Procesul de reînnoire al minții

de | 7 februarie 2021 | 1 comentariu

În Romani 12:1-2 ni se spune următorul lucru:

Romani 12:1–2 (NTR & BTF2015)

1 De aceea vă îndemn, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să prezentați trupurile voastre ca un sacrificiu viu, sfânt, și plăcut lui Dumnezeu. Aceasta este slujirea voastră acceptabilă.

2 Și nu vă conformați acestei lumi; ci fiți transformați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi (confirma) care este voia lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită.

Versetul 2 spune să nu ne conformăm acestei lumi. Cuvântul „conformat” înseamnă „a fi turnat într-o matriță”. Cu alte cuvinte, există și va exista mereu presiune din partea lumii, a diavolului, a necredincioșilor și a circumstanțelor pentru a te face să te conformezi lor. Nu poți trece prin viață fără a fi presat și topit într-un fel sau altul, dar tu poți alege în ce matriță să te încadrezi. Nu trebuie să ai amărăciune cum are lumea, și nici nu trebuie să experimentezi înfrângerea pe care ți-o oferă această lume. Nu te conforma și nu te lăsa turnat(ă) în matrița acestei lumi, ci fii transformat(ă).

Cuvântul „transformat” în greacă este metamorphoo, de unde avem cuvântul „metamorfoză”, care înseamnă transformarea unui vierme dintr-un cocon într-un fluture. Dacă dorești acest fel de transformare în care ești schimbat(ă) în sfera ta fizică și emoțională, dintr-o persoană răutăcioasă și supărătoare într-una iubitoare și veselă, dintr-o persoană bolnavă într-una vindecată, dintr-o persoană învinsă în persoana victorioasă care Dumnezeu vrea să fii, atunci trebuie să îți reînnoiești mintea. Duhul tău este perfect după cum știm deja. Trupul merge din inerție cu valul și se alătură și el călătoriei. Dar ceea ce gândești cu mintea ta determină dacă experimentezi viața lui Dumnezeu sau moartea și înfrângerea în tărâmul natural. Reînnoirea minții tale schimbă toate acestea. Ea produce transformarea ta și acea transformare aprobă și confirmă voia bună, plăcută și perfectă a lui Dumnezeu in viața ta. Cum se întâmplă acest lucru? Voia bună, plăcută și perfectă a lui Dumnezeu pentru tine – revelată în Evanghelie – este ca tu să ai viață din abundență, pace, bucurie, sănătate, prosperitate și victorie asupra păcatului. Toate aceste lucruri, care reprezintă voia lui Dumnezeu pentru tine, sunt deja prezente în duhul tău născut din nou. În momentul în care începi să fii transformat(ă) în afară și atunci când ceea ce este înăuntrul tău devine vizibil în afară, tu demonstrezi lumii că ceea ce Dumnezeu a spus despre tine și că ceea ce Dumnezeu a pus în duhul tău este adevărat și real. Transformarea ta certifică și confirmă ceea ce Dumnezeu deja a realizat în tine.

Verbul ”a deosebi” sau ”a discerne” din Romani 12:2 vine de la cuvântul grecesc dokimazo, care înseamnă ”a aproba ceva sau pe cineva, a-ți da consimțământul, a examina sau testa ceva sau pe cineva și a dovedi că e de încredere, a determina, a certifica, sau a confirma” (Dicționarul teologic al Noului Testament, de Kittle and Friedrich Gerhard and Geoffrey William Bromiley). Exact același cuvânt grecesc este folosit și în 1 Corinteni 16:3, unde apostolul Pavel spune:

1 Corinteni 16:3 (BTF2015)

3 Și când voi veni, pe cei care îi veți aproba (sau îi veți considera vrednici) prin epistole, pe aceștia îi voi trimite să ducă darul vostru la Ierusalim.

