Postări similare
Saul a murit, așa cum citim în 1 Cronici 10.13, 14: „… din cauza necredincioșiei lui. El a fost necredincios față de Domnul și nu a păzit Cuvântul Domnului. De asemenea, el a întrebat pe cineva care cheamă duhurile morților, cerând călăuzire, și nu L-a căutat pe Domnul. De aceea El l-a omorât și i-a dat domnia lui David, fiul lui Ișai.” Deși cunoștea foarte bine faptele lui Saul, David a rămas loial față de familia acestuia, chiar și după moartea lui. El onorează pe cei ce i-au îngropat trupul : „… David a trimis mesageri la bărbații din Iabeșul Ghiladului, zicându-le: „Binecuvântați să fiți de Domnul pentru că ați arătat această bunătate față de stăpânul vostru, Saul, și l-ați îngropat. Și acum, fie ca Domnul să vă arate îndurare și credincioșie! Vă voi face și eu bine pentru fapta pe care ați făcut-o…” (2 Samuel 5.6), iar când Iș Boșet, fiul lui Saul, este ucis, David își reafirmă credincioșia, citim în cap.4, vers. 8-12: „Au adus capul lui Iș-Boșet la David, la Hebron, și i-au zis regelui: ‒ Iată capul lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, dușmanul tău, care a căutat să-ți ia viața. Astăzi, Domnul l-a răzbunat pe stăpânul meu, regele, împotriva lui Saul și a urmașilor lui. Însă David le-a zis lui Recab și fratelui acestuia, Baana, fiii lui Rimon din Beerot: ‒ Viu este Domnul, Care mi-a răscumpărat sufletul din toate necazurile, că pe cel care m-a înștiințat, zicând: „Iată, Saul este mort!“, crezând că îmi aduce vești bune, l-am prins și l-am ucis la Țiklag. Aceasta a fost răsplata pentru vestea pe care mi-a adus-o. Oare nu voi face cu atât mai mult unor ticăloși care ucid un om drept în casa și în patul său? Prin urmare, să nu cer eu sângele lui din mâna voastră și să nu vă șterg eu de pe fața pământului? David le-a poruncit oamenilor săi, iar aceștia i-au ucis. Le-au tăiat mâinile și picioarele și le-au atârnat trupurile lângă iazul din Hebron. Capul lui Iș-Boșet însă l-au luat și l-au înmormântat în mormântul lui Abner din Hebron.” De asemenea, ajuns rege, David întreabă: „…‒ A mai rămas cineva din familia lui Saul, căruia să-i pot arăta bunătatea lui Dumnezeu?”, îl găsește pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan și nepotul lui Saul, îl aduce la Ierusalim, îi înapoiază toate terenurile și îi asigură, pentru toată viața, un loc la masa lui (9.1-7).
David ar fi putut gândi că odată cu moartea lui Saul, profeția e pe cale să se împlinească și astfel tot trecutul rămâne în urmă dar el continuă să se lase condus de bunătatea lui Dumnezeu. Pentru că în inima lui era devotat și fidel într-un mod neprefăcut, David reacționează la moartea lui Abner, cel ce îi fusese credincios lui Saul: cap.3, vers.31-35: „David i-a zis lui Ioab și întregului popor care era cu el: „Sfâșiați-vă hainele, înfășurați-vă mijlocul cu o pânză de sac și mergeți jelind înaintea lui Abner“. Regele David mergea în urma sicriului. L-au înmormântat pe Abner la Hebron. Regele și-a ridicat glasul și a plâns la mormântul lui Abner și tot poporul a plâns. Regele a cântat această cântare de jale: Să moară Abner cum moare un nebun? N-aveai nici mâinile legate, nici picioarele puse în lanțuri. Ai căzut ca unul răpus de mișei. Și tot poporul a plâns din nou după Abner. Tot poporul s-a apropiat de David ca să-l determine să mănânce cât mai era încă ziuă, însă David a jurat, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea dacă voi gusta pâine sau orice altceva înainte de apusul soarelui“.
