Cum să îi fii plăcut(ă) lui Dumnezeu

de | 17 mai 2020 | 1 comentariu

Introducere

Aș dori să încep acest articol cu ​​o întrebare: „Câți dintre voi doriți să-i fiți plăcuți lui Dumnezeu mai mult decât orice?„ Majoritatea creștinilor, dacă nu toți, ar răspunde probabil pozitiv la această întrebare. Acum, haideți să vă mai pun o altă întrebare la care doresc să vă invit să gândiți pe parcursul acestui articol: „Câți dintre voi îi sunteți deja cu adevărat plăcuți lui Dumnezeu?„ Numărul de răspunsuri afirmative la această a doua întrebare s-ar putea să nu fie la fel de mare ca la prima. Acest lucru prezintă o problemă majoră, pentru că dacă aceasta este o dorință reală a ta de a-i face plăcere lui Dumnezeu și totuși nu simți cu adevărat că îi ești plăcut, aceasta este o rețetă pentru dezastru. Vei experimenta condamnare, descurajare, ură de sine, tot felul de lucruri, pentru că obiectivul tău numărul unu este să-i fii plăcut lui Dumnezeu și totuși nu simți că o faci, și mulți credincioși sunt în această situație. În acest articol vom încerca să reconciliem acest conflict.

 

Ce anume îi face plăcere cu adevărat lui Dumnezeu?

Evrei 11:5 (BTF2015)

5Prin credință a fost strămutat Enoh, ca să nu vadă moartea; și nu a fost găsit, deoarece Dumnezeu l-a strămutat; fiindcă înainte de strămutarea lui, a avut această mărturie, că i-a plăcut lui Dumnezeu. 

Acest lucru este uimitor. Știi ce înseamnă aceasta? Înseamnă că oriunde mergea Enoh, el spunea tuturor că îi este plăcut lui Dumnezeu. Îți dai seama cât de rar este acest lucru? Dacă un creștin astăzi îndrăznește să spună că el (ea) îi este plăcut(ă) lui Dumnezeu, el (ea) va primi o mulțime de critici și oamenii se vor înfuria  pe el (ea). Ei vor spune lucruri de genul: „Cine te crezi că ești? Ce încerci să spui despre tine?“ Imaginați-vi-l pe Enoh pentru un moment cum mergea el peste tot cu tricoul pe care scria ”Îi plac lui Dumnezeu” pe el, și reacțiile pe care trebuie să le fi primit de la toată lumea, dar el a mărturisit acest lucru:«Eu îi plac lui Dumnezeu». În lumea seculară, oamenii nu primesc asta foarte bine, dar reacțiile cele mai negative vin din partea creștinilor. Dacă vei încerca să porți un tricou pe care scrie ”ÎI SUNT PLĂCUT LUI DUMNEZEU”, aproape că îți pot garanta că oamenii religioși vor sări la gâtul tău imediat: „Cine crezi că ești? Nu știi că toți am păcătuit și suntem lipsim de slava lui Dumnezeu și că nu există nimeni neprihănit, nimeni? Toată neprihănirea noastră este ca o haină mânjită!” Acesta este modul în care religia a prezentat lucrurile și aceasta este gândirea pe care religia a inspirat-o în oameni. Și când spun asta, mă refer la credincioși în Cristos. Însă Enoh a avut această mărturie. El a fost atât de aproape de Dumnezeu, încât într-o zi Dumnezeu l-a luat. Enoh nu a văzut moartea, dar a fost luat direct la Dumnezeu (Geneza 5:21-24). Următorul verset din același capitol din Evrei 11 spune acest lucru:

Evrei 11:6 (NTR)

6Şi fără credinţă este imposibil să-I fim plăcuţi, pentru că oricine se apropie de El trebuie să creadă că El există şi că îi răsplăteşte pe cei ce-L caută.