Pavel spune că va trimite darurile corintenilor la Ierusalim prin oameni care au fost testați de biserica din Corint și confirmați ca fiind demni de încredere să ducă asemenea daruri. Acum, întorcându-ne la Romani 12:1-2, toate traducerile Bibliei în limba română (Cornilescu, NTR, BTF2015) au tradus cuvântul grecesc dokimazo cu verbele ”a deosebi, a discerne, sau a înțelege”. Traducerea literală Cornilescu a Bibliei din anul 1931 în limba română este singura care a folosit verbul ”a încerca, a testa”. Verbele ”a deosebi” sau ”a discerne” în limba română sunt definite ca și ”a distinge, a detecta, a percepe, a înțelege, sau a realiza”, creând următoarea conotație în mintea ta atunci când citești Romani 12:2: ”că prin reînnoirea minții tale cu legile morale ale lui Dumnezeu din Biblie în mod regulat, vei învăța să deosebești binele și răul sau ceea ce îi place și nu îi place lui Dumnezeu, care reprezintă de fapt voia bună, plăcută, și perfectă a lui Dumnezeu”. Este oare această interpretare corectă? După cum am învățat deja, mintea noastră nu are nevoie de împrospătări suplimentare ale legilor morale ale lui Dumnezeu (adică cele zece porunci în mare), pentru că conștiința noastră știe deja binele și răul foarte bine și ni le aduce aminte în mod regulat, fie că ne place sau nu. De asemenea, după cum voi explica mai în detaliu puțin mai târziu, reînnoirea minții nu constă în a ne uita în mod continuu în Legea lui Moise pentru a ne vedea defectele și păcatele și apoi a încerca să ne îmbunătățim pe noi înșine din punct de vedere moral. De aceea, traducerea cuvântului grecesc dokimazo ca și ”a confirma sau a certifica” din traducerile mai literale ale Bibliei în limba engleză (KJV, NKJV, NASB, LEB) este mult mai precisă, pentru că ilustrează în mod corect procesul de reînnoire al minții ca fiind asimilarea unei noi identități, și nu doar o perfecționare morală a vechii persoane. Prin transformarea care rezultă din înlocuirea identității tale cu cea a lui Cristos, tu poți confirma voia lui Dumnezeu, care nu e doar moralitate, ci neprihănire, viață și putere în toate aspectele vieții tale.

Cum îți reînnoiești mintea? Prin Cuvântul lui Dumnezeu care îți spune ce este adevărat din punct de vedere spiritual și îți oferă o nouă gândire. Apoi tu trebuie să te conformezi cu ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu are de spus cu privire la tine.

Faptele Apostolilor 20:32 (BTF2015)

32 Și acum fraților, vă încredințez lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său, care este în stare să vă edifice și să vă dea o moștenire printre toți cei sfințiți.

Apostolul Pavel spune căci Cuvântul harului Său este capabil să te edifice și să îți dea o moștenire; te ajută să intri în posesia acesteia. Cuvântul lui Dumnezeu sau Cuvântul harului Său este manualul de instrucțiuni de funcționare al noii creații. Noul Testament conține majoritatea acestor instrucțiuni și principii referitoare la noua creație și la neprihănirea lui Dumnezeu, însă Vechiul Testament conține și el asemenea instrucțiuni, deoarece Legea și profeții au salutat de departe harul care urma să vină la noi. Permite-mi să mai împărtășesc și alte câteva Scripturi care vor aduce și mai multă claritate asupra a ceea ce s-a întâmplat în tine. Acestea vor ilustra adevărurile despre schimbarea care a avut loc în duhul tău. În Efeseni 4:17 scrie:

Ephesians 4:17 (BTF2015)

17 De aceea spun aceasta și aduc mărturie în Domnul, ca voi de acum înainte să nu umblați cum umblă celelalte neamuri, în deșertăciunea minții lor.

Cuvântul „neamuri” aici se referă la cei care nu sunt evrei. În acel context, Pavel se referea la oameni care nu erau în legământ cu Dumnezeu. Modul în care poate ar exprima el același lucru astăzi ar fi cam așa: „Nu umblați ca niște persoane rătăcite și ca niște persoane care nu au o relație cu Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, nu îți lăsa pur și simplu mintea să fie controlată și dominată de lucrurile fizice carnale. Dacă nu începi să gândești spiritual și să ai o minte spirituală în loc de o minte carnală, atunci vei opri curgerea vieții lui Dumnezeu prin tine. Un pasaj care reflectă bine acest lucru este Romani 8:6 unde spune:

Romani 8:6 (BTF2015)

