Postări similare
Săracă și străină, trecută prin trei perioade de jale după oameni dragi, cu un legământ pe viață și pe moarte făcut cu o bătrână pe care o iubea și de care era hotărâtă să aibă grijă, singurul lucru care o mișca înainte pe Rut, era încrederea în Domnul Dumnezeul lui Israel, sub aripile Căruia voia să se adăpostească. Citim în Vechiul Testament, în cartea care îi poartă numele, că ea era o moabită care a fost căsătorită cu un israelit, dar nimic nu a mers conform planului omenesc și nimeni nu și-a putut imagina ce se va întâmpla în continuare în viața acestei tinere văduve.
Să privim în Biblie cum era, la început, familia în care a intrat Rut! Știm că în poporul evreu, fiecare nume avea o semnificație legată de persoana respectivă. Astfel, Elimelec înseamnă „Dumnezeu este Împărat” iar Naomi înseamnă „plăcută”. Deci, un om al cărui Dumnezeu este Împărat, își ia soția plăcută, pe cei doi fii, Mahlon și Chilion, și pleacă din Betleem, adică din „Casa pâinii”, „să locuiască temporar în câmpiile Moabului”, ne spune Rut 1.1,2. „Când au ajuns în câmpiile Moabului, și-au stabilit locuința acolo. Însă… “ Acest „însă” de la începutul vers.3, este foarte semnificativ! Era foamete în teritoriul lui Iuda și planul lor a fost ca, pentru o vreme, să se hrănească dintr-un loc străin, dar acest „temporar” s-a prelungit la o perioadă de aprox. 10 ani. Eu cred că această familie l-a iubit pe Dumnezeu, doar că au luat o decizie care nu a fost cea mai bună pentru ei și care i-a costat foarte mult. Bărbatul casei și cei doi fii au murit, iar femeia plăcută s-a transformat în amărăciune; așa cum spune în vers.20, Dumnezeu nu a mai fost Împăratul, ci Unul care pare că a adus necazul asupra lor. Atât de schimbată era Naomi la întoarcerea în Bethleem, încât oamenii din cetate nu au recunoscut-o. Citim vers.19 și 21: „… Când au intrat în Betleem, în toată cetatea a fost multă forfotă pe seama lor. Femeile se întrebau: ‒ Aceasta este Naomi?” Ea le-a zis: ‒ Nu mă mai numiți Naomi, ci numiți-mă Mara, pentru că Cel Atotputernic m-a amărât mult. Când am plecat aveam de toate, dar Domnul m-a adus înapoi cu mâinile goale…” „La plecare eram în belșug”, spune o altă traducere. Cum adică „avea de toate” înainte de a pleca în Moab?! Au plecat pentru că nu aveau hrană, dar ce a înțeles Naomi că avea atunci și nu a prețuit la adevărata valoare, astfel încât acum consideră că acela era „belșugul”?
În primul rând, Naomi avea o familie în care era „Dumnezeu era Împăratul”. Elimelec, soțul ei, preotul casei, cel ce purta responsabilitatea legăturii cu Dumnezeu, acum nu mai era! De asemenea, în cultura iudaică, a fi mamă de băieți era considerat un lucru foarte important pentru femeia respectivă și pentru comunitate. Era o mare mândrie și onoare ca o israelită să nască copii de parte bărbătescă, care să ducă mai departe numele și moștenirea familiei. Chiar dacă numele Mahlon înseamnă „boală” sau „slăbiciune”, iar Chilion înseamnă „sfârșit”, erau fii ei, născuți și crescuți de ea. Moartea lor prematură i-au devastat inima, lăsând-o fără nădejde pentru viitor.
Pe lângă aceasta, vedem din text că ea era integrată în comunitate, avea prietene cu care avea relație, în timp ce în Moab citim că erau „străini” și de două ori ea spune că era „singură”. În urma acestei singurătăți sociale, fii s-au căsătorit cu moabite, călcând astfel legea lui Dumnezeu. Odată cu moartea tatălui lor, Împăratul casei nu mai era Dumnezeul lui Israel, aceste căsătorii arătând că, ceea ce fusese la început doar temporar, devenise ceva pe termen lung și nedefinit.
Nu știm cât de prosperi financiar erau înainte de a pleca, dar știm din capitolele următoare că Naomi s-a întors acasă destul de săracă, altfel nu ar fi fost nevoie ca nora ei să muncească și ea să mănânce resturile de la masa secerătorilor. Cu adevărat, sufletul ei era plin de amărăciune, regrete și mâhnire. „Așa s-a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului” (vers.22).
Rut, nora moabită, îi era alături. Mahlon, soțul ei, murise, și ei îi rămăsese propria durere de femeie văduvă. În același timp, se despărțise definitiv de țara, neamul și tot ce avea în Moab, ca să urmeze, din dragoste și cu fidelitate, o bătrână deprimată care nu îi putea oferi nimic! Și totuși, ce a văzut Rut la Naomi, de a fost atât de hotărâtă să nu o părăsească? Într-o familie cu atât de multă moarte, doliu și amărăciune, ce ar putea fi atrăgător? E clar că Naomi și-a iubit nurorile și s-a purtat frumos cu ele, deși erau moabite; de la vers.11 la 13, ea le spune de trei ori „fetele mele”. Amândouă au fost soții bune, știm asta din vers.8, și au dorit mult să o urmeze în Bethleem. În vers.7 citim că toate trei „au plecat la drum ca să se întoarcă în țara lui Iuda”, dar a venit un moment în care ele au plâns, s-au îmbrățișat, apoi Orpa, cealaltă noră, s-a întors în Moab. Rut însă, a răspuns lui Naomi în vers.16 și 17: „‒ Nu insista să te părăsesc și să plec de la tine. Căci unde mergi tu, voi merge și eu. Unde vei înnopta tu, voi înnopta și eu. Poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri și eu, și tot acolo voi fi și îngropată. Domnul să Se poarte cu mine cu toată asprimea dacă altceva, în afară de moarte, mă va despărți de tine!” Ce frumos și hotărât se identifică Rut cu tot ce ține de soacra ei! Biblia nu ne spune nimic despre mama sau despre rudele ei moabite, oricum, dincolo de mâhnirea lui Naomi, Dumnezeul și poporul lui Israel au fost, pentru Rut, o atracție irezistibil de puternică. Și Orpa a fost atrasă, dar nu a putut să meargă până la capăt, în timp ce Rut a renunțat la tot și s-a aruncat înainte spre ceva total necunoscut. A luat totul de la zero, fără frică, cu încredere că va fi bine și asumându-și responsabilitatea credincioșiei față de soacra ei. Naomi era supărată pe Dumnezeu, Îl acuza că din cauza Lui au murit cei mai dragi bărbați ai ei și astfel ea a devenit Mara, dar Rut, nu știm cum, a înțeles că Dumnezeul lui Israel este bun, iubitor și că se poate abandona în brațele Lui. În cap.2, vers.11 și 12, Boaz îi spune: „…ai plecat de la tatăl tău, de la mama ta și din țara de origine, ca să vii la un popor pe care nu-l cunoșteai dinainte. Domnul să-ți răsplătească fapta și răsplata să-ți fie deplină din partea Domnului, Dumnezeul lui Israel, sub aripile Căruia ai venit să te adăpostești!”
Vom vedea în partea a doua, modul în care acest Dumnezeu minunat începe să răspundă credinței lui Rut, dăruindu-i mult mai mult decât ceea ce oamenii ar fi putut vreodată să îi ofere. (va urma)