Așadar, credința este ceea ce îi place lui Dumnezeu. Când v-am întrebat la început: „Câți dintre voi îi sunteți deja cu adevărat plăcuți lui Dumnezeu?”, vă pot aproape garanta ce v-a trecut prin minte, și anume că ați făcut ceva care știați că nu este bine. Poate a fost ceva exterior, sau poate ai păcătuit și ai făcut ceva care vine împotriva tuturor standardelor morale sau poate a fost ceva ce nu ai reușit să faci. Poate că nu ai studiat Cuvântul și nu te-ai rugat, poate că nu ți-ai iubit soțul sau soția în modul în care știi că ar fi trebuit să o faci, sau poate știi că ar trebui să dai zeciuială, dar nu o faci. Majoritatea oamenilor cred că Dumnezeu îi iubește în funcție de comportmentul lor. Dacă nu ai răspuns pozitiv și încrezător la a doua întrebare de mai sus, asta înseamnă că ai o relație cu Dumnezeu bazată pe purtarea și realizările tale; și din cauză că trăirea ta nu este perfectă, nu ești absolut sigur dacă îi ești sau nu plăcut lui Dumnezeu. Însă, acest pasaj din Evrei arată clar că ceea ce îi place lui Dumnezeu și te face plăcut(ă) înaintea Lui este credința și nu sfințenia sau faptele tale bune. Mă refer aici la credincioșii în Cristos. Nu este nici măcar bunătatea ta. Dumnezeu te iubește pentru că El este iubire, și nu pentru că tu ești minunat și ușor de iubit.

 

Credința în ce?

Am aflat că ceea ce ne face plăcuți înaintea lui Dumnezeu este credința. Însă credința în ce? Majoritatea credincioșilor și-au pus credința în Isus pentru iertarea păcatelor doar pentru a scăpa de iad în viața viitoare după moarte. Credința lor este relevantă numai pentru viața după moarte. Însă, și în această viață, tot credința este singurul lucru care îi place lui Dumnezeu. Credință în ce? În principal două lucruri:

 

Ești liber(ă) de condamnare, chiar dacă încă mai păcătuiești

Problema condamnării nu intră în discuție decât atunci când cineva păcătuiește. Dacă creștinii nu ar mai păcătui după salvare, nici nu ar exista problema condamnării, pentru că dacă ei nu mai păcătuiesc deloc, nu există niciun motiv să experimenteze condamnare. Când Romani 8:1 (NTR) spune că „acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus”, se referă exact la creștinii care încă mai păcătuiesc. Aceștia trebuie să aibă credință în faptul: că, o dată ce au fost născuți din nou, au devenit ”incondamnabili” în fața lui Dumnezeu (dacă pot spune așa), chiar dacă mai fac lucruri rele; că dragostea lui Dumnezeu pentru ei nu fluctuează atunci când păcătuiesc; că Dumnezeu nu mai este ofensat și supărat pe ei chiar când păcătuiesc; că părtășia cu Dumnezeu nu este întreruptă cu ei din punctul de vedere al lui Dumnezeu chiar atunci când păcătuiesc. Dumnezeu L-a trimis pe Isus să se ocupe de problema păcatelor noastre, iar El s-a ocupat de ele o dată pentru totdeauna. Isus a plătit cu vârf și îndesat pentru toate păcatele noastre: trecute, prezente și viitoare.

Isus a murit pentru păcatele întregii lumi, nu numai ale creștinilor. 1 Ioan 2:2 ne spune următoarele:

1 Ioan 2:2 (NTR)

2El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

Isus nu a murit doar pentru creștinii despre care El știa că Îl vor accepta, ci a murit și pentru oamenii care nu-L vor accepta niciodată. El a plătit deja și pentru păcatele lor. Păcatele întregii lumi au fost plătite. Domnul a plătit pentru păcatele întregii lumi. În consecință, oamenii nu merg în iad datorită păcatelor lor. Păcatele lor au fost achitate. Oamenii merg în iad pentru că resping plata care a fost făcută pentru păcatele lor, care este în Domnul Isus. Isus a plătit pentru păcatele oricărei  persoane. Nu contează dacă ești o persoană bună, o persoană morală sau o persoană rea, și nici nu contează cât de sfânt trăiești. În Romani 3:23 (NTR), Biblia spune că „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.„ Fiecare persoană a ratat cerul. Unii dintre noi au trăit probabil puțin mai frumos decât alții și poate nu au făcut lucrurile rele pe care le-au făcut alții, dar în comparație cu standardul de sfințenie al lui Dumnezeu, toți au păcătuit și au eșuat. Dacă te încrezi în bunătatea ta, în sfințenia ta și în faptele tale bune fără să Îl primești pe Cristos, vei merge în iad. Păcatele tale au fost plătite de Isus și nu poți veni în fața lui Dumnezeu pe baza bunătății tale și să-i spui: „Doamne, eu merit raiul pentru că am trăit sfânt. Nu am blestemat sau înjurat pe nimeni, nu am furat, și nici nu am omorât. Eu sunt o persoană sfântă. ” Vei fi trimis direct în iad; dar Isus a plătit pentru păcatele tuturor, pentru toată lumea! Toate păcatele tale au fost plătite; nu contează ce ai făcut. Nu contează dacă ești cea mai rea persoană din lume. Isus a plătit pentru păcatele tale la fel cum a plătit pentru păcatele fiecăruia, deci păcatul nu mai este o problemă. Isus a pus capăt problemei păcatului o dată pentru totdeauna. Totul se învârte în jurul lui Isus. Tot ce contează este să îți pui credința în Isus. Este posibil ca unii dintre voi să nu fi auzit niciodată această perspectivă asupra păcatului.

