Postări similare
Saul moare în luptă iar un tânăr amalecit, crezând că astfel aduce o veste bună lui David, își asumă aceasta, mințind că el a fost cel care l-a ucis (2 Samuel 1.1-10). De fapt, modul cum s-au întâmplat lucrurile este descris în 1 Samuel 31.1-6: „Filistenii s-au luptat cu Israel, iar bărbații lui Israel au fugit dinaintea filistenilor și au căzut răpuși pe muntele Ghilboa. Filistenii i-au urmărit pe Saul și pe fiii săi; i-au ucis pe Ionatan, pe Abinadab și pe Malchi-Șua, fiii lui Saul. Lupta devenise înverșunată în preajma lui Saul; arcașii l-au țintit și l-au rănit foarte tare. Atunci, Saul i-a zis celui ce-i ducea armele: „Scoate-ți sabia și străpunge-mă cu ea, ca nu cumva acești necircumciși să ajungă la mine, să mă străpungă și să mă batjocorească“. Însă cel ce-i ducea armele n-a vrut să facă lucrul acesta pentru că s-a temut foarte tare. Atunci, Saul și-a luat sabia și s-a aruncat în ea. Când cel ce-i ducea armele a văzut că Saul a murit, s-a aruncat și el în sabia lui și a murit împreună cu el. Astfel au murit împreună, în aceeași zi, Saul, cei trei fii ai lui, cel ce-i ducea armele și toți oamenii săi.” Și totuși, tânărul amalecit aduce lui David coroana și brățara lui Saul, deci putem înțelege că a jefuit cadavrul, dezonorându-l. Biblia nu ne spune dacă David știa sau nu acest lucru dar îi răspunde în 2 Samuel 1.14-16 : „… ‒ Cum de nu te-ai temut să-ți ridici mâna ca să-l dobori pe unsul Domnului? Apoi David l-a chemat pe unul dintre tinerii lui și i-a zis: ‒ Apropie-te și omoară-l! El l-a lovit și acesta a murit. David i-a zis: ‒ Sângele tău să fie asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L-am omorât pe unsul Domnului“.
Contrastul dintre aparenta durere a tânărului amalecit, care a venit la David cu „hainele sfâșiate și cu țărână în cap” (2 Samuel 1.2) și reacția din inimă a lui David, îl vedem în 2 Samuel 1.11, 12: „Atunci David și-a apucat hainele și le-a sfâșiat, iar toți bărbații care erau cu el au făcut același lucru. Au jelit, au plâns și au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului și pentru Casa lui Israel, căci au căzut loviți de sabie.” David a suferit ca pentru cel mai bun prieten, a făcut o cântare de jale pentru Saul și toți vitejii căzuți în luptă și este remarcabil cum „a cerut fiilor lui Iuda să învețe această cântare” (1.17).
David era un conducător de la care cei din jur învățau dragostea și dreptatea. Când s-a dus cu 400 de bărbați să salveze ce le furaseră amaleciții, 200 dintre ei erau prea obosiți și au rămas la pârâul Besor. Cu ceilalți 200, citim în 1 Samuel 30.18,19 că „David a salvat tot ceea ce luaseră amalekiții și le-a eliberat și pe cele două soții ale lui. Nu le lipsea nimic, nici tânăr, nici bătrân, nici fii, nici fiice, nimic din pradă, nimic din ceea ce li se luase. David a adus înapoi totul.” Citim în continuare de la vers. 20 la vers.25: „David a luat toate oile și vitele. Oamenii lui mergeau în fruntea acestei turme și spuneau: „Aceasta este prada lui David“. David a ajuns la cei două sute de bărbați care fuseseră prea obosiți pentru a-l urma și care fuseseră lăsați la pârâul Besor. Aceștia au ieșit în întâmpinarea lui David și a poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei și i-a salutat. Toți oamenii răi și de nimic, dintre cei care merseseră cu David, au zis: ‒ Pentru că n-au mers împreună cu noi, nu le vom da din prada pe care am recuperat-o, ci fiecare să-și ia soția și copiii și să plece. Dar David le-a zis: ‒ Să nu faceți așa, fraților, cu ceea ce ne-a dat Domnul, căci El ne-a păzit și a dat în mâinile noastre ceata de jefuitori care venise împotriva noastră. Oricum, cine vă va asculta în privința aceasta? Aceeași parte o vor avea și cei care au participat la luptă și cei care au rămas la bagaje. Toți vor împărți la fel. Așa a fost începând din ziua aceea. David a făcut din aceasta o hotărâre și o lege în Israel până în ziua aceasta.” Mai mult decât atât, David își arată recunoștința față de toți cei care l-au sprijinit și ajutat: „David a sosit la Țiklag și a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenii săi, zicând: „Iată pentru voi o binecuvântare din prada luată de la dușmanii Domnului“. A trimis apoi și celor din Betel, celor din Ramot-Neghev, celor din Iatir, celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eștemoa, celor din Racal, celor din cetățile ierahmeeliților și celor din cetățile cheniților, celor din Horma, celor din Bor-Așan și celor din Atac, celor din Hebron și celor din toate locurile pe care le-a cutreierat David și oamenii săi.” Încă era un fugar hăituit, încă nu intrase în promisiunea primită dar David știa cu siguranță că Dumnezeu este Cel care are grijă de el și această credincioșie o dăruia cu generozitate celor din jurul lui.
