Postări similare
„Ce este adevărul?”, a întrebat Pilat.
Adevărul era în fața Lui și vorbea cu El dar nu L-a recunoscut pentru că Pilat credea, ca majoritatea oamenilor, că adevărul este „ceva” și nu “Cineva”. Credea că este o teorie, un concept sau o structură de idei, o doctrină sau o învățătură, nu o Persoană. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața…” a spus Domnul Isus Hristos (Ioan 14.6). Citim de asemenea în Ioan 1.14,16,17: „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, iar noi am privit gloria Lui, o glorie ca a Singurului Fiu venit de la Tatăl, plin de har și de adevăr… Căci noi toți am primit din plinătatea Lui, adică har după har. Fiindcă Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos.”
Trăim zile când se crede că adevărul și minciuna sunt noțiuni relative, adică „ce e adevăr pentru tine nu este și pentru mine, ce spui tu se contrazice total cu ce spun eu, dar pentru că amândoi credem în ceea ce afirmăm, înseamnă că amândoi avem dreptate, deci ambele afirmații sunt adevărate.” O astfel de mentalitate este bazată pe o minciună, pe convingerea falsă că nimic nu este absolut și că standardele sunt oscilante. Însă adevărul nu se schimbă de la o generație la alta sau de la o țară la alta, el rămâne același, fie că îl înțelegem sau nu, fie că îl acceptăm sau nu! Noi nu putem schimba, nu putem altera adevărul în funcție de sentimentele noastre, de vârsta pe care o avem, de cultura locului geografic în care trăim sau în funcție de experiențele personale. Adevărul este clar, luminos, fără niciun pic de confuzie. Chiar dacă avem nivele diferite de înțelegere a lucrurilor spirituale și putem avea, la un moment dat, unele interpretări, pentru că adevărul are o multitudine de fațete complexe și se descoperă treptat, totuși toate trebuie să aibă aceeași esență, să nu se contrazică ci să se armonizeze perfect între ele, conform Cuvântului lui Dumnezeu.
Adevărul, adică Isus Hristos, te ia dintr-un loc al minciunii și te așază într-un loc al adevăratei realități. Ioan 8.31,32: „Atunci Isus le-a zis iudeilor care crezuseră în El: ‒ Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, atunci sunteți într-adevăr ucenicii Mei. Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” În parabola semănătorului vedem că sunt patru tipuri de pământ, adică patru tipuri de inimi. Cuvântul viu și adevărat pe care îl auzi și îl primești înăuntrul tău ca pe o sămânță, îl crezi și îi dai voie să te schimbe, aduce în tine rodul vieții eterne. Aceasta este nașterea din nou despre care vorbește Isus cu Nicodim în Ioan cap.3, o naștere din Adevăr: „…tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat autoritatea să devină copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii pământești, nici din voia vreunui bărbat, ci din Dumnezeu.”
Cuvântul lui Dumnezeu, adică Sfânta Scriptură, este viu și lucrător, desparte sufletul de duh și judecă cele mai adânci motivații ale inimii, de aceea separă oamenii în funcție de reacția lor față de el. Această divizare nu e deloc plăcută și conflictul nu e ceva de dorit dar este un efect automat, tensiunea se creează de la sine pentru că ceea ce spune Dumnezeu prin Duhul Lui, vine direct împotriva sistemului de gândire omenesc. De asemenea, trebuie spus că niciun om nu a ajuns la revelația totală și niciun slujitor al lui Dumnezeu nu poate să spună că el cunoaște adevărul complet, decât dacă e plin de mândrie! Eu personal cred că adevărul nu este al meu sau al tău sau al unei anumite denominațiuni sau religii. Cred că Adevărul este unic și independent iar omul, indiferent cine este, trebuie să se supună Lui și să Îi recunoască suveranitatea. Însă principiile vitale necesare mântuirii nu sunt negociabile. Ele sunt ca o fundație sănătoasă eternă, chiar dacă ceea ce construiești deasupra poate fi, așa cum citim în 1 Corinteni cap.3, aur, argint și pietre scumpe sau paie, fân și trestie.
