Postări similare
Continuăm să privim în cartea 1 Samuel, la David și Saul, primii doi împărați ai poporului israel. Să conturăm mai bine trăsăturile de caracter ale lui David, care chiar dacă a făcut greșeli mari, de care s-a pocăit într-un mod drastic, a rămas cunoscut ca fiind „după inima lui Dumnezeu”. Despre niciun alt om din Biblie nu se spune acest lucru.
David a refuzat să îl omoare pe Saul ca să îi ia tronul, deși ar fi putut să o facă și a avut lângă el oameni care l-au îndemnat la aceasta. Respectul lui față de autoritate, față de cel care este pus de Dumnezeu într-un loc de conducere, chiar dacă persoana respectivă nu merită sau nu se comportă biblic în poziția în care a fost așezată, este un principiu ce rămâne valabil în toate generațiile, vremurile sau guvernele care s-au perindat de-a lungul timpului. David l-a stimat pe Saul pentru statutul pe care-l avea și l-a onorat ca om creat de Dumnezeu. A știut să facă o distincție foarte clară între Saul ca persoană iubită de Creator și faptele lui păcătoase. A separat valoarea unui om, de acțiunile lui reprobabile și l-a iubit pe Saul deși nu a fost de acord cu ceea ce făcea. Să urmărim, pe această temă, atitudinea lui David, fără să uităm că el primise promisiunea că va fi următorul rege! Ar fi putut să aibă un motiv puternic de a-l înlătura pe Saul de la tron și totuși David nu numai că i-a cruțat viața dar nu a spus nici măcar un singur cuvânt de blamă la adresa lui. Nu l-a insultat, nu i-a vorbit cu dispreț, ba dimpotrivă, s-a umilit în fața lui, l-a înălțat în fața oamenilor, deci vedem că acest respect venea dintr-o convingere interioară, nu era doar de fațadă. El niciodată nu l-a atacat în vreun fel pe Saul, ci doar s-a apărat și a fugit de el. Dar la un moment dat, citim în cap.24: „ Când Saul s-a întors de la urmărirea filistenilor, l-au înștiințat, zicând: „David se află în deșertul En-Ghedi“. Atunci, Saul a luat din tot Israelul trei mii de bărbați aleși și a plecat în căutarea lui David și a oamenilor săi, la est de Stâncile Caprelor Sălbatice. A ajuns la stânele de oi, care se aflau lângă drum. Acolo era o peșteră, iar Saul a intrat în ea ca să-și acopere picioarele. David și oamenii lui se aflau la capătul peșterii. Oamenii lui David i-au zis: ‒ Iată ziua despre care ți-a spus Domnul: „Iată, îl dau pe dușmanul tău în mâinile tale, iar tu să-i faci ce consideri că este bine“. David s-a ridicat și a tăiat pe furiș colțul mantiei lui Saul. După aceea, însă, pe David l-a mustrat cugetul pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul. El le-a zis oamenilor săi: ‒ Să mă ferească Domnul să fac un asemenea lucru stăpânului meu, care este unsul Domnului, și să-mi ridic mâna împotriva lui. Doar este unsul Domnului! Cu aceste cuvinte David i-a oprit pe oamenii săi și nu i-a lăsat să-l atace pe Saul.” Iată ce oportunitate, au zis oamenii lui David, acum e în mâna ta, poți să îl omori, să împlinești voia Domnului ca tu să devii rege în locul lui, acum te poți răzbuna și poți să scapi de viața asta de om hăituit, e o ocazie unică, ți-a dat-o Dumnezeu, dacă nu profiți de ea nu se știe dacă vei mai ajunge pe tron! Dar David avea o relație vie cu Creatorul lui, Îl cunoaștea și știa că tot ce face El se bazează pe anumite principii. E unsul Domnului, e pus acolo ca rege, cum am putea să facem asta și Dumnezeu să se bucure de fapta noastră! Dincolo de legea mozaică, David învăța că scopul nu scuză mijloacele, Cel Sfânt nu are nevoie să se folosească de ceva rău ca la final să iasă ceva bun iar dacă acceptarea unei oportunități contravine caracterului lui Dumnezeu, atunci așa zisa oportunitate este falsă. Își stăpânește oamenii, oprindu-i să-i facă rău lui Saul. Apoi, când acesta a ieșit din peșteră „… David s-a plecat cu fața la pământ și s-a închinat. Apoi David i-a zis lui Saul: ‒ De ce asculți cuvintele oamenilor care spun: „David dorește să-ți facă rău“? Iată, în ziua aceasta ochii tăi au văzut că Domnul te-a dat în mâna mea, chiar astăzi, în peșteră. Mi s-a spus să te omor, dar eu am avut milă de tine și am hotărât să nu ridic mâna împotriva stăpânului meu, căci el este unsul Domnului. Privește, părintele meu, privește colțul mantiei tale în mâna mea! Prin faptul că am tăiat colțul mantiei tale și nu te-am ucis, să înțelegi și să recunoști că nu sunt vinovat de răutate sau de fărădelege și că nu am păcătuit împotriva ta. Cu toate acestea, tu mă pândești ca să-mi iei viața. Domnul să judece între mine și tine și Domnul să mă răzbune față de tine. Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. Așa cum spune vechiul proverb: „Răutatea de la cei răi iese“. Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. După cine a ieșit regele lui Israel? Pe cine urmărești? Un câine mort? Un singur purice? Domnul să fie judecător și să judece între mine și tine! Să privească, să-mi susțină cauza și să mă scape din mâna ta!” Am hotărât să te respect, să nu ridic mâna împotriva ta, să nu te judec eu ci să Îl las pe Dumnezeu să facă ce vrea El cu tine și cu mine. Ce lecție de supunere față de Singurul care are dreptul să judece! „… aceia care suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Creator, făcând binele” (1 Petru 4.19)