În noaptea dinaintea răstignirii Sale, în Ioan 16:7-8, Isus le-a dat ucenicilor Săi câteva instrucțiuni, spunându-le:

Ioan 16:7–11 (BTF2015)

7Totuși eu vă spun adevărul: Vă este de folos să plec; căci dacă nu plec, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă plec, vi-l voi trimite.

8Și când vine, el va mustra lumea de păcat și de dreptate și de judecată.

9De păcat, pentru că ei nu cred în mine;

10De dreptate, pentru că mă duc la Tatăl meu și nu mă mai vedeți;

11De judecată, pentru că prințul acestei lumi este judecat.

În versetul 8, putem vedea slujba întreită a Duhului Sfânt: de a convinge lumea de păcat, de dreptate sau neprihănire și de judecată. Este uimitor modul în care religia în general a răsucit acest verset pentru a-l face condamnator, când de fapt ilustrează exact opusul acestui lucru. Domnul a știut că acest lucru va fi interpretat greșit sau că ar putea fi interpretat greșit, așa că a continuat să dea explicații suplimentare în versetele următoare, arătând exact ce a vrut să spună și la ce s-a referit. În versetul 9, pasajul spune „de păcat” (la singular) și nu „de păcate” (plural). Duhul Sfânt nu te urmărește peste tot ca să îți spună tot timpul: „nu ar trebui să faci acest lucru“ sau „nu trebuia să faci cealaltă“. Unii dintre voi gândesc așa: „O, frate, Duhul Sfânt mă bate la cap tot timpul, că nu ar trebui să fac asta sau aia.” Nu, aceasta este religia care îți vorbește, și nu Duhul Sfânt. Cea care te condamnă este propria ta conștiință, care conține cunoașterea intuitivă a binelui și răului, a ceea ce este corect sau greșit. Apoi religia amplifică ceea ce îți șoptește conștiința și înrăutățește lucrurile. Cel care te condamnă nu este Duhul Sfânt. Nu ați auzit niciodată oameni prin biserici mărturisind lucruri de genul: „Frate/soră, am făcut acest lucru greșit și Duhul Sfânt m-a făcut să mă simt mizerabil, nu mi-a dat pace deloc?” Ei se ridică în picioare, mărturisesc ce au de mărturisit, și apoi se pocăiesc, și spun tuturor ce au făcut; și dau vina pe Duhul Sfânt pentru acest sentiment de condamnare. Ei o numesc convingere, dar este de fapt condamnare. Pasajul citit mai sus spune că Duhul Sfânt va convinge lumea (și nu pe credincioși) de un singur păcat: păcatul de a nu crede în Isus. El nu convinge lumea de păcate individuale.

Dumnezeu nu te iubește în funcție de trăirea și purtarea ta, ci doar pe baza acceptării lui Isus în viața ta. Dacă ai fost născut din nou, atunci Dumnezeu te iubește și nu poți face nimic în acest sens. Nu poți să-L faci să te iubească mai mult, și nu-L poți face să te iubească mai puțin în funcție de faptele tale sau de sfințenia ta. Fiul lui Dumnezeu a plătit pentru toate păcatele tale: cele trecute, prezente și chiar cele pe care nu le-ai comis încă. Dacă ai crezut în Isus, Efeseni 1:6 (BTF2015) spune că „El ne-a făcut acceptați în cel preaiubit.” Dumnezeu te acceptă pe baza a ceea ce a făcut Isus pentru tine, și atunci când Îl faci pe Isus Domnul tău devii o persoană nouă în Cristos. Cuvântul grecesc pentru „acceptat“ este folosit doar de două ori în Noul Testament: o dată aici în Efeseni 1:6, iar a doua oară în Luca 1:28 (BTF2015), în contextul în care îngerul Gabriel o salută pe Maria și îi spune: „Bucură-te, tu cea privilegiată!” Așadar cuvântul „ acceptat” a fost tradus și ca ”privilegiat” sau „foarte favorizat”. O dată ce te naști din nou, ai favoare înaltă în fața lui Dumnezeu, ești privilegiat(ă) înaintea Lui.

