Postări similare
Liberi de condamnare
Un alt mod în care conștiința ta este curățată de conștiența păcatelor este prin realizarea și recunoașterea în mintea și inima ta că, chiar și atunci când ai păcătuit, rămâi în continuare liber de condamnare. Să citim cel mai faimos pasaj despre libertatea de condamnare care se găsește la Romani 8:1-2:
Romani 8:1–2 (BTF2015 & NTR)
1 Așadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care umblă nu conform cărnii, ci conform Duhului.
2 Fiindcă legea Duhului vieții în Cristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții.
La cine se referă Pavel în pasajul de mai sus? El se adresează celor care sunt în Cristos, adică bisericii invizibile (care este adevărata biserică), și nu celei vizibile. Acum, ce înseamnă pentru tine să fii în Cristos? Înseamnă că ești un credincios născut din nou și că ești o creație nouă. Înseamnă, de asemenea, că ești mântuit, achitat, că ai viață veșnică și că ai Duhul Sfânt în tine. Toate acestea sunt fraze echivalente despre a fi în Cristos. Așadar, acest pasaj se adresează credincioșilor care încă păcătuiesc.
În tărâmul fizic și natural, când anume te poate condamna un tribunal? Ești condamnat atunci când încalci legea țării în care trăiești. În tărâmul spiritual, a fi condamnat înaintea lui Dumnezeu înseamnă că ești un păcătos. Ce înseamnă „nici o condamnare” în fața lui Dumnezeu? Înseamnă achitare, justificare, sau a avea statutul juridic de „justificat” declarat de Dumnezeu asupra ta ca și credincios; înseamnă a avea o reputație dreaptă sau un rang de îndreptățit în fața lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că ești „inacuzabil”, ca și când nu ai păcătuit niciodată. Justificarea este mai mult decât iertarea păcatelor. În relațiile noastre interumane, iertarea înseamnă că răul făcut cuiva rămâne încă neplătit, însă persoana căreia i s-a făcut acel rău alege să îl treacă cu vederea sau să uite de el. Expresia „iertarea păcatelor” în legătură cu Dumnezeu poate fi folosită doar în sensul că credincioșii nu au plătit ei înșiși direct pentru păcatele lor datorită compasiunii Sale. Dar cineva a plătit. Cristos e Cel care a plătit pentru ei și în locul lor, iar ei au plătit în El. Dumnezeu nu a trecut pur și simplu cu vederea păcatele lor și nici nu le-a uitat fără nici o plată. Cristos a plătit pentru ele. Justificarea înseamnă că creștinii au plătit integral pentru păcatele lor în Cristos și că au fost renăscuți într-o nouă creație justificată și achitată, care nu a păcătuit niciodată. Dacă L-ai primit pe Isus Cristos în inima ta ca și Salvatorul tău, atunci ai devenit justificat, ai plătit pe deplin pentru toate păcatele tale prin Cristos, și ai fost renăscut într-o creație nouă și justificată care nu a păcătuit niciodată și nici nu va mai păcătui cu adevărat niciodată. O să explic acest lucru în detaliu mai târziu.
În istoria lui Daniel, după ce a fost aruncat în groapa cu lei și Dumnezeu i-a salvat viața, dacă cineva ar fi venit la regele Darius și i-ar fi spus că Daniel a încălcat legea, ar fi fost nedrept ca regele să-l pedepsească din nou pe Daniel pentru aceeași încălcare de lege. Daniel fusese deja aruncat o dată în groapa leilor. În același mod, dreptatea lui Dumnezeu impune astăzi achitarea noastră datorită jertfei lui Cristos. Noi nu suntem justificați pe bază de milă, ci pe bază de dreptate și neprihănire, pentru că păcatele noastre au fost plătite în întregime în Cristos. În noaptea Paștelui, când poporul Israel se pregătea să părăsească Egiptul, Dumnezeu le-a spus: „Când voi trece pe lângă ușa voastră și voi vedea sângele (nu faptele voastre bune sau bunul vostru nume), voi trece pe lângă voi mai departe” (Exodul 12:13). Sângele înseamnă că a avut loc deja o moarte. Isus a murit pentru noi și din cauza aceasta neprihănirea lui Dumnezeu este de partea noastră.
