Postări similare
Și-a plănuit moartea, pentru ea și fiul ei, cu o luciditate înfiorătoare: „… strâng acum două bucăți de lemn, apoi mă voi întoarce acasă și voi pregăti pâine pentru mine și pentru fiul meu, ca să mâncăm; după aceea vom muri“(1 Împărați 17.12). O văduvă anonimă, fără niciun sprijin, cu un fiu care nu o putea ajuta, atât de săracă încât moartea îi rămăsese singura scăpare. Scriptura nu ne spune de cât timp îi murise soțul; ce știm e că ducea singură toate greutățile, și ajunsese, în inima ei, la capăt. În acest punct limită, Dumnezeul lui Israel îl trimite la ea pe Ilie, care îi cere apă și pâine: „… mai întâi fă din ceea ce ai o turtă mică pentru mine și adu-mi-o. După aceea vei face și pentru tine și pentru fiul tău, căci așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Făina din ulcior nu se va termina, iar uleiul din vas nu se va împuțina, până în ziua în care va da Domnul ploaie pe fața pământului“. Ea s-a dus și a făcut după cuvântul lui Ilie. Și astfel ea, Ilie și familia ei au avut de mâncare în fiecare zi. Făina din ulcior nu s-a terminat și uleiul din vas nu s-a împuținat, după Cuvântul Domnului rostit prin Ilie.”(1 Împărați 17. 13-16)
Vers.15 ne spune că „ea s-a dus și a făcut după cuvântul lui Ilie”. S-a supus complet, deși la început nu a înțeles de ce trebuie să îi dea lui Ilie tot ce avea. Pe vremea Vechiului Testament, Dumnezeu vorbea prin prooroci, împărați și preoți. Ilie era un profet, deci această văduvă s-a supus indirect Legii lui Dumnezeu și, astfel, a fost răsplătită cu binecuvântare. Și totuși, fiul ei a murit! Ascultarea a fost perfectă, omul lui Dumnezeu era acolo, și totuși fiul ei s-a îmbolnăvit grav și a murit! „Atunci ea i-a zis lui Ilie: ‒ Ce ai împotriva mea, om al lui Dumnezeu? Ai venit aici să-mi amintești nelegiuirea mea și să aduci moartea fiului meu?”(vers.18). Înainte, ea nu fusese conștientă de acest lucru, pentru că nu era israelită, dar prezența lui Ilie, implicit a lui Dumnezeu, în casa ei, a trezit în ea o conștiință a păcatului. Iată că ascultarea de porunci nu era suficientă și văduva a înțeles că păcatul ei era încă viu în ochii lui Dumnezeu. Ilie ia fiul mort din brațele mamei și Îl întreabă pe Dumnezeu de ce s-a întâmplat acest lucru, pentru că nici el nu înțelegea! Ca om al celor 10 porunci, pentru el lucrurile erau matematic de clare: dacă asculți de Dumnezeu, ești binecuvântat, dacă nu-L asculți, mori, deci nu primești de la El nimic gratuit, totul este condiționat de supunerea ta! Dumnezeu nu răspunde întrebării lui Ilie, nu îi dă nicio explicație, dar îi ascultă rugăciunea și învie copilul. Cu adevărat, era ceva mult mai mult; se prevestea harul nemeritat care urma să vină prin Hristos. Văduva înțelesese cine era Ilie, îi recunoaștea autoritatea și puterea, dar când și-a văzut fiul înviat „Femeia i-a zis lui Ilie: ‒ Acum știu că ești un om al lui Dumnezeu, iar Cuvântul Domnului este adevăr în gura ta!”(vers. 24). Pentru ea, Ilie fusese cineva distant și aspru, din cuvintele ei vedem că îi era frică de el, ca de unul care îi este împotrivă și tot timpul pregătit să îi pedepsească neascultarea. Deși primea hrană supranaturală, ea avea o cunoaștere sărăcăcioasă și palidă a lui Dumnezeu. Dar învierea fiului ei, o minune atât de personală, împlinită fără ca ea să se mai supună vreunei cerințe, un miracol care îi asigura viitorul și odihna în suflet, care o încredința că nu va mai fi singură niciodată, a făcut-o să spună „acum știu”. Cu adevărat Dumnezeu era Cineva de aproape, Căruia îi păsa de ea, o iubea dincolo de obediența ei și de aceea a ascultat cererea lui Ilie. Fiul ei era mult mai mult decât făina și uleiul care nu se mai terminau! Poate s-a gândit că va veni ziua când Ilie va pleca din casa ei și atunci va mai rămâne binecuvântarea!? Dacă prezența lui Dumnezeu pleacă, ce mai poate să rămână, în afară de moarte!? Dar acum, cu fiul înviat, ea știe sigur lucrul cel mai important: chiar și după ce va pleca Ilie, Dumnezeu va rămâne acolo, cu ea, prezența Lui fiind Sursa inepuizabilă a tot ce avea nevoie. Iar dacă vor veni momente de îndoială, va fi de-ajuns să își privească fiul și să își amintească ceea ce El a făcut pentru ea ca o favoare nemeritată, ca un dar neprețuit. Mâncarea supranaturală era pieritoare, se consuma în fiecare zi, dar fiul înviat a rămas o prezență vie, continuă.
Câteva sute de ani mai târziu, într-o cetate numită Nain, o altă văduvă trecea printr-o situație de durere extremă: își conducea la mormânt singurul ei fiu. Dar Isus, Domnul Vieții, este Cel ce strică înmormântările! „ El a văzut-o, I-a fost milă de ea și i-a zis: „Nu mai plânge!” Apoi S-a apropiat și s-a atins de sicriu; iar cei care îl duceau, s-au oprit. El a zis: „Tinere, cu tine vorbesc: ridică-te!” Cel care fusese mort, s-a ridicat și a început să vorbească. Iar Isus l-a dat înapoi mamei lui.” (Luca 7.13-15) „…L-a dat înapoi mamei lui”! Ce I-a dat această femeie lui Isus pentru ca El să fie obligat să îi „dea înapoi”? Totul a fost un act foarte intens de har pur! Ceea ce inițial fusese o adunare de jale, mâhnire și disperare, s-a transformat în sărbătoare, încredere și multă bucurie! Asta face Domnul Isus Hristos atunci când intervine în viața unui om! El spune prin profetul Isaia, cap.61, vers.2 și 3: „(Dumnezeu) M-a trimis… să consolez pe toți cei care jelesc, să le ofer coroană în loc de cenușă celor care plâng în Sion și uleiul bucuriei în locul lamentărilor. Am fost trimis să dau haina laudei în locul spiritului tristeții.” Așa este Dumnezeu Tatăl nostru: milos, purtător de grijă, dătător de viață și nu de moarte, generos în a dărui lucruri bune oamenilor, în a răspunde cu îndurare la nevoile lor!
Văduva din Sarepta a crezut că i-a dat lui Dumnezeu tot ce avea și a fost răsplătită pentru asta, dar de fapt, El este Cel ce i-a dat ei totul, prin Hristosul înviat. Ioan 3.16-18 : „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Cel ce crede în El nu este judecat; însă cel ce nu crede a și fost judecat, pentru că nu a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” Amin.