Dragostea și grija lui David, aproape exagerată, pentru oameni, a făcut ca nici chiar cei mai apropiați lui să nu îi înțeleagă inima și acțiunile. Trăiau în perioada legii mozaice, „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, pe prieten îl iubești iar pe dușman îl urăști și-l omori cu prima ocazie, deci cum se poate ca un om să iubească atât de mult pe cel ce îi face rău?! La moartea lui Absalom, fiul care s-a ridicat împotriva lui, David este atât de îndurerat încât Ioab îi spune, în cap.19, vers.6-8: „Tu îi iubești pe cei ce te urăsc și îi urăști pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne spui că, pentru tine, conducătorii și slujitorii nu înseamnă nimic. Și știu că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toți astăzi am fi morți, atunci lucrul acesta ți-ar fi plăcut. Așadar, ridică-te, ieși și vorbește-le slujitorilor tăi pe placul inimii lor, căci jur pe Domnul că, dacă nu ieși să te arăți, nu va mai rămâne niciun om cu tine în noaptea aceasta! Astfel, această nenorocire ar fi mai mare decât toate nenorocirile care ți s-au întâmplat din tinerețe și până astăzi“. Regele s-a dus și s-a așezat la poartă. A fost înștiințat întregul popor, zicându-se: „Iată că regele s-a așezat la poartă!“. Și tot poporul a venit înaintea regelui.” David, nu pricepem ce e în inima ta, ești un ciudat cu dragostea asta neobișnuită dar dacă îți iubești tot poporul, apleacă-te la nivelul lor de înțelegere și arată-le că sunt valoroși pentru tine! Deși copleșit de durere, David ascultă sfatul bun al lui Ioab. Oricât de înaintat ai fi în relația ta cu Dumnezeu, ai nevoie de înțelepciune divină să știi cum să te raportezi la stadiul de dezvoltare spirituală al fiecărui om, și astfel să nu te așezi într-o superioritate privilegiată, „rupt” de realitatea omului obișnuit. Sute de ani mai târziu, apostolul Pavel ne spune în 1 Cor.9.20-22: „Față de iudei, am fost ca un iudeu, pentru a-i câștiga pe iudei. Față de cei ce sunt sub Lege, am fost ca unul care este sub Lege, cu toate că nu sunt sub Lege, pentru a-i câștiga pe cei ce sunt sub Lege. Față de cei fără Lege, am fost ca unul fără Lege – cu toate că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, sunt sub legea lui Cristos – pentru a-i câștiga pe cei fără Lege. Față de cei slabi, m-am făcut slab, ca să-i câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca să-i salvez, cu orice preț, pe unii.”
Să ne întoarcem la David, care plângea după fiul lui! Așa cum citim în 2 Samuel, cap.12, Absalom era unul din „cei patru mielușei” care plăteau păcatul lui David cu Batșeba, iar greutatea vinovăției apăsa atât de tare pe inima lui David încât ar fi preferat să moară el în locul celor patru fii ai lui. Îl iubea pe Dumnezeu și pocăința lui era foarte profundă și radicală. Această asumare, foarte intensă, a greșelilor și iubirea autentică pentru oameni, l-au făcut să fie numit „om după inima lui Dumnezeu”. Așa cum citim în psalmii scriși de el, David și-a dorit cu ardoare o inimă curată, un duh nou și statornic, o iertare a păcatelor, vindecare trupească și emoțională, bucurie și pace, călăuzire zilnică printr-un Duh Sfânt care nu pleacă niciodată de la el, victorie asupra tuturor dușmanilor, o viață încununată cu milă și îndurare divină… Toate acestea și încă mult mai multe s-au împlinit în Hristos!
”Ați auzit că s-a zis: «Să-l iubești pe semenul tău, și să-l urăști pe dușmanul tău». Dar Eu vă spun: iubiți-vă dușmanii, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți-le bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă persecută, ca să fiți astfel fii ai Tatălui vostru Care este în Ceruri. Căci El face să răsară soarele Lui peste cei răi și peste cei buni, și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Căci, dacă-i iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare colectorii de taxe nu fac la fel? Și dacă vă întâmpinați cu dragoste doar frații, ce lucru în plus faceți? Oare păgânii nu fac la fel? Fiți deci desăvârșiți, așa cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit”, îi învăța Isus pe oameni, în predica de pe munte, făcând tranziția de la vechiul la noul legământ. Mulți nu înțeleg azi cum poate Dumnezeu să iubească pe toți oamenii, să le facă bine și celor buni și celor răi dar Isus folosește acești termeni prin prisma înțelegerii umane pentru că dragostea Lui pentru teroriști, criminali, violatori, homosexuali, etc. este dincolo de orice rațiune omenească. Pentru Dumnezeu nu există om bun și om rău, ci doar om în Hristos și om în afara lui Hristos, om viu spiritual, care a primit darul neprihănirii prin credință și om mort în păcatele lui, care nu are revelația lui Isus ca Mesia.
Romani 10.4: „scopul (existenței) legii (mozaice) este (să indice spre) Cristos; pentru ca oricine crede în El, să poată fi (considerat) corect (în relația lui cu Dumnezeu). “ Dragostea este împlinirea Legii, le spune Pavel romanilor în cap.13, vers.10, iar harul, adică Domnul Isus Hristos, S-a revărsat din abundență peste omenire. Legea Vechiului Testament delimitează, separă și exclude oameni, face elite religioase și duce la mândria faptelor bune făcute prin puterea omenească dar mesajul Evangheliei este cu mult mai puternic pentru că vindecă, include și unește oamenii, îi aduce la același rang: mântuiți prin darul nemeritat al lui Dumnezeu.
Profetul Osea ne spune în cap.14, vers.9: „Cine este înțelept? Acela va înțelege aceste lucruri! Cine este priceput? Acela le va cunoaște! Căci căile Domnului sunt drepte! Cei drepți umblă pe ele, însă răzvrătiții se împiedică pe ele” iar în 1 Corinteni 1.30,31 citim că Isus Hristos a devenit pentru noi „înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfințire și răscumpărare, pentru ca, așa cum este scris, „Cel ce se laudă să se laude în Domnul“.