 

Ai fost creat(ă) sfânt(ă) și neprihănit(ă)

Al doilea lucru pe care creștinii trebuie să-l creadă în timp ce ei sunt încă aici pe pământ este faptul că, la momentul mântuirii lor, ei au fost făcuți o creație complet nouă în spiritul lor (2 Corinteni 5:17) și că au fost creați sfinți. Ei au acum capacitatea de la Dumnezeu de a trăi o viață sfântă. Ei nu încearcă să devină sfinți și să se îmbunătățească în timp, ci aceștia au fost făcuți sfinți, și ei trăiesc o viață sfântă, din cauza acestei schimbări a naturii lor. În alte cuvinte, ei nu fac fapte bune ca să fie mai sfinți, ci fac fapte bune pentru că sunt deja sfinți.

Ioan 4:24 (NTR)

24Dumnezeu este Duh, iar cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.

Dumnezeu este Duh și El relaționează cu tine la nivel de duh. Singura modalitate de a avea o relație cu Dumnezeu este aceea bazată pe cine ești în duhul când te naști din nou. Dacă te apropii de Dumnezeu pe baza faptelor tale și dacă vii la Dumnezeu spunând: „O, Doamne, am postit, m-am rugat, am trăit sfânt, oare te vei mișca acum în viața mea?”, atunci tu nu ești în duhul, ci ești în fire; și  „cei ce sunt în fire nu-I pot fi plăcuţi lui Dumnezeu“ (Romani 8:8). În Galateni 5:17, Biblia spune că ”firea pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul doreşte împotriva firii. Acestea sunt lucruri care se opun unul altuia, pentru ca voi să nu faceţi ceea ce vreţi.„ Cei ce trăiesc prin fire nu-I pot fi pe placuți lui Dumnezeu. A fi în fire nu înseamnă doar a face lucruri păcătoase, ci are mai mult de a face cu felul în care te vezi pe tine însuți, când te vezi diferit față de cum te vede Dumnezeu în duhul, și cu faptul că încerci să ai o relație cu El bazată pe faptele tale bune. Dumnezeu te-a făcut sfânt și neprihănit, iar tu te vezi încă un păcătos și ai mentalitatea și conștiența încă de păcătos. Nu-i poți face plăcere lui Dumnezeu pe baza faptelor bune exterioare. Aceia dintre voi care nu credeți că sunteți deja plăcuți lui Dumnezeu, voi credeți așa pentru că sunteți prea conștienți de faptele și gândurile voastre imperfecte și în consecință trageți concluzia că nu Îi sunteți plăcuți lui Dumnezeu. Vă uitați la voi înșivă prin ochii firii pământești, dar Dumnezeu nu se raportează la firea voastră și la faptele voastre, ci El se raportează la spiritul vostru născut din nou. Nu te concentra atât de mult asupra faptelor și activităților tale sfinte, ci concentrează-te întâi asupra gândirii tale și a ceea ce crezi despre tine și cu privire la noua ta identitate în Cristos atunci când faci acele fapte sfinte. Dacă nu ai mentalitatea și credința corectă, tot ceea ce faci pentru Dumnezeu poate prin muncă și efort va fi egal cu zero. Biblia spune în Romani 14:23 că orice nu vine din credință este păcat. Orice faptă sfântă sau activitate pe care o faci fără credința în cine ești în Cristos și în cine a devenit Cristos pentru tine, va fi de fapt păcat în fața lui Dumnezeu și nu vei primi nici o răsplată pentru acea faptă.