David a iubit oamenii și a fost un lider care a condus prin exemplul personal. El nu cerut celor care îl urmau ceva ce el însuși nu făcea! I-a tratat cu bunătate și i-a prețuit, nu s-a considerat superior lor dar în același timp a fost ferm, dependent numai de Dumnezeu și principiile Lui. A avut grijă de ei, i-a ocrotit cu responsabilitate, i-a învățat și a știut să îi facă să se simtă acceptați, iubiți și importanți. Lui David nu i-a fost frică să își arate inima sensibilă, să-și exprime emoțiile, gândind că asta ar putea să îi submineze autoritatea. S-a expus oamenilor exact așa cum era, lăsându-le libertatea de a-l judeca, fiecare după inima lui. Am putea să ne uităm la greșelile pe care le-a făcut David dar dacă Dumnezeu l-a numit „după inima Mea”, cred că cel mai sănătos este să privim la lucrurile care ne consolidează în credință pe noi, credincioșii din sec.21!
David s-a lăsat îndrumat de bunătatea lui Dumnezeu, iar stilul lui de conducere, și înainte și după ce a devenit rege, a rămas ca un punct de referință în istoria poporului israel. El afirmă în psalmul 16.2: „ Eu zic Domnului: „Tu ești Stăpânul meu, nu am nimic bun în afară de Tine!“, iar în psalmul 136 repetă de 26 de ori că mila, îndurarea lui Dumnezeu este eternă. Saul, deși la început a fost smerit și supus, a condus iresponsabil, prin teroare și frică; citim în 1 Samuel cap.13 că israeliții nu aveau arme cu care să se apere, în capitolul 14 că a epuizat poporul silindu-l să facă un jurământ sever și stupid (chiar Ionatan, fiul lui, spune că „tatăl meu a tulburat țara”), era gata să își omoare fiul fără milă, în loc să renunțe la mândria lui și să-și recunoască greșeala, a mers din rău în mai rău și a murit într-un mod rușinos. Saul s-a folosit de oameni pentru scopul personal dar David le-a slujit cu dragoste și o inimă deschisă la pocăință și ascultare de Dumnezeu.
Apostolul Pavel spune slujitorilor poporului lui Dumnezeu, în Tit 2.7: „În toate lucrurile, dă-te pe tine însuți drept exemplu prin lucrări bune, printr-o învățătură curată, prin demnitate, printr-o vorbire sănătoasă, ireproșabilă, pentru ca acela care se împotrivește să fie făcut de rușine și să nu aibă nimic rău de spus despre noi” iar în 1 Corinteni 4.1 citim: „Așa să ne privească oamenii: ca pe niște slujitori ai lui Cristos și ca pe niște administratori ai tainelor lui Dumnezeu. În rest, ce se cere de la administratori este ca fiecare să fie găsit credincios.” Apostolul Petru îndeamnă în prima lui carte, la cap. 5. vers.2-4: „păstoriți turma lui Dumnezeu, care este printre voi, purtându-i de grijă nu din obligație, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu, fără a fi lacomi de câștig murdar, ci dornici de slujire, nu ca unii care domniți peste cei ce v-au căzut la sorți, ci fiind exemple pentru turmă. Iar când Se va arăta Marele Păstor veți primi coroana gloriei, care nu se veștejește.”
(va urma)
