Postări similare
Cuvântul lui Dumnezeu ne relatează că atunci când Domnul Isus a ajuns în teritoriul gherasenilor, L-a întâmpinat un om demonizat, extrem de violent. Evanghelia după Marcu, cap.5 vers.3-5 ne spune că „locuia în (grotele unde erau săpate) morminte și nimeni nu îl mai putea imobiliza nici măcar cu un lanț. De multe ori i se legaseră fiare grele de picioare și cătușe la mâini; dar le rupsese și era imposibil de ținut sub control. Permanent stătea în zona mormintelor și pe munți, țipând și mutilându-se cu pietre, cu care își făcea tăieturi” iar evanghelia după Luca, la cap.8 vers.27 și 29 ne spune că „de multă vreme acesta nu purta haine și nu locuia într-o casă, ci în morminte”, că „de multe ori duhul îl înșfăca și, deși omul era legat cu lanțuri și cătușe și ținut sub pază, el totuși rupea legăturile și era dus de către demon în locuri pustii.” Bietul om era un nebun sălbatic, imposibil de controlat, imprevizibil, foarte periculos pentru comunitate și pentru el însuși. Să remarcăm din text că aceasta se întâmpla „de multă vreme”, că umbla gol, fără nicio haină pe el, în văzul tuturor, că rupea lanțuri și cătușe, scoțând țipete înfricoșătoare. Dacă un astfel de om ar fi în apropierea cartierului în care locuiești, ar fi confortabil pentru tine și familia ta? Nu l-ai considera un „pericol public” și, cu gândul la siguranța ta și a familiei tale, nu ai face tot ce este posibil ca omul acesta să fie recuperat pentru comunitate? Se pare că locuitorii din Gadara au încercat ceva vreme să rezolve această problemă și nu au reușit. Bineînțeles că nu au reușit, problema era de natura spirituală și putea fi rezolvată numai prin intervenție divină dar oamenii din Gadara au renunțat nu numai în acțiunile lor, ci și în inimă, pentru că atunci când Soluția a venit, ei au respins-o! Domnul Isus, care S-a întrupat pe pământ ca să distrugă activitățile diavolului, așa cum ne spune cartea 1 Ioan 2.8, îl eliberează pe bietul om, îl vindecă total și îi restaurează demnitatea umană. Sub privirile uimite ale păzitorilor de porci, demonii scoși afară au făcut ca o turmă de aprox. 2000 de porci să se repeadă pe râpă în jos și să se înece în mare (ne spune Marcu în cap.13 vers.13). Luca ne spune în cap.8 vers.34-36 „Păzitorii turmei, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și i-au anunțat pe oameni în cetate și în cătune. Aceștia au ieșit să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Isus. Când l-au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, stând jos la picioarele lui Isus, îmbrăcat și întreg la minte, s-au înspăimântat. Cei ce văzuseră cum a fost salvat cel ce fusese demonizat le-au istorisit totul.” Cel ce îi terorizase și îi speriase multă vreme era acum conștient, cu mintea întreagă, liniștit, îmbrăcat, stând supus și cuminte în mijlocul oamenilor. Luca 8.37 ne spune „Atunci toată mulțimea din vecinătatea gherasenilor L-a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi cuprinsese o mare frică.” Cum adică „o mare frică”? Frică de ce anume? De normalitate? Erau așa de obișnuiți cu răul, cu anormalul, încât nu mai aveau teamă de ceea ce făcea diavolul, ci de ceea ce făcea Dumnezeu? Învățaseră să trăiască cu nebunia și groaza și nu mai știau ce înseamnă o viață adevărată?