Când te naști din nou în spirit, ești la fel de drept, de neprihănit, de curat și de sfânt ca Isus, pentru că El trimite Duhul Său în inima ta care strigă Abba, adică: Tată (Galateni 4:6). Duhul lui Dumnezeu trăiește în interiorul tău și când îți pui credința în Isus, îi devii plăcut lui Dumnezeu; și  totuși, sunt atât de mulți creștini care nu au simțit niciodată plăcerea lui Dumnezeu cu privire la ei. Mulți creștini cred că Dumnezeu există, ei Îl iubesc, au acceptat mântuirea, ei cred că dacă ar muri, ar merge la cer, dar nu se bucură de plăcerea Lui aici pe pământ. Ei cântă despre atunci când vor merge în cer, ce zi minunată va fi aceea, ei tânjesc mult după cer, dar în perioada mai dificilă din prezent, ei doar se zbat și se chinuie și simt în mod continuu că nu îi sunt pe plac lui Dumnezeu, pentru că ei știu că nu acționează și nu gândesc așa cum ar trebui și nu L-au lăsat niciodată pe Dumnezeu să îi iubească. Nu au dat frâu liber niciodată conștienței că lui Dumnezeu Îi place de ei, să curgă prin ei. Și eu la rândul meu mă lupt de multe ori cu acest concept și această conștientă, să le mențin proaspete, deoarece în lumea noastră naturală, totul este orientat spre rezultate și realizări. Oamenii din afara trupului lui Cristos nu-și vor baza relația lor cu tine pe cine ești în duh, nici măcar nu știu cine ești tu în duh. Totul se bazează pe acțiuni exterioare. Dacă te duci și conduci mașina peste limita de viteză în timp ce te bucuri de cine ești în duhul, iar poliția te oprește, nu ai să-i poți spune ofițerului de poliție: „Știți, domnule ofițer, păcatele mele au fost iertate și Dumnezeu se raportează la mine în Duhul.“ Acel ofițer te va trata în funcție de faptele tale fizice. În tărâmul natural, totul se învârte în jurul felului cum trăiești, și trebuie să realizezi cât mai multe, trebuie să faci o treabă bună la servici de exemplu, că altfel nu vei obține o mărire de salariu, sau o promovare. Chiar și în căsătorie, relațiile noastre se bazează pe comportament. Nimeni în această lume nu se raportează la tine independent de faptele tale și de realizările tale, cu excepția lui Dumnezeu; și din acest motiv, cei mai mulți oameni nu și-au reînnoit mintea, ci ei pur și simplu nu înțeleg că Îi sunt plăcuți lui Dumnezeu doar prin faptul că L-au acceptat pe Isus în viața lor. Evanghelia și harul nu sunt intuitive și ușor de asimilat, ci sunt aproape complet opuse tendinței de gândire naturale, și necesită un efort intenționat și susținut din partea credincioșilor pentru a trăi în har în viața practică de zi cu zi. Dacă ești născut din nou, 2 Corinteni 5:17 spune că „dacă cineva este în Cristos, este o creație nouă; lucrurile vechi s-au dus; iată, că toate lucrurile au devenit noi.” În spiritul tău, ești total nou. În 1 Ioan 4:17, Biblia spune că „dragostea lui Dumnezeu este făcută desăvârşită în noi, pentru ca noi să avem îndrăzneală în ziua judecăţii, fiindcă, în lumea aceasta, cum este El, aşa suntem şi noi.” Pasajul nu spune că așa vom fi în lumea următoare. Asta este ceea ce propovăduiește religia: „primește mântuirea, iar apoi ești salvat și blocat în această lume; nu ești altceva decât un păcătos salvat prin har.” Acest lucru nu este adevărat. Eu am fost un păcătos, dar am fost salvat prin har și am devenit o creatură nouă. În duhul meu eu sunt acum exact așa cum este El, în această lume. În spiritul meu eu sunt o persoană total nouă, și Dumnezeu care este Duh relaționează cu mine duh către duh. El e conștient de firea mea, de purtarea mea și de neajunsurile mele, și dacă o dau în bară, o să îmi spună că diavolul profită de mine. Însă, El se raportează la mine și ma tratează pe baza a cine sunt în Cristos și, din această cauză, eu pot simți plăcerea lui Dumnezeu față de mine.

Efeseni 2:10 (NTR)

10Căci noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Cei mai mulți creștini se uită la acest verset și cred că ei devin lucrarea Lui, că Isus încă lucrează la ei, iar ei devin din ce în ce mai buni și mai sfinți. Ei se gândesc la faptele lor exterioare și la faptul că acum trăiesc o viață mai sfântă decât înainte și poate nu mai au aceleași gânduri rele ca înainte. Însă acest verset nu vorbește despre așa ceva. Lucrarea Lui este în duhul tău. Duhul tău este manopera Lui, creat în Cristos Isus, și acesta este acum drept, sfânt și curat. Aud uneori creștini care se roagă în felul următor: „O, Doamne, fă-mă neprihănit”. Dacă dorești să fii neprihănit, trebuie să te naști sdin nou.