Apoi citim în cap.26: „David și Abișai au plecat noaptea spre popor. Saul dormea înăuntrul taberei, cu sulița înfiptă în pământ, la capul său. Abner și poporul erau culcați în jurul lui. Abișai i-a zis lui David: ‒ Dumnezeu l-a dat astăzi pe dușmanul tău în mâna ta. Lasă-mă, te rog, să-l țintuiesc cu sulița de pământ, cu o singură lovitură, fără să mai fie nevoie de a doua. David însă i-a zis lui Abișai: ‒ Nu-l doborî. Căci cine ar putea să-și întindă mâna împotriva unsului Domnului și să fie fără vină? Apoi David a zis: ‒ Viu este Domnul, că Domnul îl va lovi. Fie îi va sosi timpul și va muri, fie va pleca la luptă și va pieri. Să mă ferească Domnul să-mi întind mâna împotriva unsului Său.” Din nou, David rezistă a doua oară tentației de a-și face dreptate singur, mai mult decât atât, în vers.15 și 16 „David i-a zis lui Abner: ‒ Ce bărbat ești tu? Cine este ca tine în Israel? De ce nu ai vegheat asupra stăpânului tău, regele? Căci cineva din popor a venit să-l doboare pe rege, stăpânul tău. Nu este bine ce ai făcut. Viu este Domnul că meritați să fiți pedepsiți cu moartea, voi, cei care nu ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului.” Vedem raportarea lui David direct la Dumnezeu și cum îi învață pe cei din jurul lui că orice ocazie sau ceea ce noi numim azi „ușă deschisă”, trebuie verificată cu discernământ și că orice om merită respect. El spune din nou lui Saul, în vers.23 și 24: „Domnul răsplătește fiecăruia după dreptatea și credincioșia lui. El te-a dat astăzi în mâna mea, însă eu n-am vrut să-mi întind mâna împotriva unsului Domnului. Iată, după cum viața ta a fost prețioasă în ochii mei în ziua aceasta, tot așa să fie prețioasă și viața mea în ochii Domnului, și El să mă salveze din orice necaz.”
Apostolul Pavel, cel ce a primit revelația lui Mesia pe drumul Damascului, ne spune în Romani.12.17-21: „Nu răsplătiți nimănui cu rău pentru rău. Urmăriți ce este bine înaintea tuturor oamenilor. Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti!“, zice Domnul. Dimpotrivă, „dacă dușmanul tău este flămând, dă-i să mănânce, iar dacă este însetat, dă-i să bea. Căci, făcând așa, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui“. Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine.”
În sistemul lumii, aceste cuvinte nu sunt populare sau ușor de digerat. Fiecare om are drepturile lui, se ține strâns de ele și nu îi place când sunt încălcate. Isus Hristos a trăit pe pământ ca om sută la sută și ne-a arătat că, prin înțelepciunea Duhului Sfânt, putem să ducem o viață plăcută Lui, împlinindu-I voia. Ca unor oameni născuți din nou, cu dublă cetățenie, una în cer (Efeseni 2.19, Filipeni 3.20) și una pe pământ, apostolul Petru ne spune în a doua lui carte, la cap 2, vers.13-24: „Fiți supuși oricărei instituții omenești, pentru Domnul: fie împăratului, ca înalt stăpânitor, fie guvernatorilor, ca unii trimiși de el să-i pedepsească pe răufăcători și să-i laude pe cei ce fac binele. Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să reduceți la tăcere ignoranța oamenilor nesăbuiți. Trăiți ca niște oameni liberi, dar nu vă folosiți de libertate ca să vă ascundeți răutatea, ci comportați-vă ca niște slujitori ai lui Dumnezeu. Respectați-i pe toți, iubiți-i pe frați, temeți-vă de Dumnezeu, respectați-l pe împărat. Servitorilor, fiți supuși stăpânilor cu toată frica, nu doar celor buni și blânzi, ci și celor nedrepți. Pentru că este un lucru plăcut dacă cineva, din cauza conștiinței față de Dumnezeu, îndură întristări, suferind pe nedrept. Căci ce onoare este să îndurați, dacă ați păcătuit și sunteți loviți? Dar dacă îndurați atunci când ați făcut ce este bine și astfel suferiți, acesta este un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu. Căci la aceasta ați fost chemați, deoarece și Cristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un exemplu, ca să călcați pe urmele Lui. „El n-a comis păcat și în gura Lui nu s-a găsit înșelătorie“. Când era insultat, n-a răspuns insultând, când a suferit, n-a amenințat, ci S-a încredințat Celui Ce judecă drept. El a purtat păcatele noastre în trupul Lui, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile Lui ați fost vindecați. Căci erați ca niște oi rătăcite, dar acum v-ați întors la Păstorul și Supraveghetorul sufletelor voastre.”
(va urma)