Mulți creștini citesc Romani 8:1-2 și, în mod inconștient, adaugă în mintea lor următoarea frază: „Așadar, nu mai există acum nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus [atât timp cât nu fac fapte păcătoase]”. Însă, Pavel se adresează în acest verset credincioșilor născuți din nou care încă mai au fapte păcătoase în viața lor. Dacă nu ar avea deloc fapte păcătoase, nu ar exista nici un motiv pentru care aceștia să se simtă condamnați, iar versetul ar fi irelevant. Apostolul Pavel are în minte exact pe acei oameni care au fost regenerați, care au fost făcuți neprihăniți, dar care au încă fapte păcătoase în viața lor, ca tine și ca mine. Tocmai acele fapte au tendința de a te face să te simți condamnat, ca și credincios, deși nu mai ești condamnat.
Un alt mod în care unii creștini citesc versetul de mai sus este următorul: „Așadar, nu mai există acum nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus [atât timp cât fac fapte neprihănite și umblă conform cu Duhul]”. Însă, în momentul mântuirii tu ai primit o răscumpărare și o justificare veșnică complet separată de fapte și independentă de faptele tale bune sau rele:
Efeseni 2:8–9 (NTR)
8 Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu;
9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Romani 3:28 (BTF2015)
28 De aceea socotim că omul este declarat drept prin credință, fără faptele Legii.
Mântuirea a venit prin har prin credință și nu prin fapte bune, care sunt faptele Legii. Credința este singura condiție pentru a primi justificarea eternă. Faptele bune nu sunt o condiție, ci un efect natural și un rezultat normal al unei credințe salvatoare autentice.
Iacov 2:14–26 (BTF2015)
14 Care este folosul, frații mei, dacă cineva spune că are credință și nu are fapte? Poate această credință să îl salveze?
15 Și dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de mâncarea zilnică,
16 Iar unul dintre voi ar spune acestora: Plecați în pace, încălziți-vă și săturați-vă, dar nu ați da acestora cele necesare trupului, ce folos?
17 Așa și credința, dacă nu are fapte, este moartă, fiind singură.
18 Dar va spune cineva: Tu ai credință și eu am fapte; arată-mi credința ta fără faptele tale și eu îți voi arăta credința mea prin faptele mele.
19 Tu crezi că este un singur Dumnezeu; bine faci; și dracii cred și tremură.
20 Dorești dar să știi, omule deșert, că este moartă credința despărțită de fapte?
21 Avraam, tatăl nostru, nu prin fapte a fost declarat drept, când a oferit pe fiul său, Isaac, pe altar?
22 Vezi cum credința lucra împreună cu faptele lui, și prin fapte, credința a fost desăvârșită?
23 Și a fost împlinită Scriptura care spune: Avraam l-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a atribuit pentru dreptate; și a fost numit prietenul lui Dumnezeu.
24 Vedeți așadar cum prin fapte este declarat drept omul și nu doar prin credință.
25 Tot așa și curva Rahab, nu prin fapte a fost declarată dreaptă, când a primit mesagerii și i-a trimis afară pe altă cale?
26 Căci după cum trupul despărțit de duh este mort, tot așa și credința despărțită de fapte este moartă.
Iacov afirmă în versetul 24 că un om este justificat și prin fapte, nu numai prin credință. Iacov pare să fi fost înclinat înspre Lege mai mult decât apostolul Pavel și a scos în evidență mai mult faptele. Cu toate acestea, Iacov nu spune că credincioșii au nevoie de fapte bune ca și CAUZĂ a justificării lor. El spune că aceștia vor avea fapte bune ca și CONSECINȚĂ a justificării lor. Faptele nu pot fi adăugate ca și o condiție primară a justificării, ci ca și un rezultat necesar al unei credințe autentice. Există o legătură indestructibilă între credință și fapte. De exemplu, dacă energia electrică funcționează așa cum ar trebui, va fi lumină în casa ta. Dar tu, în calitate de proprietar al casei, nu poți produce lumină tu însuți pentru a demonstra că ai energie electrică care vine în casa ta de la centrala electrică.