Efeseni 4:24 (BTF2015)

24Și să vă îmbrăcați cu omul nou, care, conform lui Dumnezeu, este creat în dreptate și adevărată sfințenie.

Tu ești creat drept și neprihănire, tu nu crești în neprihănire, nu devii neprihănit, tu nu te străduiești să fii neprihănit. Dacă ai fost născut din nou, în spiritul tău ești neprihănit. Ești sfânt și curat. Ești creat în dreptatea și sfințenia adevărată. Dacă vii înaintea lui Dumnezeu ca și creștin și Îi spui: „O, Doamne, sunt atât de păcătos, te rog să mă faci neprihănit”, aceasta este ca și cum i-ai da o palmă lui Isus. Dacă spui „toată neprihănirea mea este ca o haină mânjită”, acesta este un citat din Isaia 64:6, un pasaj pe care majoritatea creștinilor îl cunosc și îl citează foarte des. Dacă compari firea ta și faptele tale bune cu sfințenia și perfecțiunea lui Dumnezeu, atunci acest pasaj ți se aplică; însă, când afirmi că toată neprihănirea ta este ca o zdreanță murdară, atunci Îl numești pe Isus o zdreanță murdară. Isaia a spus acele lucruri în Vechiul Testament, și era normal pentru el să vorbească așa, pentru că el nu Îl avea pe Isus încă, nu era născut din nou, și nu avea nici o parte din el recreată în neprihănire și sfințenie adevărată; însă tu și cu mine am fost născuți din nou și Isus a fost făcut pentru noi neprihănire. Dumnezeu este Duh și El ți-a făcut duhul perfect.

1 Corinteni 6:17 (NTR)

17Dar cel ce se alipeşte de Domnul este un singur duh cu El.

Cuvântul grecesc pentru „un singur” este heis , care înseamnă „un întreg singular, care exclude o altă parte”. În alte cuvinte, nu este ca și cum Dumnezeu ar fi acolo, iar eu sunt aici, dar suntem paraleli și am puțin din Dumnezeu în mine. Nu, duhul meu este acum unit cu El, este UNA cu El, bucățică cu bucățică, moleculă cu moleculă, eu sunt identic cu Isus. Tu ești același (aceeași) ca Isus.

S-ar putea să îmi citezi Ioan 15:5 care spune că – „Despărțiți de mine nu puteți face nimic ”. Sunt de accord cu tine. Fără El, despărțit de El, nu pot face nimic; dar Eu nu mai sunt fără El. El nu mă părăsește și nu mă abandonează. Am fost născut(ă) din nou și în spiritul meu sunt o persoană cu totul nouă și din această cauză pot să spun cu toată încrederea:„Tată, Tu mă iubești, în ciuda gândirii mele greșite, și a modului în care poate arăt sau acționez, în duhul meu mă pot închina Ție.“

2 Corinteni 5:16 (BTF2015)

16Așa că de acum înainte noi nu mai cunoaștem pe nimeni conform cărnii; da, deși l-am cunoscut pe Cristos conform cărnii, totuși de acum înainte nu îl mai cunoaștem așa.

Pavel obișnuia să se raporteze la oameni conform trupului fizic exterior și a faptelor exterioare, așa cum facem și noi; însă el la un moment dat a început să nu se mai raporteze la nimeni conform cărnii, ci conform duhului și a ceea ce s-a întâmplat în creștini la nivel de spirit. Așa ar trebui să ne raportăm și noi unii la alții, pentru că așa se raportează Dumnezeu la noi.