6 Fiindcă a gândi carnal este moarte; dar a gândi spiritual este viață și pace.

Gândirea carnală nu înseamnă neapărat o gândire păcătoasă. Desigur, este adevărat că tot păcatul este carnal, dar nu toată carnalitatea este păcat. Cuvântul „carnal” înseamnă literalmente „tot ce percepi prin cele cinci simțuri”. Cu alte cuvinte, nu îți lăsa mintea să fie dominată doar de ceea ce poți vedea, gusta, auzi, mirosi și simți. Tu poți percepe și realități care sunt dincolo de simțuri, pe măsură ce sufletul tău crede Cuvântul lui Dumnezeu. La nivel natural, tu deja poți crede lucruri pe care nu le vezi cu ochiul liber. De exemplu, am ajuns să ne dăm seama că există germeni invisibili peste tot în jurul nostru, care pot fi văzuți doar la microscop. Din această cauză, ne spălăm pe mâini chiar dacă nu vedem cu ochiul liber acei germeni microscopici. De asemenea, avem curentul electric, unde radio, semnale de televiziune, rețele wireless de internet și tranzacții bancare peste tot în jurul nostru chiar acum, fie că ne aflăm în mașină sau acasă. Nu vedem toate acestea cu ochiul liber, dar le vedem efectele în viețile noastre de zi cu zi și beneficiem de pe urma lor. Am ajuns să realizăm că există lucruri pe care nu le putem vedea, gusta, auzi, mirosi sau simți, dar ele sunt la fel de reale. Și aici vorbim doar de dimensiunea fizică și naturală, însă dacă trecem la tărâmul spiritual, există o întreagă lume spirituală reală în jurul nostru. În Efeseni, Biblia numește această lume spirituală locurile cerești. Mai mult decât atât, există și anumite realități spirituale în tine, în duhul tău născut din nou. Mă refer aici la acea parte spirituală a ta pe care nu o poți percepe prin simțurile tale, dar o poți crede pe măsură ce o descoperi în Cuvântul lui Dumnezeu. Începe să îți folosești mintea după cum Cuvântul lui Dumnezeu te instruiește, și nu ca neamurile, fiind controlat doar de fire, pentru că dacă ai o minte carnală, adică dominată de simțuri, aceasta este moarte. Însă a gândi spiritual este viață și pace. Versetul din Romani 8:6 pe care tocmai l-am citit nu a spus că gândirea spirituală tinde spre viață și pace sau că te ajută cumva să fii propulsat în acea direcție. Nu, ci a spus că gândirea spirituală este viață și pace. În alte cuvinte, ai putea să pui aceste afirmații și sub formă de formulă matematică: gândirea spirituală este egală cu viață plus pace, în timp ce gândirea carnală este egală cu moartea. Nu este vorba aici doar despre moartea fizică finală a trupului tău, deși aceasta este inclusă, ci și de de moartea lentă a depresiei, a tristeții emoționale, a singurătății, a plictiselii, a necredinței, a deznădejdii, a amărăciunii, a mâniei, a lipsei de orice fel, a sărăciei și a bolii, care în final te vor duce în mormânt uneori mai devreme decât ar trebui. Gândirea carnală produce moarte. Punct!

Ce este gândirea spirituală? Să mergem la Ioan 6:63 unde scrie:

Ioan 6:63 (BTF2015)

63 Duhul este cel care dă viață; carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le spun eu, sunt duh și sunt viață.

Gândirea spirituală înseamnă gândirea Cuvântului. Dacă ești dominat(ă) de ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu are de spus în loc de ceea ce simțurile tale fizice îți spun, atunci ai o minte spirituală și ea va produce numai viață și pace. Un alt pasaj care vorbește despre același lucru este Isaia 26:3, unde scrie:

Isaia 26:3 (BTF2015)

3 Tu îl vei ține în desăvârșită pace, pe cel a cărui minte este fixată asupra Ta, pentru că el se încrede în Tine.

Observă din nou aici cum Cuvântul asociază pacea cu modul în care gândești. Dacă nu ai pace, poți spune tu că este din cauza unor anumite circumstanțe sau din cauza a ceea ce ți-a făcut o altă persoană, însă nu aceea este problema ta cu adevărat. Problema este că tu ai permis minții tale să fie dominată de ceea ce poți vedea, gusta, auzi, mirosi și simți. Dacă îți menții mintea concentrată asupra lui Dumnezeu, indiferent de circumstanțele fizice din jurul tău, El te va ține în pace perfectă (Isaia 26:3). Duhul tău este întotdeauna în pace perfectă. Dar dacă mintea ta se concentrează pe problemele tale, dacă te uiți la ele și te gândești la potențialele consecințe negative ce ar putea decurge din acele probleme și la ceea ce au pățit alți oameni în situații similare, atunci chiar dacă tu ai pacea perfectă a lui Dumnezeu în duhul tău, nu o vei experimenta în sufletul tău. Nu pentru că nu este acolo în duhul tău, ci pentru că tu nu ai eliberat-o; tu nu ai adus-o la suprafață din duhul tău și apoi să o impui emoțiilor tale. Acea supapă despre care vorbeam mai devreme este închisă și viața care este în duhul tău nu curge în exterior. Să ne întoarcem pentru un scurt moment la Efeseni 4:17 și să citim și versetul 18:

Efeseni 4:17–18 (BTF2015)

17 De aceea spun aceasta și aduc mărturie în Domnul, ca voi de acum înainte să nu umblați cum umblă celelalte neamuri, în deșertăciunea minții lor,

18 Având înțelegerea întunecată, fiind înstrăinați de viața lui Dumnezeu prin ignoranța care este în ei, din cauza orbirii inimii lor.

Versetul 18 vorbește despre cum capacitatea noastră de a înțelege lucrurile poate fi întunecată dacă trăim ca niște oameni obișnuiți. Aceasta se referă din nou la mintea noastră. Dacă nu îți folosești mintea pentru a studia Cuvântul lui Dumnezeu și dacă nu îți reînoiești mintea, atunci ea va gravita automat în jurul a ceea ce poți vedea, gusta, auzi, mirosi și simți și acest lucru îți va întuneca înțelegerea. Permite-mi să subliniez importanța ”înțelegerii” sau a perceperii lucrurilor și în felul următor: știm cu toții căci cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu este esențială și că trebuie să o ai. Însă, tu ai nevoie și de înțelegerea în mod corect a acelor cunoștințe și de aplicarea lor în viața de zi cu zi prin diferite asocieri și conexiuni. Înțelegerea înseamnă personalizarea cunoștințelor. Cu alte cuvinte, cunoașterea este ca și cum ai lua mâncare și ai pune-o în gură. Acesta e primul pas. Dar apoi, trebuie să și înghiți acea mâncare și trupul tău trebuie să înceapă să o digere înainte ca toți nutrienții și beneficiile existente în acea mâncare să înceapă să fie eliberate în trupul tău. Cunoașterea lui Dumnezeu este importantă, însă ea își atinge potențialul doar dacă o poți înțelege cum trebuie și dacă poți să eliberezi viața care se află în ea. Și acest verset spune că dacă umbli și trăiești ca neamurile sau ca oamenii rătăciți, tu nu vezi adevărurile spirituale, ci ești dominat doar de gândirea ta carnală și tot ceea ce obții ca rezultat este moartea.