În general, creștinii au o credință autentică la momentul mântuirii în ceea ce privește salvarea din iad în viața viitoare, după moarte. Însă, cei mai mulți dintre ei nu aplică aceeași credință simplă în domeniul sfințirii și al faptelor bune din viața prezentă. Din cauza convingerilor și a învățăturilor greșite, ei sunt mântuiți de la iad, dar produc foarte puține roade ale neprihănirii. Ei nu reușesc să facă o mulțime de fapte bune și uneori se îndoiesc că credința lor este chiar autentică, sau se întreabă dacă mai sunt încă mântuiți sau nu. Faptele bune nu ar trebui să fie făcute de credincioși pentru a obține sau MENȚINE justificarea (mântuirea), ci mai degrabă trebuie făcute din recunoștință și mulțumire față de Dumnezeu pentru ceea ce El a făcut. Acele fapte bune vor primi, de asemenea, răsplătiri la sfârșitul timpurilor.
Dacă ne uităm în Vechiul Testament la incidentul cu regele Solomon și cele două mame, ce vroia Solomon să vadă de fapt când a decis să omoare copilul sănătos și să îl împărtă între cele două femei? A căutat el o faptă din partea uneia dintre cele două femei care să merite copilul sănătos? A vrut el să creeze o nouă relație între oricare dintre aceste două femei și copilul viu, o relație care nu era deja acolo înainte? Desigur că nu! El doar căuta o faptă care să dovedească ceea ce era deja adevărat; o acțiune care să arate cine era adevărata mamă a acelui copil sănătos. În același mod, o credință și o relație autentică cu Cristos va da mai devreme sau mai târziu roade ale neprihănirii.
Păcatele viitoare
Majoritatea creștinilor sunt de acord că la momentul salvării păcatele lor trecute au fost iertate și șterse prin sângele lui Isus. Totuși, cum rămâne cu păcatele viitoare? Ești tu liber de condamnare doar până la următorul păcat? Sunt păcatele din viitor șterse în timp pe baza mărturisirii tale, sau acele păcate au fost și ele îndepărtate la momentul regenerării? Desigur că păcatele noastre viitoare au fost de asemenea șterse la momentul salvării, pentru că noi am fost făcuți neprihăniți în duhul nostru pentru totdeauna. Haideți să citim din nou Evrei 10:10-14:
Evrei 10:10–14 (NTR)
10 Prin acea voie am fost noi sfinţiţi, şi anume prin jertfa trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.
11 Fiecare preot stă în fiecare zi şi îşi face slujba, aducând din nou şi din nou aceleaşi jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele,
12 însă după ce Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, pentru totdeauna, S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu
13 şi de atunci aşteaptă până când duşmanii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui.
14 Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârşit pentru totdeauna (pentru toate timpurile) pe cei ce sunt sfinţiţi.
Versetul 10 spune că noi am fost sfințiți prin oferirea trupului lui Isus Cristos O DATĂ PENTRU TOTDEAUNA. Apoi versetul 12 spune ca El a oferit O SINGURĂ jertfă pentru TOATE păcatele noastre pentru TOTDEAUNA. În sfârșit, versetul 14 spune, din nou, că printr-O SINGURĂ jertfă, El ne-a DESĂVÂRȘIT pentru TOTDEAUNA. Chiar și de păcatele pe care încă nu le-ai comis ai fost iertat. Evrei 9:12, 15 zice că El a obținut pentru tine o RĂSCUMPĂRARE ETERNĂ și o MOȘTENIRE ETERNĂ. Termenul ”ETERN” demonstrează faptul că răscumpărarea nu e temporală sau parțială, ci acoperă tot timpul și toate păcatele:
Evrei 9:12 (BTF2015)
12 Nici prin sângele țapilor și vițeilor, ci prin propriul Lui sânge a intrat o singură dată în locul sfânt, obținând o răscumpărare eternă pentru noi.
Evrei 9:15 (BTF2015)
15 Și din această cauză, El este Intermediarul Noului Legământ, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemați să primească promisiunea moștenirii eterne.
În cea mai mare parte, trupul lui Cristos crede într-o răscumpărare momentană și o moștenire momentană, care se află constant în stare de fluctuație în funcție de comportamentul lor. Pe baza felului în care te porți, îți poți pierde mântuirea, și apoi ai nevoie să fii născut din nou DIN NOU. Însă, dacă cu adevărat ți-ai putea pierde mântuirea la următorul păcat, atunci cel mai iubitor lucru pe care Tatăl Dumnezeu l-ar putea face pentru tine este să te omoare și să te ia la cer imediat după ce L-ai primit pe Cristos în inima ta, astfel încât să poți rămâne salvat. O perspectivă mai puțin severă, pe care unii oameni o adoptă, este că nu îți pierzi mântuirea și nici nu te duci în iad la următorul păcat, dar pierzi toate beneficiile salvării. Aceștia cred că, dacă păcătuiești, Dumnezeu nu va mai răspunde la rugăciunile tale, nu va mai avea părtășie cu tine și nu va mai fi mulțumit de tine până când nu repari situația. Ca drept urmare, El nu va mai elibera bucurie în viața ta, nu te va mai vindeca și nici nu te va mai face să prosperi până când nu faci ce trebuie. Practic, această interpretare este același lucru ca prima perspectivă, dar cu consecințe mai mici, care sunt în mare parte legate de această viață prezentă, temporală, și fizică și nu de viața viitoare, eternă și spirituală. Totuși, aceasta nu este ceea ce aceste versete învață.
Dă-mi voie să te întreb următorul lucru: Când Isus a murit pe cruce pentru păcatele tale, existai tu în acel timp pe pământ? Cel mai probabil că nu. Așadar, aceasta înseamnă că toate păcatele tale pentru care Isus a murit, toate păcatele de pe durata întregii tale vieți, erau toate viitoare pentru El. Tu ai fost răscumpărat veșnic, ai primit o moștenire veșnică și ai fost sfințit și desăvârșit pentru totdeauna în momentul când ai crezut în jertfa lui Isus. Este aproape prea frumos să fie adevărat!
Înseamnă oare aceasta ca de acum poți face orice dorești și poți păcătui cât vrei? Îți dă acest lucru permisiunea de a păcătui? Bineînțeles că nu. Dacă gândești în acest fel, trebuie să te naști din nou. Aceasta ar trebui, din contră, să te încurajeze mai mult la o trăire sfântă înaintea lui Dumnezeu. Dacă ai fost cu adevărat născut din nou, vei dori să trăiești pentru Dumnezeu și nu pentru tine însuți. Poate nu vei face o treabă prea bună tot timpul, dar adevărul te va face liber: nu liber să păcătuiești, ci liber de păcat. Păcatul nu afectează relația lui Dumnezeu cu tine și nici binecuvântările Lui pentru tine, datorită lui Cristos, dar păcatul te afectează pe tine, îți afectează mintea și capacitatea de a primi binecuvântările lui Dumnezeu atât pentru tine cât și pentru alții. Faptele tale păcătoase duc la moarte, care s-ar putea să nu fie manifestată neapărat imediat și palpabil în felul în care te aștepți tu, dar moartea se manifestă prin confuzia minții tale, depresie, frică, necredință, boală și, în cele din urmă, chiar prin moarte fizică prematură. Probabil vei observa că atunci când păcătuiești, diavolul și conștiința ta îți vor ataca direct credința. Îți vor spune lucruri de genul: ”Dumnezeu este supărat pe tine, părtășia ta cu El e întreruptă, Duhul Sfânt te-a părăsit, nu mai ești iubit și încă ești un păcătos.” Aceasta este moartea la care mă refer. Când păcătuiești, devine mai dificil pentru mintea ta să creadă din nou adevărul lui Dumnezeu despre tine și necesită un efort suplimentar pentru a contracara acele gânduri de moarte generate de faptele tale păcătoase. Tu ești cel mai interesat, în primul și în primul rând, să nu păcătuiești, pentru că atunci când păcătuiești te rănești singur fără să realizezi.
Ofensa păcatelor tale față de Dumnezeu a fost deja plătită, așa că nu Dumnezeu este cel rănit, ci tu ești. Nu Dumnezeu oprește puterea Lui și binecuvântările Lui din a curge prin tine datorită păcatelor tale, ci tu ești cel care le oprești. Da, Dumnezeu este întristat când păcătuiești, dar întristarea nu este același lucru cu mânia și ofensa; este mai degrabă o suferință și o durere a lui Dumnezeu, care decurge din dragostea lui Dumnezeu de Tată față de tine, când vede cum te distrugi și cum te joci cu moartea. Dumnezeu nu te respinge când păcătuiești, pentru că păcatele tale au fost deja șterse. Dumnezeu nu îți va spune niciodată: ”Nu te voi mai iubi dacă faci asta” sau ”Nu te voi mai binecuvânta dacă faci cealaltă” sau ”Te voi părăsi și voi întrerupe părtășia Mea cu tine dacă păcătuiești”. Însă Ioan 10:10 ne spune că hoțul (Satan) nu vine decât să fure, să ucidă și să distrugă. Faptele noastre păcătoase îi oferă oportunitatea de face exact acest lucru.