Dumnezeu în inima lui este binecuvântat de noi, și totuși mulți dintre noi nu ne-am dat seama că putem să-L binecuvântăm pe Domnul. Auzim și folosim foarte mult această terminologie: „Domnul fie binecuvântat”. Această expresie poate să-l binecuvânteze sau nu pe Domnul. Doar a spune „Binecuvântat fie Domnul” nu-l binecuvântează neapărat pe Domnul. A-L binecuvânta pe Domnul înseamnă să primești iubirea Lui și să Îl iubești înapoi. Prin aceasta, Dumnezeu este binecuvântat. Lui Dumnezeu îi place atunci când primim și simțim dragostea Lui pentru, și din această conștiență Îl iubim înapoi. Când fiul meu Justin îmi spune câteodată așa din senin fără nici un scop anume: ”Te iubesc, tati”, eu sunt binecuvântat de asta, îmi face bine; sau când Justin le spune învățătorilor săi la grădiniță că „tati al meu mereu va veni înapoi după mine” sau „mie îmi place să adorm cu tati. ”, mă topește, sunt binecuvântat. Nu vine la mine și zice „Fii binecuvântat tati”. În același mod, noi îi putem spune lui Dumnezeu: ”Tată, ești un Dumnezeu și un tată atât de bun“, ”Te iubesc, Tată“, „Îți mulțumesc că mă iubești“; știi ce face asta? Îl binecuvântează pe Dumnezeu. Îi face inima să bată mai repede, dacă putem spune așa.

Galateni 5:6 (NTR)

6întrucât, în Cristos Isus, nici circumcizia, nici necircumcizia nu au nici o valoare, ci numai credinţa care lucrează prin dragoste.

Atunci când ajungem să știm cât de mult Dumnezeu ne iubește, și devenim conștienți de dragostea Lui pentru noi, credința devin atât de ușoară. Nu mai trebuie să mărturisești și să declari tot timpul și să te zbați pentru a obține ceva de la Dumnezeu prin credință. Justin, fiul meu, nu vine să-mi spună: „Cred cu inima mea și mărturisesc cu gura că tatăl meu mă va hrăni astăzi, sau îmi va cumpăra o bicicletă când voi face patru ani.” El doar se odihnește și se bucură de viață pentru că el știe că îl iubesc și că sunt gata să îi dau de toate. Nu mă imploră să-i dau lucruri.

 

Care este atunci rolul sfințirii?

Înseamnă acest lucru că pot face tot ce vreau și să nu-mi mai pese de disciplinele spirituale și de faptele bune? E destul de interesant că audiența lui Pavel din Romani l-a întrebat aceleași lucruri în Romani 6:1 și 6:15, ceea ce mă face să cred că Pavel predica exact același lucru: „Ce vom spune atunci? Să continuăm să păcătuim ca să se înmulţească harul? Să păcătuim, pentru că nu suntem sub Lege, ci sub har?” Mă bucur că ai întrebat.

Așa cum și Pavel a răspuns răspicat, și eu spun la fel: nu, asta nu înseamnă că poți continua să trăiești în păcat, deoarece trăirea ta te va face pe tine să primești și să experimentezi mai mult sau mai puțin din dragostea Lui pentru tine și, prin urmare, Îl vei iubi și tu pe El mai mult sau mai puțin. Citirea și ascultarea  Cuvântului, închinarea înaintea Domnului, rugâciunea, mersul la biserică, umblarea în sfințenie nu va schimba inima lui Dumnezeu față de tine, ci îți va schimba ție inima față de Dumnezeu. Așa că, da, e necesar să trăim în continuare o viață sfântă, da, e nevoie să studiem Cuvântul și să mergem la biserică. Însă, știai că, dacă nu ai mai merge la biserică niciodată în viața ta, dragostea lui Dumnezeu pentru tine nu va fluctua și nu se va schimba? Dragostea lui Dumnezeu pentru tine nu se bazează pe participarea ta la biserică. Dacă nu mergi niciodată la biserică, Dumnezeu te va iubi în continuare exact la fel, dar tu nu Îl vei putea iubi pe Dumnezeu la fel, pentru că nu vei fi în preajma credincioșilor care te edifică, te zidesc, nu vei putea auzi Cuvântul și te vei tărăi spiritual. Dumnezeu te va iubi întotdeauna în ciuda faptelor tale, dar Evrei 3:13 ne spune „să ne încurajăm unul pe altul în fiecare zi, atâta timp cât se spune ‘astăzi’, astfel încât nici unul dintre noi să nu fie împietrit prin înşelăciunea păcatului!„ Dumnezeu te iubește independent de participarea ta la biserică și de nivelul tău de sfințenie, dar părtășia ta cu alți credincioși, studiul Cuvântului, rugăciunea și alte lucruri îți vor schimba inima ta față de Dumnezeu. Nu va schimba inima lui Dumnezeu față de tine.

