Postări similare
Această obiecție sună astfel: „Dacă credincioșii adevărați nu își pot pierde mântuirea și nu au opțiunea reală de a-L respinge pe Cristos dacă vor să o facă, după ce au fost mântuiți, atunci nu mai au cu adevărat voință liberă”. O astfel de obiecție se bazează pe presupunerea falsă că liberul arbitru uman nu este influențat de nimic, nu este legat și nu depinde în nici un fel de natura intrinsecă a persoanei, care poate fi ori păcătoasă de la primul Adam, ori neprihănită de la ultimul Adam, Isus Cristos.
Dumnezeu Însuși are voință liberă deplină. Cu toate acestea, El nu va alege niciodată să îmbrățișeze răul sau căile lui Satan. Nici măcar nu va dori să facă așa ceva, liberul Său arbitru este complet legat de natura Sa neprihănită. Așa sunt și credincioșii adevărați după mântuire.
Voința liberă a primului Adam nu era în totalitate dependentă de natura sa, înainte de cădere. De ce? Pentru că, deși avea o natură sfântă în interior, era capabil totuși să comită un păcat care i-ar putea schimba natura în întuneric: mâncarea din pomul cunoștinței binelui și răului. Chiar și liberul arbitru al oamenilor pierduți înainte de mântuire nu depinde în totalitate de natura lor păcătoasă. De ce? Pentru că sub influența Duhului Sfânt și la auzirea mesajului Evangheliei, ei pot lua o decizie care să-i recreeze complet spiritual. Însă, după mântuire, credincioșii născuți din nou devin un singur duh cu Trinitatea (1 Corinteni 6:17). Voința lor este tot liberă dar acum depinde de natura sfântă din interiorul lor în ceea ce privește mântuirea veșnică.
I-am auzit pe unii credincioși spunând că motivul pentru care avem Duhul Sfânt în noi acum, este ca să ne ajute să ne sfințim, astfel încât să ne putem menține mântuirea până la capăt și că ar trebui să folosim ajutorul Lui prin alegerea noastră liberă, în același mod în care ne-am folosit liberul arbitru pentru a accepta mântuirea și a ne naște din nou. Deși este adevărat că avem nevoie de ajutorul Duhului Sfânt pentru sfințire și că voința noastră este implicată în acest proces, nu este adevărat că menținerea mântuirii noastre se bazează în întregime pe alegerea noastră de a folosi ajutorul Duhului Sfânt. Să citim Romani 4:1-8,
Romani 4:1–8 (NTR)
1 Atunci, ce vom spune că a găsit Avraam, strămoșul nostru în ce privește trupul?
2 Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu.
3 Căci ce spune Scriptura? „Avraam a crezut în Dumnezeu, și aceasta i-a fost considerată dreptate“.
4 Dar plata celui ce lucrează nu este considerată un har, ci o datorie,
5 însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptățește pe cel lipsit de evlavie, credința îi este considerată dreptate.
6 Tot așa vorbește și David despre fericirea omului pe care Dumnezeu îl consideră drept fără fapte:
7 „Fericiți sunt cei ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite!
8 Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în considerare păcatul!“
Avraam a trăit într-o perioadă în care Legea lui Moise nu fusese încă dată și Duhul Sfânt nu locuia în el pentru a-l ajuta să facă fapte de sfințenie. El nu a avut nicio altă cale de a-și menține mântuirea sau neprihănirea, decât prin credință, conform pasajului de mai sus. Mai mult, în versetul 6, regele David a descris binecuvântarea omului căruia Dumnezeu îi atribuie neprihănire în afara faptelor lui (separat și independent de faptele noastre bune) și se referea la viitoarele creații noi în Cristos. Avraam și regele David au fost într-o poziție mai bună decât noi, credincioșii în Cristos? Întreb aceasta pentru că viețile lor par să fi fost mult mai simple decât ale noastre, deoarece nu trebuiau să-și mențină neprihănirea prin fapte. Au avut doar credință și aceasta a fost de ajuns, iar Avraam este tatăl seminței lui Cristos, căreia îi aparțin toți credincioșii. Deci, chiar dacă ne folosim liberul arbitru în a cere ajutorul și puterea Duhului Sfânt pentru a face fapte de sfințenie, pe care trebuie să căutăm să le facem, acestea nu au nicio valoare în menținerea neprihănirii noastre. Ele sunt doar un mijloc de a beneficia în exterior, din ce în ce mai mult, de moștenirea lui Dumnezeu care locuiește în noi și de a manifesta darul neprihănirii din noi, într-o măsură tot mai mare. Aceste fapte vor primi și răsplată în viața viitoare.
Ascultă / Vizionează / Descarcă
Puteți asculta mesajul audio al acestui articol, puteți urmări mesajul video sau îl puteți descărca în diferite formate (mp3 / mp4 / pdf) de pe următorul link:
