Postări similare
Deși nu spune întotdeauna multe despre ei, îmi place cum Duhul Sfânt menționează în Biblie oameni care modelează cursul istoriei prin fapte aparent mici, dar foarte semnificative. Un astfel de om este Obadia, nume care înseamnă „slujitor al lui Iahve”. Să nu îl confundăm cu profetul Obadia; cel despre care vorbim astăzi este un om care a fost într-o poziție înaltă la curtea lui Ahab, unul din cei mai nelegiuiți împărați ai lui Israel. Citim în 1 Regi 18. 3-7, că Obadia se temea mult de Domnul și ne putem întreba cum a fost posibil ca un om ca el să poată rezista sub autoritatea unui rege ca Ahab?! Ne amintim în contextul acesta și de Daniel, cel care a fost prim-ministru sub mandatul a patru împărați păgâni, deci putem spune că Dumnezeu este Cel ce dă înțelepciunea și priceperea necesară fiecărei provocări și El protejează, chiar dacă trăiești într-un loc dificil și ostil convingerilor tale.
Așadar, să urmărim împreună pe Obadia și faptele lui făcute dintr-o teamă sfântă! Știm din text că în Samaria era foamete mare, în urma secetei profețite de Ilie. Fără frică de Izabela, soția stăpânului său, Obadia ascunde 100 de profeți ai Domnului, 50 în câte o peșteră, și le asigură strictul necesar, adică pâine și apă, cât să trăiască.
Să ne gândim, ca și comparație, că Ilie locuia într-o casă și mânca hrană supranaturală, venită direct din cer de la Dumnezeu, în timp ce 100 de profeți ai Domnului locuiau în peșteri, adică în locuri întunecoase și reci, viața lor depinzând de pâinea și apa adusă de un om. Aceștia doar supraviețuiau de pe o zi pe alta, în timp ce Ilie avea parte de belșug divin. De partea cealaltă, Izabela „hrănea” minciuna, pentru că la masa ei, pe timp de foamete, mâncau 400 de profeți ai Așerei, o zeiță canaanită a fertilității. Fac o paranteză aici: întotdeauna minciuna se hrănește, se dezvoltă, luând de la alții, păgubind și făcând rău altora. Mâncarea pentru acești profeți falși era luată de la oamenii din popor, iar acest lucru se repetă de-a lungul istoriei. Elita religioasă care slujește unei minciuni, este susținută la nivelul cel mai înalt al societății și se asociază cu segmentul politic asupritor. Religia și politica au fost întotdeauna foarte bune prietene în manipularea ignoranței poporului, astfel ca acesta să poată fi controlat și stăpânit conform propriilor interese.
Să ne întoarcem la Obadia, „omul care se temea mult de Domnul” „încă din tinerețea lui”! Biblia ne spune că „el răspundea de palat”, nu știm dacă era un fel de administrator sau ceva mai mult de atât, dar ce știm sigur e că Ahab avea încredere în el, iar acest lucru este uimitor! Ahab a fost un om foarte instabil în convingerile lui, imatur și confuz, deci faptul că avea o asemenea încredere în Obadia, încât să îl ia cu el în căutare de hrană pentru animale, ne spune mult despre caracterul și comportamentul acestuia la palat. Încă ceva: nu era un lucru simplu, ca pe timp de foamete și secetă, să asiguri timp de aprox. 2-3 ani, apă și pâine zilnică pentru 100 de bărbați. Dar Obadia a reușit să facă asta și eu cred că numai Dumnezeu i-a dat gândul inițial, puterea să continue și să ducă la capăt voia Lui. Este posibil ca Obadia să fi avut câțiva oameni de încredere care îl ajutau, cei 100 de profeți ai Domnului erau cunoscuți mai dinainte pentru darul lor; să-i adune împreună, în timp ce erau căutați să fie omorâți, a fost destul de dificil, oricum, Obadia și-a riscat viața în fiecare zi, ajutând oamenii pe care Izabela îi condamnase la moarte. „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!”, spune apostolul Petru în Faptele apostolilor 5.29.
1 Regi 18. 6,7: „Apoi și-au împărțit între ei teritoriul pe care urmau să-l străbată: Ahab a plecat singur pe un drum, iar Obadia a plecat singur pe un alt drum. În timp ce era pe drum, iată că l-a întâlnit Ilie.” Nimic întâmplător, totul aranjat de Stăpânul cerului și al pământului! În primul rând, Obadia l-a onorat pe Ilie, aruncându-se cu fața la pământ și recunoscându-i autoritatea de om al lui Dumnezeu. El se consideră slujitorul lui și i se adresează de trei ori cu „stăpânul meu”, pentru că Ahab era, dar în același timp, nu era, „stăpânul” lui! Prin modul în care îi răspunde, Ilie arată că a înțeles poziția delicată a lui Obadia, că nu îl condamnă, ci dimpotrivă, îl respectă ca persoană care este sub o stăpânire omenească. Obadia vorbește cu multă umilință, crezând că viața îi este, mai mult ca oricând, în mare pericol. Era atât de smerit încât nici nu se putea gândi că viața lui e prețioasă în ochii marelui profet! Abia când acesta îi promite că nu va fi omorât, cu o deplină încredere în cuvintele lui, se duce să îl înștiințeze pe Ahab de faptul că Ilie vrea să-l vadă.
Ce frumos recunoaște Obadia autoritatea Duhului Sfânt! Un om al Vechiului Legământ, neregenerat, spune în vers.12: „…Duhul Domnului te va duce pe nu știu unde!…” Nu numai că înțelege voința supusă a lui Ilie dar și frumusețea călăuzirii, faptul că cei ce doresc să trăiască conform planului divin, nu sunt în control peste viața lor, ci sunt „duși”, sunt „purtați” de Duhul lui Dumnezeu! De asemenea Obadia a înțeles diferența dintre profeții Domnului; deși toți aveau același dar, el a recunoscut că Ilie era condus de Duhul celui Preaînalt, că avea putere și autoritate, că avea o relație directă și depindea numai de Dumnezeu, de la care îi și venea curajul supranatural. Cei 100 din peșteri depindeau de un mijlocitor ca Obadia, un om care să îi ajute să reziste de la o zi la alta, iar Biblia nici nu îi menționează ca persoane distincte, ci îi numește ca grup: „100 de profeți… 50 în câte o peșteră”. Ilie era liber, putea să se miște și să facă lucrarea lui Dumnezeu, dar cei 100 erau închiși, limitați, cu teama că nu vor mai trăi până a doua zi. Pe de o parte un „cap” lucid, decident și puternic, pe de altă parte o „coadă” care se târăște neputincioasă după cum se schimbă circumstanțele. Același Dumnezeu, același dar, aceeași chemare, dar ce contrast! Sursa de viață a lui Ilie era Duhul Sfânt, în timp ce sursa de viață a celor 100 era Obadia. Toți trăiau, dar sursa era cea care făcea diferența esențială.
Astăzi, dacă ești fiul lui Dumnezeu prin lucrarea de la cruce, tu stai neîntrerupt, la masa Împăratului împăraților, înfruptându-te din cele mai alese bucate. „Ospățul” tău este uniunea cu Duhul Sfânt, „hrana” ta este alinierea la lucrarea desăvârșită a lui Hristos, iar aceasta te duce, zi după zi, la o viață din abundență.