Când înțelegi bunătatea lui Dumnezeu față de tine, și când primești o revelație a dragostei Lui pentru tine, că ți-a șters toate păcatele (trecute, prezente și viitoare), nu poți decât să Îl iubești pe Dumnezeu și să Îl adori. Ajungi să fii atât de recunoscător pentru ce a făcut Dumnezeu încât Îl slujești și Îl asculți mai mult întâmplător decât ți-ai propus vreodată să o faci intenționat. Acest lucru conduce către o viață sfântă!
Acum, haideți să continuăm să citim din Evrei 10, de la versetul 15:
Evrei 10:15–18 (NTR)
15 Duhul Sfânt, de asemenea, depune mărturie înaintea noastră. După ce spune:
16 „Acesta este legământul pe care-l voi încheia cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor“,
17 adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.“
18 Acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nici o jertfă pentru păcat.
Acest pasaj include un citat din Ieremia 31 începând cu versetul 31, unde Dumnezeu promite ca Noul Legământ nu va fi ca Vechiul Legământ. Sub Vechiul Legământ, oamenii veneau la Dumnezeu, cereau iertare pentru păcate lor, ofereau o jertfă de animale care în mod simbolic îi curăța și în felul acesta aveau relația lor cu Dumnezeu. Însă, după cum spune în Evrei 9:9, aceste lucruri nu le curăța niciodată conștiința. Ei încă erau conștienți de păcat și încă trăiau sub condamnare. Dar în acest Nou Legământ, Dumnezeu a pus legile Sale în inimile noastre și le-a scris în mințile noastre. El nu-și mai aduce aminte de păcatele și faptele noastre nelegiuite.
Mai mult, versetul 18 din Evrei 10 spune un lucru izbitor: acolo unde este iertarea acestor păcate, nu mai este jertfă pentru păcat. Extraordinar! Mulți creștini cred că, de fiecare dată când păcătuiesc, trebuie să se întoarcă și să pledeze pentru ca Dumnezeu să aplice sângele lui Isus pe păcatul lor. Ei cred că trebuie să aducă acel păcat sub sânge. Ei au impresia că Dumnezeu este supărat pe ei dacă nu-și mărturisesc păcatele. Astfel că aceștia simt nevoia să aștepte un timp până când îndrăznesc măcar să vină cu păcatul lor înaintea lui Dumnezeu, mai ales dacă este un păcat repetat. Între timp, până ajung la acel moment, nici nu se pot gândi să ceară ceva de la Dumnezeu sau să se bazeze pe Dumnezeu să îi ajute în vreun fel. Ei cred că sunt pe cont propriu și simt că s-au poziționat în tabăra opusă lui Dumnezeu. În cele din urmă, atunci când capătă suficient curaj pentru a veni cu păcatul lor înaintea lui Dumnezeu, ei simt nevoia să plângă cât mai mult și mai sincer posibil pentru a-L asigura pe Dumnezeu că lor chiar le pare rău de păcatul lor. În acest mod, ei fac un fel de penitență pentru păcatul lor și se pedepsesc pe ei înșiși pentru acel păcat. Ei consideră că, cu cât plâng mai mult, cu atât Dumnezeu îi va crede și, în cele din urmă, le va oferi iertare. Și tu poate ai fost în situația acestor creștini de asemenea. Eu știu că am făcut aceste lucruri și am trecut prin aceste cicluri ani la rând, numai ca apoi, să mă întorc în același loc din nou și din nou.
Ai putea spune: ”Dar cum rămâne cu Isaia 59:2-4 unde spune că păcatele noastre pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu, îi ascund fața Lui de noi și El nu ne ascultă?” Da, acest lucru era adevărat în timpul lui Isaia, pentru că nimeni nu plătise încă pentru acele păcate. Cristos nu murise încă pe cruce. În Vechiul Testament, când oamenii păcătuiau, ei trebuiau să aducă jertfe și să repare relația lor cu Dumnezeu, altfel El nu îi asculta și nici nu îi ajuta în nici un fel. Însă, în Noul Testament, Cristos a plătit deja pentru orice păcat și ne-a răscumpărat din blestemele Legii și din toate consecințele păcătuirii noastre:
Galateni 3:13 (NTR)
13 Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, devenind blestem pentru noi – căci este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn.“
Cristos te-a răscumpărat din toate blestemele din Deuteronom 28, însemnând că El a plătit pedeapsa pentru orice încălcare de Lege pentru tine și în tine. În Noul Testament, păcatele noastre nu mai pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu, iar El încă ne aude, chiar și atunci când păcătuim.
Imaginează-ți că aș veni în vizită la tine acasă și copilul tău ar veni în bucătărie și ar îngenunchea spunând: ”O, mamă și tată, știu că nu merit nimic, știu că nu mi-am făcut patul astăzi, știu că nu am luat cele mai bune note, știu că nu fac tot ce aș putea face. Dar aș putea, vă rog, să am ceva de mâncare? Vă rog mult, vă rog! Doar puțină mâncare, vă rog mult; nu prea multă, ca să nu mă mândresc, ci doar cât îmi trebuie ca să supraviețuiesc. Știu că nu merit o masă întreagă, dar ați putea să-mi dați măcar puțin?” Și copilul tău ar continua să te implore în felul acesta. Dacă aș vedea aceasta, voi gândi ceva de genul: ”Ceva nu este în regulă în această relație”. Copii trebuie să-și onoreze și să-și respecte părinții, dar nu e nimic greșit ca un copil să vină și să spună: ”Mi-e foame, vreau ceva de mâncare”. În realitate, părinților le place un nivel de familiaritate în relația lor cu copiii și le place când copiii lor vin la ei și beneficiază de pe urma acelei relații reciproc respectuoasă și familiară, în loc de a-i implora cu frică să li se dea lucrurile de care au nevoie. Însă, religia ne-a învățat să venim și să-L implorăm pe Dumnezeu pentru firmituri și să Îi spunem că nu suntem vrednici de nimic, nici măcar de lucrurile de care avem nevoie. Dacă te simți în acest fel, această înseamnă că conștiința ta nu a fost curățată. Tu nu te apropii de Dumnezeu în felul Noului Legământ. Te comporți de parcă încă există o separare între tine și Dumnezeu și aceasta e dovada că conștiința ta nu a fost curățată de sângele Domnului Isus. Haideți să citim următoarele versete din același capitol 10 al cărții Evrei:
Evrei 10:19–22 (NTR)
19 Aşadar, fraţilor, întrucât îndrăznim să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Cristos,
20 prin calea cea nouă şi vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperie – care este trupul Său –
21 şi întrucât avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu,
22 să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranţa deplină a credinţei, având inimile curăţite de o conştiinţă rea şi trupurile spălate cu apă curată!
Noi trebuie să ne apropiem de El acum într-un mod nou și viu. Versetul 22 folosește expresia: ”în siguranța deplină a credinței”. Există diferite nivele de credință, dependență și încredere în Dumnezeu și în ceea ce a făcut Isus. Poți să ai doar credință și acela e primul nivel. Dar poți fi și sigur de credința ta și acela este al doilea nivel. În cele din urmă, poți avea și o asigurare deplină a credinței. Acest verset spune că ar trebui să avem deplină asigurare a credinței, având inimile curățite de o conștiință rea. Nu poți veni înaintea lui Dumnezeu cu o deplină asigurare a credinței și absolut, total încrezător, dacă nu ți-ai curățat conștiința. Din nefericire, aici se află majoritatea creștinilor. Ei trăiesc cu o conștiință întinată. Ei încă au o conștiință a păcatului sau, mai bine spus, sunt conștienți de păcat și inima lor îi condamnă. S-ar putea uneori nici măcar să nu aibă un păcat specific în minte, dar ei tot se simt păcătoși, nevrednici, îndatorați lui Dumnezeu și condamnați. Aceasta înseamnă că aceștia nu și-au curățat conștiința de păcat.
Ascultă / Vizionează / Descarcă
Puteți asculta mesajul audio al acestui articol, puteți urmări mesajul video sau îl puteți descărca în diferite formate (mp3 / mp4 / pdf) de pe următorul link:
