persoana Lui, singura Sursă de lumină. Omul nu mai face nimic, nu mai cere nimic, nu mai pretinde niciun drept; suntem una cu El. Acesta este locul duhului, în afara timpului, etern, fără sfârșit. Totul este împlinit, terminat, desăvârșit, nimic de adăugat, nimic de scăzut, perfect. Locul unde „Bunătatea și adevărul se întâlnesc, iar dreptatea și pacea se sărută” (Psalmul 85.10). Învățăm secretele odihnei în El, ca fii, moștenitori, regi și preoți, așezați împreună cu El în locurile cerești. Nimic de luptat, nimic de spus, doar respirăm gloria Shekinah și ne lăsăm contopiți în dragostea inimii Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt. Nu mai suntem conștienți de noi înșine, totul este El.
Închei cu încă o realitate încurajatoare: este posibil ca, în anumite domenii ale sufletului sau trupului, sa fii în Preasfânta ca mentalitate, total liber, iar în alte domenii să fii „pe drum”, în Sfânta sau chiar în curtea exterioară. Citim în Zaharia 4.6: „Nu prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, spune Domnul oștirilor”, și în Filipeni 1.6: „Eu sunt convins că Acela care a început să lucreze astfel în voi, Își va finaliza acest valoros proiect până în ziua (revenirii) lui Cristos Isus”. Efeseni 3.20,21 : „El este Cel care poate să facă mult mai mult decât Îi cerem sau ne imaginăm, conform forței care este (pusă de El) în noi. Lui să I se acorde gloria în comunitatea creștinilor și în Cristos Isus în toate generațiile și pentru totdeauna! Amin!”