Versetul 18 continuă și spune că te înstrăinezi de viața lui Dumnezeu atunci când trăirea ta este dominată de lumea fizică. Cu alte cuvinte, viața lui Dumnezeu este încă acolo, dar tu ești înstrăinat(ă) și separat(ă) de ea, din cauza ignoranței tale, din nou referindu-se la minte și la modul în care gândește ea. Dacă lucrurile fizice și naturale te domină în loc de adevărurile spirituale și supranaturale, tu te înstrăinezi de viața lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că îți pierzi mântuirea veșnică, dar nu beneficiezi de viața lui Dumnezeu aici pe pământ. Și aceasta se întâmplă din nefericire cu majoritatea dintre noi, din cauză că nu gândim așa cum gândește Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Ați fost vindecați prin rănile lui Isus” (1 Petru 2:24), iar noi ne uităm în oglindă și spunem: „Oare am cancer? Umflătura aceasta arată ca o tumoare”. Când nu vedem vindecarea și încă simțim durere din cauza unei boli sau dacă suntem epuizați emoțional și plini de frică din cauza acelei boli, atunci spunem ceva de genul: „Ei bine, Dumnezeu spune că am fost vindecat(ă), dar nu sunt; m-am uitat în oglindă și pur și simplu nu sunt vindecat(ă)”. Așa că începem să gândim carnal și adoptăm manifestarea fizică actuală a realității noastre prin vorbele pe care le vorbim și care sunt contrare Cuvântului, fiind astfel dominați de cele cinci simțuri. Din această cauză, ceea ce este fizic își va continua cursul chiar dacă noi avem în noi viața lui Dumnezeu și puterea învierii. Viața lui Dumnezeu nu se va manifesta în circumstanța noastră fizică. Dacă dorim ca lucrurile să se schimbe, chiar dacă încă simțim durerea și simptomele bolii (oricare ar fi ea – cancer, diabet, diverși viruși, etc.), în mijlocul ei și de preferat înaintea ca ea să apară, noi trebuie să lucrăm la nivelul nostru de convingere cu privire la ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune despre vindecare, prin a continua să ne reînnoim mintea cu acel Cuvânt, prin a continua să îl credem și să îl spunem cu gura noastră, până când îl facem să funcționeze și vedem rezultatele vindecării sau ale recuperării fizice manifestându-se în tărâmul fizic. Acesta e modul prin care punem la lucru salvarea noastră (conform cu Filipeni 2:12) și o aducem în afară din spiritul nostru interior înspre sufletul și trupul nostru, convertind o realitate spirituală invisibilă într-o realitate fizică vizibilă. În primul rând, ne schimbăm gândirea noastră dintr-una carnală într-una spirituală, prin alinierea ei la Cuvântul lui Dumnezeu, și acest lucru ia timp. Nu se întâmplă peste noapte. Schimbarea convingerilor noastre din a fi bazate pe cele cinci simțuri vizibile în a fi bazate pe realitățile invizibile spirituale ia timp, efort, intenționalitate, repetiție și perseverență. Însă încet încet, vom începe să schimbăm macazul, să gândim spiritual și apoi să adoptăm realitatea spirituală care ar trebui să se manifeste în tărâmul fizic prin cuvintele pe care le vorbim, care vor fi de această dată aliniate la Cuvântul lui Dumnezeu și dominate de El.

Să luăm un alt domeniu din viața noastră și să vedem cum funcționează reînnoirea minții. Dumnezeu spune în Cuvântul Său: ”Prin sărăcia lui Isus, tu ai fost făcut bogat(ă)” (2 Corinteni 8:9) și ”Tu ar trebui să ai destul din toate lucrurile și în orice vreme” (2 Corinteni 9:8) și ”Tu ar trebui să prosperi în toate lucrurile și să fii în sănătate” (3 Ioan 1:2) și ”Tu nu vei duce lipsă de nimic și nici nu vei dori nimic care să nu poți avea pentru că Domnul este Păstorul tău” (Psalm 23:1) și ”Tu prosperi în tot ceea ce faci” (Psalm 1:3), iar noi ne uităm la facturile și la datoriile noastre și spunem ceva de genul: ”Din nou am rămas în urmă cu plățile și nu pot să plătesc la timp facturile; probabil voi fi o persoană săracă toată viața mea; în starea actuală și cu serviciul meu actual, nu voi reuși niciodată să am destul ca să plătesc toate datoriile și împrumuturile, să am o casă nu mai zic, și apoi să mai am și în plus să mă bucur în vacanțe sau să ajut pe alții; Dumnezeu o fi spus El că am fost făcut bogat(ă) și prosper(ă), dar uită-te la mine, abia pot face față de la salariu la salariu”. Atât timp cât continuăm să gândim carnal în acel domeniu și adoptăm situația financiară precară actuală prin cuvintele pe care le vorbim, care sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu, sărăcia și lipsa își vor continua cursul, chiar dacă noi avem toată prosperitatea și viața lui Dumnezeu în interiorul nostru. Acea viață nu se va manifesta în finanțele noastre. Pe lângă aceasta, o mare majoritate a creștinilor din ziua de azi cred că sărăcia e voia lui Dumnezeu pentru ei și ridică sărăcia și lipsa la rang de virtute, deși Dumnezeu nu a spus și nici nu a sugerat acest lucru nicăieri în Biblie. Evanghelia lui Cristos nu este o evanghelie a sărăciei și lipsei, ci a prosperității și binecuvântării. Numai poveștile lui Ion Creangă și ale altor scriitori ne-au învățat că sărăcia e ceva nobil și smerit. Dacă sperăm ca vreodată situația noastră financiară să se schimbe în mai bine, noi trebuie să începem să ne aliniem gândirea noastră, convingerile și vorbirea la ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune despre finanțele noastre și nu ceea ce spune folclorul românesc sau alți oameni.

Dar ce să mai spunem despre dependențe și comportamente păcătoase repetate ca băutul, drogurile, imoralitatea sexuală de orice natură, bârfa, excesele de mânie sau mâncatul excesiv? Același lucru se aplică. Dumnezeu spune: ”Nici o ispită nu v-a luat pe dinainte care să nu fie comună omului și Eu niciodată nu voi permite ca tu să fii ispitit(ă) peste măsură, dincolo de ceea ce tu poți suporta” (1 Corinteni 10:13) și ”Păcatul nu va domni asupra ta pentru ca tu ești sub har” (Romani 6:14) și ”Tu ești mort față de păcat” (Romani 6:11) și ”Tu ai primit un duh de înfrânare și de auto-control” (2 Timotei 1:7), iar noi ne uităm la poftele și impulsurile noastre și spunem ceva de genul: ”Dumnezeu zice El că sunt mort față de păcat, dar nu e chiar așa; spune El că duhul meu are înfrânare și auto-disciplină, dar eu tot încă pot simți tentațiile într-un mod așa de puternic că nu știu dacă voi putea fi vreodată liber(ă) de asta; am încercat tot ce am știut și deși îmi doresc să scap de dependența mea atât de mult, pur și simplu nu pot să o fac”. Dacă ne dorim libertate de astfel de comportamente, atunci chiar în mijlocul acelor ispite și preferabil și înainte de a ajunge în ispite, noi trebuie să continuăm să credem și să spunem ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune, ignorând presiunile tentațiilor pe care le simțim, exact cum am face cu o boală atunci când încă îi simțim simptomele. Acesta e modul în care vom reuși să ne eliberăm de acele probleme în sufletul, mintea și sentimentele noastre. În acest fel, puterea de auto-control din interior va intra în acțiune în afară și va rezulta în libertatea noastră.

Ce spune Biblia despre mântuirea noastră de la iad? Dumnezeu spune: ”Prin har ați fost mântuiți prin credință” (Efeseni 2:8). În acest domeniu, cei mai mulți credincioși sunt puternici și cred dincolo de orice îndoială că ei vor merge în cer după moarte, chiar dacă nu au văzut niciodată cerul sau iadul. Acesta este un lucru bun și noi ar trebui să transferăm același fel de convingere și de credință în toate celelalte domenii despre care tocmai am vorbit, pentru că dacă, de exemplu, nu reușim să facem vindecarea să funcționeze prin credință aici pe pământ, ce ne face să credem că mântuirea noastră de la iad este reală sau că cerul este real?  Până la urmă, nu avem nici o dovadă fizică a existenței iadului și atât mântuirea de la iad cât și vindecarea fizică au fost amândouă incluse în jertfa lui Isus și în același Cuvânt al lui Dumnezeu. Același lucru se aplică și pentru sfințire și prosperitate, ca la vindecare. Dacă toate aceste lucruri sunt în Cuvântul lui Dumnezeu și lucrează după același principiu, atunci dacă unul e adevărat și real, toate celelalte ar trebui să fie adevărate și reale și să se manifeste în viața noastră, nu-i așa? Dacă mântuirea de la iad este reală și dacă cerul este real, atunci și sfințirea, și vindecarea, și prosperitatea, și învierea morților, și înfrânarea, și pacea, și bucuria, toate sunt reale și adevărate. De ce oare ne este așa de ușor să credem Cuvântul lui Dumnezeu despre cer, dar nu chiar așa de ușor când vine vorba să credem același Cuvânt al lui Dumnezeu cu privire la viața noastră de aici pe pământ? V-ați întrebat vreodată acest lucru? Eu mereu fac paralela aceasta pentru că mă ajută să mă întorc mereu la simplitatea credinței în toate domeniile. Am ajuns să cred că sunt cel puțin două motive în spatele acestui fenomen: (1) când vine vorba de mântuirea de la iad, nu trebuie să demonstrăm nimic acum și nici nu suntem puși față în față cu nevoia de a vedea manifestarea acelei salvări într-un mod palpabil acum, pentru că cerul este în viitor, după moarte; (2) când vine vorba de mântuirea de la iad, nu prea avem altă opțiune dacă salvarea de la iad nu este reală și cerul nu este real, așa că ne aruncăm în acea credință cu tot ceea ce avem și suntem, deși nu avem nici o dovadă empirică că Dumnezeu există, sau că cerul și iadul ar fi reale. Exact în același fel ar trebui să credem și pentru vindecare, prosperitate, și libertate de dependențe. Însă, atunci când vine vorba de aceste lucruri, suntem confruntați cu nevoia de a vedea dovada manifestării acum, și de multe ori acea dovadă nu este vizibilă imediat, datorită poate lipsei de revelație sau a lipsei de înțelegere a drepturilor noii creații și a felului cum funcționează credința. În plus, de cele mai multe ori avem așa de multe alte opțiuni. Când vine vorba de sfințire, putem mereu apela la eforturile noastre și la moralitate. Când vine vorba de prosperitate, putem oricând să ne apucăm de ceva și ne ridicăm prin propriile puteri. Când vine vorba de boală, avem acces la atâtea spitale, diagnostice și remedii. Poate din acest motiv este mai dificil să credem pentru aceste lucruri de aici pe pământ decât pentru cer. Poate de aceea în alte țări, mult mai multe vindecări divine se întâmplă, pentru că acei oameni nu au altă opțiune și nu au acces poate la spitale și medicină modernă. Ei fie cred Cuvântul lui Dumnezeu pentru vindecare sau mor. Aceasta nu înseamnă că medicina este rea și că ar trebui să o înlăturăm complet, pentru că ea urmărește același scop bun de vindecare, însă este limitată, și din această cauză uneori ne face mai mult rău decât bine pentru că ne secătuiește de toată credința în supranatural, prin rapoartele ei negative și limitate natural. Romani 8:32 spune:

Romani 8:32 (BTF2015)

32 El care nu a cruțat pe propriul său Fiu, ci L-a predat pentru noi toți, cum nu ne va dărui de asemenea toate lucrurile cu El?

Din moment ce Dumnezeu nu Și-a cruțat cea mai prețioasă posesiune a Lui – pe singurul Lui Fiu, Isus Cristos – ci L-a sacrificat pentru noi, de ce nu ar dori El să ne dea gratis toate celelalte lucruri ca vindecare, prosperitate, pace, bucurie și sfințire? Să nu uităm faptul că El ne-a dat și cealaltă mai prețioasă posesiune a Lui – Duhul Sfânt. Sunt oare vindecarea și prosperitatea mult mai prețioase pentru Dumnezeu decât Isus Cristos și Duhul Sfânt? Din moment ce Dumnezeu a fost capabil să ne salveze de la iad și să recreeze complet duhul nostru la momentul mântuirii într-o clipă printr-o simplă rugăciune a noastră cu credință, oare necesită vindecarea și prosperitatea mai multă putere decât a fost exercitată la momentul salvării? Desigur că nu! Credința noastră în mântuirea de la iad ar trebui să întărească credința în toate celelalte lucruri, până când le vedem manifestate în tărâmul nostru fizic. O dată ce le vedem manifestate, atunci credința noastră atât în salvarea viitoare de la iad cât și în salvarea noastră prezentă din boală, sărăcie și dependențe va fi întărită. Următoarea dată când ne vom confrunta cu un alt uriaș al bolii sau presiunii financiare, ne va fi mult mai ușor să îl înfrângem datorită credinței pe care am acumulat-o în urma ultimei noastre experiențe negative pe care am învins-o și nu doar am îndurat-o.

Majoritatea oamenilor permit sentimentelor să îi conducă. Sentimentele ar trebui să fie precum cabina unui tren. Ele există, dar nu ar trebui să fie motorul trenului; ar trebui mai degrabă să urmeze motorul. Sentimentele ar trebui să urmeze modul în care gândești. Pentru majoritatea dintre noi, sentimentele au devenit motorul care ne conduce în loc să le conducem noi prin motorul gândirii evlavioase.

 

Ascultă / Vizionează / Descarcă

Puteți asculta mesajul audio al acestui articol, puteți urmări mesajul video sau îl puteți descărca în diferite formate (mp3 / mp4 / pdf) de pe următorul link:

Procesul de reînnoire al minții

0 0 vot
Article Rating
Abonează-te
Informează-mă cu privire la
guest
0 Comments
Păreri inline
Vizualizează toate comentariile
0
Ne-ar place să știm gândurile tale, te rugăm să comentezi.x
()
x
Noi folosim cookies pentru a îți oferi cea mai bună experiență posibilă pe site-ul nostru. Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord să folosești cookie-urile noastre.
Accept
Resping
Politică de confidențialitate