Să ne oprim puțin la adevărurile scripturale de bază! Ai vrea să-ți construiești o casă cu etaj, în care să locuiești permanent și în care să investești timpul, energia, banii, sentimentele tale, de fapt tot ce ai, ca să arate frumos, elegant, confortabil, cu gândul că toată viața vei trăi fericit în ea, dar să îți dai seama după mulți ani că ai zidit parterul și etajul pe o temelie putredă, care e gata să se distrugă în orice moment? Niciun om nu face o clădire înainte de a verifica foarte bine dacă terenul este solid pentru o fundație zdravănă, rezistentă pe termen lung. Oamenii sunt foarte atenți când e vorba de lucrurile pământești de care depinde bunăstarea lor dar în privința sufletului lor, a vieții de dincolo de moarte, mulți trăiesc pe principiul „crede și nu cerceta”, „dacă așa cred cei mai mulți însemnă că e adevărat” sau „dacă așa spune popa (pastorul, guru sau orice lider duhovnicesc) înseamnă că așa este!”.
Să luăm, deci, ca exemplu, doar două „pietre”, foarte puternice, din fundamentele Cuvântului lui Dumnezeu! Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede în Mine are viață veșnică.” (Ioan 6.47) Omul spune: „ca să fii mântuit trebuie să faci o mulțime de fapte bune ca să atârne în balanța lui Dumnezeu mai mult decât faptele rele.” Isus a spus: „…Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan 14.6). Omul spune: „Toate drumurile duc la Dumnezeu.” Aceste două tipuri de afirmații, pe care se poate clădi un întreg sistem de credințe, se anulează reciproc. Ele nu pot coexista împreună, ori e una, ori e cealaltă! Care este, pentru tine, cea adevărată?
Citim în Ioan 18.37 că Isus a spus: „Eu pentru aceasta M-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă de glasul Meu.”
Hristos a vorbit oamenilor specific, conform nivelului lor de percepție în așa fel încât ei să poată înțelege dar mesajul Lui a rămas întotdeauna același, fără compromisuri. Evangheliile relatează o mulțime de cazuri în care Isus, față în față cu oamenii, le-a vorbit prin înțelepciunea Duhului Sfânt. Dragostea Lui perfectă pentru ei nu a modificat nimic, le-a spus adevărul iubindu-i și i-a iubit spunându-le adevărul. Deși pare o contradicție și este de neînțeles pentru mintea omenească, dragostea și adevărul nu se exclud reciproc ci se armonizează perfect, iar un fiu de Dumnezeu poate să învețe cum să gestioneze anumite relații umane dificile. „Oare am devenit acum dușmanul vostru (doar) pentru că v-am spus adevărul?” îi întreabă Pavel pe Galateni în cap.4, vers.16, după ce, în cap.1, vers.10 își consolidează credincioșia față de ceea ce a primit direct de la Isus: „Încerc eu acum să-i conving pe oameni sau pe Dumnezeu? Sau încerc eu să plac oamenilor? Dacă aș mai încerca să plac oamenilor, n-aș fi un slujitor al lui Cristos!”
Apostolul Ioan spune ucenicilor în cap.2, vers.21: „Nu v-am scris fiindcă nu cunoașteți adevărul, ci pentru că-l cunoașteți și pentru că din adevăr nu iese nicio minciună.”
Duhul Sfânt, numit Duhul adevărului (Ioan 16.13 și 1 Ioan 5.6), conduce pe cei ce Îl acceptă, în tot adevărul. Cunoașterea este progresivă, prin revelații directe și personale, pentru că oamenii care sunt regenerați în duhul lor descoperă inima Tatălui Dumnezeu din glorie în glorie „…datorită adevărului care rămâne în noi și care va fi cu noi pe vecie” (2 Ioan 1.2)
1 Ioan 5.20: „… știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere ca să-L cunoaștem pe Cel Adevărat. Și noi suntem în Cel Adevărat, în Fiul Său, Isus Cristos. El este adevăratul Dumnezeu și viața veșnică.” Amin.