Duhul Sfânt îți va arăta că nu ar trebui să rănești oamenii, că nu trebuie să minți sau că nu trebuie să furi. El îți va arăta aceste lucruri nu din cauză că Dumnezeu își bazează acceptarea sau respingerea ta la El pe sfințenia ta, ci pentru că Satan folosește acțiunile tale păcătoase ca o ușă deschisă în viața ta, pentru a aduce moartea. Romani 6:16 ne spune următoarele:

Romani 6:16 (NTR)

16Nu ştiţi că atunci când vă oferiţi pe voi înşivă ca sclavi ca să ascultaţi de cineva, sunteţi sclavii celui de care ascultaţi: fie ai păcatului, care duce la moarte, fie ai ascultării, care duce la dreptate?

Faptele noastre păcătoase duc la moarte, care s-ar putea să nu se manifeste neapărat imediat și palpabil, sau în felul în care ne așteptăm noi. Moartea provocată de păcat se manifestă prin confuzia minții noastre, prin depresie, frică, necredință, boală, prin lipsă de binecuvântare în căsnicia și slujirea noastră și, în final, chiar prin moartea fizică prematură. Probabil vei observa că atunci când păcătuiești, diavolul și conștiința ta îți vor ataca direct credința în ceea ce am vorbit până acum. Ei îți vor spune următoarele: „Dumnezeu este supărat pe tine, părtășia ta cu El este întreruptă, Duhul Sfânt te-a părăsit, nu mai ești iubit de El și ești încă un păcătos.” Asta face parte din moartea despre care vorbeam. Când păcătuiești, devine mai dificil pentru mintea ta să creadă din nou adevărul lui Dumnezeu despre tine, și e nevoie de un efort suplimentar pentru a contracara acele gânduri ale morții, generate de faptele tale păcătoase. Noi suntem interesați în primul rând să nu păcătuim, pentru că atunci când păcătuim ne facem rău nouă înșine, fără să realizăm. Ofensa păcatelor noastre către Dumnezeu a fost deja plătită, Dumnezeu nu mai este afectat de ele, ci noi suntem. Da, Dumnezeu este întristat atunci când păcătuim, dar întristarea nu este același lucru cu mânia sau ofensa; este mai degrabă o durere și o tristețe a lui Dumnezeu, care decurg din dragostea Lui ca Tată pentru noi când ne vede că ne distrugem pe noi înșine și ne jucăm cu moartea. Dumnezeu nu ne respinge atunci când păcătuim, pentru că păcatele noastre au fost deja înlăturate. Dumnezeu nu ne spune: „Nu te voi mai iubi dacă faci asta” sau „nu te voi mai binecuvânta dacă faci cealaltă” sau „te voi părăsi și îmi voi întrerupe părtășia cu tine dacă păcătuiești”. Însă Ioan 10:10 ne spune că hoțul (Satan) nu vine decât să fure, să omoare și să distrugă. Faptele noastre păcătoase îi oferă ocazia perfectă de a face asta.

Mai mult decât atât, faptele noastre păcătoase, atunci când devin cunoscute de alți oameni, ne diminuează influența, greutatea și eficiența în relația noastră cu ceilalți oameni și în slujirea lor. Acest lucru se întâmplă în mare parte tot din cauză că lumea este (după cum spuneam mai devreme) orientată pe rezultate și trăire exterioară, și este dificil pentru oameni să primească ceva de la cineva care nu este un model de viață sfântă în practică. Așadar, o viață sfântă este importantă și Dumnezeu ne va răsplăti pentru acele fapte bune care decurg din credință și dintr-o mentalitate corectă, dar ele nu ne mențin mântuirea noastră și nu contribuie cu nimic la neprihănirea și acceptarea noastră în fața lui Dumnezeu. Numai Cristos este neprihănirea noastră.

 

Descarcă mesajul audio

Poți asculta mesajul audio (sau să-l descarci) care include articolul de mai sus la următorul link:

Cum să îi fii plăcut(ă) lui Dumnezeu

0 0 vot
Article Rating
Abonează-te
Informează-mă cu privire la
guest
0 Comments
Păreri inline
Vizualizează toate comentariile
0
Ne-ar place să știm gândurile tale, te rugăm să comentezi.x
()
x
Noi folosim cookies pentru a îți oferi cea mai bună experiență posibilă pe site-ul nostru. Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord să folosești cookie-urile noastre.
Accept
Resping
Politică de confidențialitate