În acea zonă era instalată o populație grecească care se ocupa de creșterea porcilor. Ei făceau un comerț înfloritor cu asta pentru că romanii apreciau mult carnea de porc. Aflați în apropierea graniței și în vecinătatea mării, imensa turmă porcină era o afacere foarte prosperă. Nu L-au dorit pe Isus în preajma lor, prezența Lui le aducea pierderi financiare, minunile Lui îi ardea la buzunare iar ei nu voiau să renunțe la ceea ce iubeau cel mai mult, adică banii. Arătau ca niște oameni normali, în comparație cu fostul demonizat, erau îmbrăcați frumos și aveau autocontrol, vorbeau coerent și erau respectați de comunitate dar în interiorul lor locuia un demon, pe nume iubirea de bani, „rădăcina tuturor relelor”, așa cum ne spune cartea 1 Timotei cap.6 vers.10. Omul fusese eliberat de opresia demonică dar acești locuitori ai Gadarei au refuzat faptul că prioritatea lui Dumnezeu este sufletul unui om, că acesta valorează mult mai mult decât câștigurile lui materiale. Toată mulțimea L-a rugat să plece de la ei, nu au dorit o schimbare. Au fost suficient de inteligenți să își dea seama că Isus e periculos pentru stilul lor de viață, că e riscant să Îl supere, deci I-au vorbit politicos dar ferm și insistent. Erau oameni de afaceri, știau cum să își controleze atitudinea și cuvintele, se pricepeau cum să trateze cu oameni care nu le erau plăcuți! Au ascuns cu dibăcie furia că au pierdut o mulțime de bani prin înecarea porcilor, frica lor nu a fost din smerenie sau sinceritate ci pentru că le era periclitată întreaga existență bazată pe câștigarea a cât mai mulți bani. „Să facă minuni în altă parte, nu la noi, nici măcar nu L-am invitat să vină pe teritoriul nostru! Ce contează că l-a eliberat pe omul care ne făcea probleme?! Noi nu Te vrem aici” gândeau gadarenii! Au mai fost oameni care L-au rugat pe Isus să plece de la ei, citim în Luca 5.8 că Simon Petru a căzut la genunchii lui Isus, zicând: ‒ Doamne, pleacă de la mine, fiindcă sunt un om păcătos! Iar în Matei 8.8 citim cum sutașul Îi spune lui Isus să nu vină în casa lui, pentru că nu e vrednic de o asemenea onoare. Vedem clar, din cuvintele lor și din reacția Domnului care le vedea inima, că atitudinea lui Simon Petru și a sutașului era o mare umilință și recunoaștere a stării lor păcătoase. Dar locuitorii Gadarei erau departe de o asemenea smerenie! Demonul din ei era subtil, viclean și ipocrit, ascunzându-se în spatele unei măști de om normal și respectabil. Astfel, Îl alungă pe Isus din teritoriul lor și implicit, din inima lor. „Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău, întunericul lumină și lumina întuneric, amărăciunea dulceață și dulceața amărăciune!” spune Isaia în cap.5 vers.20. Este de remarcat faptul că Isus nu forțează nimic, nu îi ceartă, nu se împotrivește, ci le respectă decizia plecând de acolo.
Să presupunem că ai avea în fața ta doi oameni care nu Îl cunosc pe Dumnezeu așa cum spune Scriptura, nu Îl cunosc pe Hristos și nu sunt născuți din Duhul! Unul dintre ei este moral, politicos, decent și echilibrat, un vecin care nu face probleme nimănui, iar celălalt este o persoană care se comportă ca un bolnav psihic, ca un om cu mintea pierdută. Despre cine ai spune că are mai multă nevoie de o schimbare făcută de Duhul Sfânt? Evident că cei mai mulți ar face o comparație și ar susține că cel care face fapte exterioare rele este cel ce trebuie să se schimbe! Dar cartea Romani, la cap.3 vers.10-12, ne spune că „Nu există niciun om drept, niciunul măcar! Nu există niciunul care să înțeleagă! Nu există niciunul care să-L caute pe Dumnezeu! Toți s-au rătăcit; au ajuns, cu toții, corupți. Nu mai există niciunul care să facă binele, niciunul măcar!“ Acesta este standardul lui Dumnezeu, total diferit de cel al oamenilor! Răul este adânc în natura omului iar spoiala unor aparențe bune nu îl poate smulge de acolo. A fost nevoie de o jertfă de ispășire iar adevărul pe care Hristos ni-l oferă este că prin El putem fi liberi de legea păcatului și a morții, așa cum scrie în Romani 8.2. De asemenea tot în cartea Romani la cap.3 vers.23 și 24 citim că „toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu, dar sunt îndreptățiți fără plată, prin harul Lui, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus.”
Toți locuitorii Gadarei L-au rugat pe Isus să plece, cu excepția celui eliberat. Luca 8. 38 și 39 ne spune „Omul din care ieșiseră demonii Îl rugase insistent să-l lase să rămână cu El, dar Isus l-a trimis înapoi, zicând: „Întoarce-te acasă și istorisește cât de mult a făcut Dumnezeu pentru tine!“. El a plecat și a proclamat prin toată cetatea cât de mult a făcut Isus pentru el.” Ce mărturie puternică și de necontestat! Toți îi cunoșteau trecutul și ochii lor vedeau acum, cu uimire, omul nou transformat de puterea lui Dumnezeu, nimeni nu putea spune că ceea ce s-a întâmplat a fost o minciună sau înșelătorie. Oamenii L-au alungat pe Isus de acolo dar nu au putut opri urmele trecerii Lui. Fostul demonizat a rămas ca să le amintească zilnic de bunătatea și dragostea lui Dumnezeu pentru ei. El era ca un har umblător, de fiecare dată când îl vedeau și îl auzeau, conștiința le era trezită și aveau din nou posibilitatea să aleagă pe Cel ce dorea să le dea o viață nouă.
